În data de 13 Februarie, episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla a organizat darea de seamă a episcopiei, eveniment organizat în fiecare an, eveniment în care se prezintă realizările episcopiei pe parcursul anului precedent. Anul acesta totul s-a făcut fără mediatizare și fără anunțuri spectaculoase precum anii trecuți. ,,Oficial’’ au fost invitați doar preoții și prim-coratorii parohiilor. Am fost și eu prezent la eveniment și am ascultat pur și simplu minciuni debitate fără rușine. Scârbit de minciunile prezentate, nu am suportat să rămân până la sfârșitul evenimentului. Voi prezenta pe scurt câteva din minciunile spuse de episcopul Crihălmeanu:
Numărul credincioșilor din eparhia de Cluj-Gherla a fost arătat ca fiind de 42.543 suflete, când în realitate este de doar 17.800. Toate datele cu numărul credincioșilor există în format electronic la episcopie, de ce nu se prezintă acelea? Chiar domnul Teglaș anul trecut ,,s-a scăpat’’și a arătat numărul real al credincioșilor atunci când lămurea preoții să mărească contribuția. Oare prezentarea oficială a unui alt număr de credincioși nu constituie o încălcare a legii? În funcție de acest număr, statul asigură anumite venituri eparhiei, fonduri pentru școli etc. Numărul real de credincioși precum și neîncrederea lor în episcopie se vede acum și din organizarea vizitei papei la Blaj. Episcopia e disperată deoarece recrutarea de credincioși pentru vizita de la Blaj e un eșec total.
A fost prezentată activitatea socială a unor asociații,laici, preoți sau călugărițe ca fiind realizări ale episcopiei. Faptele caritabile realizate de aceștia nu au avut niciun sprijin material din partea episcopiei, toate se realizează cu greu prin donații, voluntariat etc. Tot la această categorie episcopul Crihălmeanu a prezentat un fapt demn de excomunicare în Biserica Catolică. A prezentat colaborarea excelentă a episcopiei cu clinica privată Medlife. Oare care este colaborarea? Faptul că episcopia închiriază pe bani frumoși clinicii un sediu înseamnă colaborare excelentă? Această companie medicală realizează și avorturi prin orașele unde au deschise clinici. Oare cum poate o episcopia să ,,colaboreze,, cu cei care realizează lucruri interzise de credința catolică? Nemaivorbind că această clinică este privată, realizează servicii medicale contra-cost, lucru pe care o Biserică nu are dreptul să-l accepte. În biserică nu pot exista decât medici ,,fără de arginți’’. De ce nu a prezentat episcopul dacă există preoți sau credincioși nevoiași care au beneficiat de servicii medicale gratuite în urma excelentei colaborări? Noi putem să dăm o listă cu numeroși credincioși săraci care au nevoie de servicii medicale și pe care nimeni nu-i ajută.
Tot la fapte caritabile episcopul ne-a mai prezentat o mare miciună. A declarat că organizația Caritas Eparhial Cluj a ajutat anul trecut 6932 de persoane cu dizabilități. Chiar ne crede născuți ieri episcopul? Cred că în toată Europa de sud-est nu a ajutat Caritasul Catolic atâtea persoane în ultimul an. Să ni se prezinte o listă cu cele 6932 persoane ajutate. Până anul trecut se prezentau cifre și mai umflate, de până la 50.000 de persoane ajutate pe an de caritasul eparhial. Măcar putea să tacă episcopul având în vedere neregulile economice care se realizează prin Caritasul eparhial. De anchete în acest caz oricum nu vor scăpa.
Marile realizări ale episcopiei pe anul trecut au fost prezentate de episcop cu ajurorul unui proiector și a unui laser aflat în mâna preasfinției sale. Aceste realizări au fost excursiile episcopului cu tineretul greco-catolic, cu cercetașii, taberele tinerilor chitariști și în primul rând activitățile de alpinism ale episcopului în Cheile Turzii. Poze, poze și iar poze, cântec, joc și veselie. Domnule Crihălmeanu, episcopii sunt urmași ai Apostolilor, ei trebuie să continue munca începută de aceștia. Mă îndoiesc că Apostolii se ocupau cu alpinismul în Cheile Turzii sau cu afacerile imobiliare din averea Bisericii.
O altă mare realizare a episcopiei, neprezentată de episcop trebuie neapărat să o menționez, mai ales la insistențele multor credincioși de la catedrala Schimbarea la Față. În primul rând sunt nemulțumiți de faptul că această catedrală este sâmbăta și duminica închisă. Dar și peste săptămână, în fiecare dimineață, rectorul Anton Crișan a interzis deschiderea catedralei până la începerea liturghiei, credincioșii care merg la locul de muncă nemaiputând spune o rugăciune în catedrală. Seara după liturghie, când conform legii creștinești credinciosul trebuie să se mai roage după ce a primit euharistia, acest lucru nu mai este posibil deoarece credincioșii sunt efectiv dați afară din catedrală de familia rectorului care s-a înstăpânit pe catedrală. Accesul credinciosului la baie este interzis în catedrală la ordinele aceluiași rector Anton Crișan(Toni pentru prieteni). Oare scrie cumva în Cartea Funciară ca proprietar al catedralei Anton Crișan? Episcopului Crihălmeanu i s-au plâns numeroși credincioși de aceste aspecte triste și de faptul că tot mai mulți greco-catolici nu mai vin la catedrală din cauza acestor apucături de piață agroalimentară. Singurul răspuns al episcopului la aceste plângeri a fost cel tipic: vorbește cu rectorul catedralei. Atâta poate un episcop să facă, să te trimită la altcineva. Poate rectorul să bată în cuie ușa catedralei că pe episcop nu-l interesează. Să ne justifice episcopul atunci pentru ce primește peste 17.800 lei în fiecare lună. Ce face pentru acești bani, din moment ce la orice problemă el te trimite la altcineva? Și de fiecare dată problemele nu sunt rezolvate. Mai menționez un alt aspect prin care noi greco-catolicii ne facem de rușine, faptul că duminica la catedrala noastră Schimbarea la Față sunt scoase difuzoarele afară și date la volum mare. Este un gest care arată lipsa de educație, nesimțire și lipsă de respect față de ceilalți locuitori ai orașului. Un obicei importat de la musulmani și ortodocși care fac aceste lucruri.
În final dorim episcopului Crihălmeanu citirea cu atenție a Sfintei Scripturi, mai ales a poruncii a opta și respetarea ei.
Adaug și eu câteva întrebări pentru Preasfințitul:
– cine vă manipulează atunci când denaturați adevărul? Să fie cumva „tatăl minciunii”?
– mai aveți vreo urmă de credință Catolică? Dacă da, nu vă e frică de dreptatea lui Dumnezeu când colaborați cu o clinică ce face avorturi? E adevărat că oficial în clădirea pe care ați dat-o în chirie nu se fac avorturi, dar neoficial probabil că se fac pentru că cei de la Medlife nu au nici o reținere să ucidă copii în pântecele mamelor lor în alte locații. Dar nu e vorba numai de avorturi. Oficial în clădirea pe care ați dat-o în chirie se comit păcate de moarte anti-viață cum ar fi sterilizările. Pentru cei interesați, puteți verifica pe site-ul clinicii.
– cu ce vă șantajează Anton Crișan să-l țineți în funcție la Catedrală? Faptele lui sunt o rușine și din păcate după atâtea dezvăluiri nu dă nici un semn de căință și îndreptare.
Vă urez Preasfințite înțelepciune, căință și îndreptare până nu e prea târziu!
Bietul micropolit, nici de la pintea nu a luat atata chefir……
Conform statisticilor episcopiei stocate electronic (dar nearatate credinciosilor) numarul credinciosilor greco catolici din Cluj-Napoca este de 6774. Se pare ca toti au fost ajutati anul trecut de caritasul eparhial conform datelor scuipate de episcop. Ne intrebam daca si ,,greco-catolicii,, snobi din Andrei Muresanu, cei cu divorturi multe si afaceri dubioase au fost ajutati? Sau cei cu vila pe Uliului?
Acest fals greco-catolic pe nume Crihalmeanu Florin nu este decat rezultatul Balamandului care vrea sa ne distruga Biserica noastra martira. Marti, acest fals greco-catolic va celebra Sf. Iosif dupa ritul latin in Cipariu, in plin post, lucru interzis conform dreptului catolic oriental. Oare a primit ordine de la stapanul sau Olivo? Sau de la stapanul Veres? Ce nulitate, ce om fara caracter si fara curaj. Oare popii snobi si inculti din punct de vedere teologic din Cipariu sunt incantati? Lasa Crihalmeanu credinciosii greco-catolici sa mearga la Sumuleu Ciuc cu Veres ca sa-l vada pe protestantul eretic Tokes excitat cu steagul ungariei mari. Din nefericire vina o au si greco-catolicii snobi si fara caracter care nu merg la Blaj ci la Sumuleu Ciuc. Tradatori fara credinta, care scuipa pe mormintele martirilor Bisericii Greco-catolice, ale propriilor stramosi si pe mormantul martirului Iuliu Hossu.
Cu toate dezvăluirile legate de abuzurile familiei Crișan, nici acum nu se întâmplă nimic. Media de vârstă a celor ce participă la liturghia de duminică de la ora 8:30 este de aproximativ 65-70 de ani. Cu toate acestea sora „preotului” Anton Crișan închide fără nici o jenă toaleta fără să țină cont de problemele pe care le pot avea oamenii în vârstă. Se pare că scopul familiei Crișan este alungarea puținilor credincioși din Catedrală.
NU susțineți financiar familia Crișan! NU contribuiți în Catedrală la burdușirea buzunarelor acestora! NU mergeți în pelerinaje organizate de aceștia indiferent de cât de plângăcioasă e chemarea!
Pentru orice problemă apelați direct la preoții credincioși!
ACUM SE VEDE DEZASTRUL BISERICII GRECO-CATOLICE. ESTE ADEVARAT CE SE SCRIE – EPISCOPIA DE CLUJ GHERLA ESTE LA PAMANT DIN CAUZA CA NU S-AU INSCRIS OAMENII PENTRU VIZITA SF. PARINTE. NU S-AU INSCRIS PENTRU CA NU MAI ARE CINE SA SE INSCRIE. ACESTA ESTE REZULTATUL LIPSEI DE CATEHIZARE, DE INCERCARE DE ADUCERE INAPOI A CREDINCIOSILOR LA GRECO-CATOLICISM. NU AU FACUT NIMIC, AU DAT DOR MANA CU ORTODOCSII SI SI-AU TRIMIS CREDINCIOSII LA PIARISI SI IEZUITI, IAR ACUM SUNT DISPERATI CA NU MAI AU OAMENI PT PELERINAJ, PT A PALTI TAXE BISERICII ETC. SI DIN PACATE SITUATIA NU ESTE BUNA NICI IN CELELALTE EPISCOPII, CHIAR DACA LA CLUJ ESTE CEL MAI GRAV. SAPTAMANA TRECUTA ERAU INSCRISI PENTRU VIZITA SUVERANULUI PONTIF DE LA BLAJ PUTIN PESTE 5000 DE CREDINCIOSI. SI ASTA DIN TOATE EPARHIILE. DE LA CLUJ SUNT CEI MAI PUTINI. DE UNDE NU E, NICI DUMNEZEU NU CERE, DOAR P.F. CRIHALMEANU.
Spuneti ca Biserica Unita nu are destui credinciosi insa uitati sa pomeniti despre sumele uriase livrate de statul roman bisericii Ortodoxe, astfel incat aceasta si-a construit cu bani de la buget nenumarate biserici si manastiri noi, precum si multe alte imobile cu destinatie bisericeasca. Biserica Unita ce a primit?
Are și cultul majoritar propriile gunoaie ascunse. Aveți dreptate, de la stat, Biserica Unită nu a primit nimic, dar au primit securiștii infiltrați. Salariul gras al Preasfințitului Crihălmeanu este plătit de stat. În Cluj statul român a contribuit consistent la construcția megalomanică din Piața Cipariu…
În schimb ierarhul a renunțat (a trădat) la adevăratele centre catolice cum ar fi Mănăstirea Nicula.
Era mai bine să se lupte să redobândim bunurile care au aparținut Bisericii Greco-Catolice. El ar fi vrut nu se redobândească nici măcar catedrala Schimbarea la Față.
Credincioșii au fost pierduți tocmai prin trădarea continuă la care se pretează ierarhul (ierarhii?).
Ma intreb domnule clujean Radu, cu ce rezolva situatia credinciosilor greco-catolici recuperarea tuturor bisericilor si manastirilor? Daca acum le-am primi pe toate inapoi, cum situatia s-ar indrepta? Avem 7 calugari greco-catolici bazilieni, manastirile pe care le avem nou construite sunt goale, bisericile retrocedate sau nou construite sunt goale. Nu avem bani sa intretinem si ceea ce avem. E dureros bineinteles ca nu s-a inapoiat patrimoniul, insa daca Biserica greco-catolica incerca sa readuca credinciosii acasa, redobandeam si patrimoniul. Asta este legea, bisericile sunt date credinciosilor. Daca readuceam credinciosii primeam si bisericile. Nu uitati ca ele apartin acum fostilor greco-catolici care nu au mai vrut sa revina de la ortodoxie. Dar greco-catolicul nu intelege asta, el tot cu noi vrem bisericile inapoi o tine, sa le tinem goale. Penticostalii, domnule Radu nu au avut nimic in 1990, nicio biserica, aveau doar 90.000 de credinciosi. Ei au investit in oameni, in familii noi…nu in catedrale uriase, iar rezultatele se vad. Acum ei sunt 350.000 de credinciosi. Noi suntem azi o biserica de fatada, mergem la biserica la liturghie dupa care plecam acasa asa cum am venit. Nu suntem o comunitate cum sunt penticostalii(asa eretici cum sunt, ei sunt o familie crestina totusi). La noi preotul canta si pleaca acasa, la penticostali se ramane dupa slujba in biserica, se discuta, au activitati, se cunosc tinerii, se ajuta creearea noilor familii. La noi nimic, episcopul sta la distanta de oameni si de preoti, nu accepta nicio critica, nu primeste pe nimeni. Dar doriti bisericile inapoi, asa e? Asta doreste greco-catolicul, nu conteaza ca in 10 ani vom fi cateva mii de credinciosi batrani, noi vrem niste ziduri. Iar mentalitatea greco-catolicului conform careia daca ni se dadeau bisericile veneau inapoi si oamneii este o mentalitate de taran retardat. Nu subapreciati parsivitatea ortodocsilor. Ei chiar si in foarte putinele sate unde populatia a trecut inapoi la greco-catolici au construit biserici ortodoxe si tin slujbe, mai ales in duminicile in care greco-catolicii nu tin. In plus, noi in loc sa construim biserici acolo unde aveam comunitati sau in cartierele comuniste care nu aveau biserici in 1990, noi am inceput sa construim o catedrala uriasa care nu arata decat grandomania unor sarlatani in sutana. Pastoratie nu se face decat aiurea la noi in biserica, dar am adoptat slujbe pt copii, pt tineri pt adulti. Si fiecare este facuta in alt mod, nerespectandu-se ritul nostru. Ce mai pricepe atunci un tanar greco-catolic din astea? Se promoveasa falsele aparitii si pelerinajele in acele locuri din care Anton Crisan face bani, insa traditia noastra este aruncata la gunoi. Dar noi vrem zidurile reci inapoi, asa e? iar la Cluj, statul roman a dat bisericii greco-catolice sume foarte mari care din pacate au fost bagate in betoanele moscheii din cipariu. In schimb BRU cluj nu a facut un azil de batrani, un spital, un orfelinat, o cantina sociala. Prin asa ceva se marea numarul credinciosilor. Intotdeauna crestinismul s-a marit datorit activitatilor caritabile. Noi nu facem asa ceva iar rezulttul este ca ne imputinam.
Foarte bine ati scris, domnule Vlad.
Ca si crestin regret scaderea numarului de credinciosi dintr – o biserica precum si neintelegerile din interior. Ca si roman ortodox cu atat mai mult regret cu cat este vorba de o biserica romaneasca. Cred ca a sosit vremea sa realizam ca dusmanul identitatii noastre crestine este in afara bisericilor noastre, sa ne unim in apararea valorilor national crestine mostenite, a familiilor noastre, a neamului romanesc. Cred ca lucrurile care ne separa sunt infinit mai putine decat cele ce ne apropie. Doar dusmanii nostri, vazuti si nevazuti, au tot interesul sa le amplifice, iar pe noi sa ne tina faramitati… Sa nu fim asa.
Duşmanul este în primul rând în interior. Nici cultul majoritar nu e scutit. De exemplu la Cluj îl aveţi pe agentul „Ionică”.
Trădătorii s-au infiltrat în Biserică şi lucrează la distrugerea ei.