În 1 aprilie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj ar trebui să se pronunțe în dosarul de constituire a unui grup infracțional organizat în care Arpad Paszkany, Iuliu Mureșan și SZEKERNYES KAROLY (fostul cumnat al lui Paszkany, n.red.) au calitatea de inculpați. În dosar mai sunt implicați soții Gabriela și Mircea Timofte și firma lor, Transilvania Construcții, ca părți civile. Dosarul a fost înregistrat în august 2022, iar de atunci stă în procedura de cameră preliminară pentru ca judecătorul să verifice legalitatea rechizitoriului. Procurorii arată în anchetă că din conturile clubului de fotbal CFR Cluj s-au sifonat aproximativ 10 milioane euro.
Judecătoarea COCIŞ Liana-Anişoara de la Tribunalul Cluj ar trebui să dea la începutul săptămânii viitoare verdictul din dosarul de cameră preliminară în care este verificată legalitatea rechizitoriului prin care fostul finanțator al clubului de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, Iuliu Mureșan și SZEKERNYES KAROLY au fost trimiși în judecată pentru că au sifonat aproximativ 10 milioane de euro din conturile clubului.
Judecătoarea poate dispune retrimiterea dosarului la procuror pentru refacerea rechizitoriului, în situația în care observă nelegalități la modul de constituire a acuzațiilor, sau poate dispune începerea judecății pe fond. Dosarul a bătut pasul pe loc în această procedură din cauza unei corespondențe prin care judecătorul a încercat să obțină o serie de clarificări referitoare la modalitatea în care SRI a fost implicat în anchetă și cum agenții SRI i-au ajutat pe procurorii DIICOT Cluj în anchetă. Din ianuarie 2023 până în ianuarie 2024 judecătorul a fost nevoit să revină și formuleze adrese către SRI.
Acest dosar are la bază două dosare de cercetare penală, 254 D/P/2011 și 69 D/P/2016.
Potrivit unor surse judiciare, în acest dosar nu există interceptări telefonice astfel că nu este clară modalitatea în care SRI i-a ajutat pe procurori în virtutea celebrelor protocoale de colaborare din Justiție.
Potrivit comunicatului DIICOT Cluj dat în 2016, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor PASZKANY ARPAD – ZOLTAN, la acea dată acţionar majoritar la Clubul CFR 1907 Cluj, şi MUREŞAN IULIU-PAUL, fostul preşedinte al Clubului CFR 1907 Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată. S-a reţinut că în perioada 2008 – 2013, persoane din cadrul societăţii comerciale care deţin clubul de fotbal CFR CLUJ 1907, cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor clubului, şi-au însuşit suma totală de aproximativ 10 milioane euro din patrimoniul SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA.
În acest sens se reţine faptul că inculpatul MUREŞAN IULIU – PAUL a avut calitatea de administrator al clubului iar faptele reţinute în sarcina acestuia au avut ca principal beneficiar pe inculpatul PASZKANY ARPAD – ZOLTAN. S-a reţinut că activitatea infracţională a fost săvârşită prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seichelles) controlate faptic de către inculpatul PASZKANY ARPAD – ZOLTAN.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu cu privire la care există suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au executat debite faţă de clubul sportiv provenind din cesiuni de creanţă suspecte. Faptele au fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale Clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA. Totodată, s-a reţinut că membrii grupului au evidenţiat în actele contabile ale ale SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale ori au evidenţiat operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de aproximativ 10 milioane de euro.
Paszkany ar fi vrut să vândă proprietățile din România, dar judecătorii l-au rugat să aștepte… un preț mai bun
De mai mult timp, Arpad Paszkany a plecat din România și locuiește în Budapesta. A încercat să își vândă proprietățile din Cluj-Napoca, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece procurorii au cerut instituirea unui sechestru asigurator pe proprietățile lui. Bunurile respective au fost puse sub sechestru până la concurența sumei de 2,285.986 euro, stabilită ca valoare a prejudiciului.
Arpad Paszkany deține împreună cu fosta lui soție, Kinga, un ”palat” pe strada Dorobanților colț cu str Pitești vizavi de clădirea în care funcționează instanțele clujene. Aici, Paszkany are un apartament de 250,00 m.p. compus din 8 camere bucătărie, 2 băi, 3 antree, 1 debara, 3 wc, 2 sas, 1 logie, cu suprafaţă utilă de 250,17 m.p., 4 pivniţe cu suprafaţă de 28,63 m.p.
O altă proprietate deținută de Paskany este în cartierul Grigorescu pe strada Profesor Tudor Ciortea, un loc de casă cu o suprafață de 400 mp.
Iuliu Mureșan are două proprietăți mari.
Pe strada Făgetului are un teren de 2.300 mp și o casă. Vecini cu el sunt patronul firmei de publicitate Amprenta, Decebal Cotoc, și Vlăduța Lupău împreună cu soțul ei, Adi Rus, fiul fostului șef BCCO Cluj Napoca Toma Rus. Ei au cumpărat parcelele de la Iuliu Mureșan, cu care sunt cunoscuți.
O șefă din SRI citată în dosar cu calitate procesuală
În acest dosar a fost citată și Panaite Coralia, șefa Direcției Juridice a SRI. Ea este urmaşa generalului Dumitru Dumbravă, cel care a lansat celebra teorie cu justiţia – câmp tactic. El a intrat în atenția presei și a publicului după ce, într-un interviu dat în 2015, a folosit expresia „câmpul tactic” cu referire la instanțele de judecată: „Concret, dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA (vechea denumire a DNA − n.r.), de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze”.
În vara anului 2016, Dumitru Dumbravă a fost schimbat din funcția de director al Direcției Juridice și a fost numit secretar general.