Dealul Sfântu Gheorghe din Cluj-Napoca, parte a fostei ferme Steluța, se află în plină transformare.  Mai exact, este  pe cale să devină un nou cartier rezidențial .  În prezent,  proiectul se află în consultare publică. Dacă totul merge „ca pe roate”, zona ar putea găzdui nu doar amintiri cu miros de fân, ci și blocuri moderne, gata să atragă iubitori de natură… cu vedere la alte blocuri.

În 2010, livezile încă își purtau rodul, iar pomii fructiferi încă acopereau generos terenul. Însă, în 2012, au fost masacrați fără drept de apel. Motivul? „Prea bătrâni”, au decretat unii, de parcă natura ar fi avut termen de expirare.

Livada, ucisă cu statistici

Merele trăiesc 30 de ani, prunii și cireșii 20, dar livada asta avea 34 și, în unele cazuri, venerabila vârstă de 42 de ani. O adevărată „problemă” pentru care soluția a fost radicală: drujba! Nimeni nu s-a gândit însă de ce, după ce s-a eliberat terenul, nu s-au mai plantat alți copaci. Probabil, pentru că planurile ascunse nu includeau fructe, ci fundații.

În 2014, noul Plan Urbanistic General a decis că terenul rămâne livadă (UTR AL). Dar proprietarii, familia Mitre, a avut alte idei. Au cerut Primăriei să transforme livada în teren arabil (UTR A), căci pământul arabil are un avantaj minunat: poate fi urbanizat. Consiliul Local a dat un acord rezervat, promițând o modificare în viitorul PUG. Dar Viorel Mitre n-a vrut să aștepte și a dus lupta în instanță, iar în 2022, judecătorii au dat undă verde urbanizării.

Pe ruinele livezii, familia Mitre a conceput un proiect de cartier rezidențial pe 3,3 hectare. Case, facilități și, desigur, profituri. Inspirată de succes, și vecinătatea s-a pus în mișcare, deschizând procese similare împotriva Primăriei. Efectul de domino e în plină desfășurare, iar dealul care odinioară hrănea Clujul va hrăni acum dorințele investitorilor imobiliari.  Astfel, livada rămâne doar o amintire dulce, înecată în praful șantierelor.

3 COMENTARII

  1. Si ne miram de ce il votam pe marele câștigător .
    Multe au fost terenurile statului da’ s-au evaporat și acum au rămas fără obiectul muncii și fără parcuri și 26mp de verdeață / locuitor așa cum s-a anunțat la Bruxelles.

    Asa e, trebuie respectata legea. Care lege? D-nu-l Boc , Tise sau gasca extinsa face posibil sa se respecte legea . Mulțumim ca aveți grija și de zona metropolitana si ca din spate o manevrați…

    Dar e târziu , apare o lege ca nu va mai baga nimeni in seama si oamenii își pot construi case pana la 150 mp, fara acordul vostru, pe extravilane , pt ca oricum le dădeați așa cum trebuia…. Oricum va mulțumim pt tot ce faceți pt clujeni.
    Nu va mirați, cei ce vreți undeva sa stati , ca boii, sunt lucruri care doar cei care trec prin ele le înțeleg.Omul simplu nu are niciodată dreptate, ți se rade in fata. Sunt total contra celor care nu respecta legea ( ca-i angajat al statului, politician sau vanzator) și vor s-o eludeze , sa construiasca fara autorizație.Dar când știu ca, personal încerc de 3 ani sa obțin un CU in Feleacu si cineva ma împiedica sa-l obțin, atunci am înțeles cum sta treaba si unde ma învârt, aproape ca ma apucam de lucru fara a avea acordul cuiva pt terenul meu.La început era extravilan, avizul pt oportunitate din 2021 era nefavorabil, am înțeles rapid ca dacă nu am renunțat la el de buna voie și nici altfel… adică nu avea Clujul nevoie nici de cimitir, nici spital, nici scoala, nici cămin de bătrâni…nici case .Au spus ca pe terenul meu, proprietate , atenție nu concesionat sau ocupat abuziv ca cel de pe Racovita 9-11 unde s-a intabulat si apoi i s-a luat dacă nu a dat, sau cel de pe Serpuitoare 1-3, unde statul a inchis ochii in timpul procesului si a “ uitat sa se achite taxa de timbru” si pt care se despăgubește prin HCL, altele concesionate aproape gratis sau luate ilegal în timp ce alții aveau preemtiune, nimic nu aveau nevoie, in ciuda faptului ca insistam sa fac pe cheltuiala mea Puz -ul și ca ma pun la dispoziția lor pt o eventuala colaborare.

    In 2022 revin cu alta cerere de CU după ce terenul revine de la Cluj la Feleacu atât administrativ cât si teritorial, devine intravilan agricol și urbanizabil conform unui HCL semnat de consilierii si reprezentanții Primăriei.
    Ghinion pt D-zeii ce decid soarta felecanilor care după 35 ani își recuperează cu greu proprietățile confiscate de vechii si actualii comuniști, oameni bătuți de soarta care habar n-au ca au intravilane doar pt taxe si obligatii de-a răspunde penal dacă vreo javra musca vreun copil sau femeie ce se plimba prin zona. Spun ghinion ca cei care trebuie sa ajute oamenii ( CJ) ataca ca hienele prin Prefectura, HCL -ul unei instituții publice ( Primăria Feleacu) care intr-o normalitate si nu subjugare are puterea si obligația ELABORĂRII deciziei de OPORTUNITATE cu privire la încadrarea urbanistica a suprafețele aflate teritorial si administrativ pe teritoriul acesteia.
    Astfel rămâne HCL – ul valabil după proces și altele de lunga durata ,dar degeaba ca PCR-ul nu doarme si își bate bota pe decizia unui om al legii ce încă mai gândește si are curajul sa dea o soluție legala fara comanda, păstrând HCL 85 / 2021 in vigoare. CJ, in ciuda faptului ca a fost cerut in mod expres si menționat faptul ca exista o decizie valabilă, definitiva si irevocabila si ca trebuie respectata si de care trebuie ținut cont in momentul elaborării actelor cerute de mine după atâta vreme. Și uite așa joaca bambilici si ping-pong cu cei ce vor sa obțină ceva legal.

    Deci, cei ce vor sa respecte legea,sa se gândească de 2 ori daca ii e cusut jebul, iar ceilalți care-si asuma, măcar sa apuce sa se bucure de beneficiile proprietații lui, asa si fara autorizații legale care se lasa așteptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.