Guvernanţii judeţului Bistriţa – Năsăud au început noul an în forţă, optimişti şi cu zâmbetul pe buze, că doar au avut mulţi Ioni de sărbătorit pe la partid.
Bugetul pe anul 2010 şi funcţiile câştigate pe măsura rezultatelor obţinute la alegeri sunt principele obiective cu care au păşit în noul an democrat –liberalii bistriţeni, sub conducerea „împăratului” Oltean.

Aflat la guvernare, PD-L începe să îşi intre pe deplin în mână, fiind preocupat ca legea bugetului să treacă cât mai repede. Liderul PD-L Bistriţa – Năsăud, Ioan Oltean este acum preocupat de găsirea unor posturi bunicele pentru oamenii săi. Nu de alta, dar rezultatul alegerilor de la prezidenţiale obţinute la nivel nu judeţ, nu este deloc de lepădat. Pentru secretarul de stat, Ioan Andreica cu siguranţă nu mai trebuie făcut nici un efort, pentru că el va rămâne pe postul său, „fiind un elev silitor”.
Preşedintele Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN), Liviu Rusu promite multe realizări la nivel de judeţ, iar deputatul Ioan Nelu Botiş a intrat mai emoţionat în noul an, deoarece îl aşteaptă două mari provocări. Dintre toţi, senatorul Ioan Sbârciu tot în sfera cromaticii rămâne şi în 2010, că doar e domeniul omului.

Bugetul pe 2010, adaptat la realităţile din România !

Legea bugetului pe anul în curs, mult contestată din toate direcţiile, pare a fi placul deputatului Ioan Oltean. Chiar dacă nu este cel mai bun buget, ajunge pentru supravieţuire, după cum asigură democrat – liberalul. „Este un buget care răspunde nevoilor României în actualul context economic. Poate că nu este unul care să dea prilej de maximă bucurie, dar este un buget care ţine cont de realităţile din România, este un buget de supravieţuire. Sperăm ca săptămâna aceasta, bugetul să fie adoptat în plenul celor două Camere. Cu siguranţă, dezbaterile vor fi responsabile, iar în final sunt sigur că se va da un răspuns favorabil. Nu îmi fac probleme în acest sens”, a precizat Oltean.
La nivel de judeţ, preşedintele CJ BN, Liviu Rusu, consideră că cifrele de buget pe anul acesta vor fi cu ceva mai consistente decât anul trecut, la care se adaugă cifre importante ale fondurilor europene şi fondurilor speciale distribuite de Ministerul Dezvoltării, precum şi fondurile pe Măsura 322, o măsură cu programe ample.

S-a înhămat la multe, anul acesta!

Preşedintele CJ BN vede anul 2010 ca unul al multor obiective realizabile la nivel de judeţ. Rusu şi-a propus să nu se culce pe-o ureche, după ce a rămas tot pe funcţie, ci să ţină cont de doleanţele celor care au acordat un vot pentru PD-L.
„Voi continua toate proiectele începute anul trecut, la care se vor adăuga şi altele, în funcţie de programul nostru de dezvoltare a judeţului. Să nu uităm şi votul masiv pe care l-am primit la alegerile din toamnă – iarnă, care ne obligă la o atitudine responsabilă faţă de electorat. Rezultatul bun înseamnă o înhămare la realizarea tuturor obiectivelor de care au nevoie administraţiile locale, neţinând cont de coloratura politică , ci de ceea ce este necesar a se face în judeţul acesta pentru dezvoltarea lui”. Şi dacă tot e anul optimist şi al promisiunilor, Liviu Rusu s-a angajat în 2010 şi la o mai bună comunicare cu mass-media, nu de alta dar anul trecut cam „ţinea telefonul la sertar”.

Învăţătorul Oltean îl descalifică pe „subprefectul” Borsos

În urma formării noului guvern, judeţul Bistriţa –Năsăud ar fi trebuit să aibă deja numit un subprefect din partea UDMR, în persoana lui Laszlo Borsos. Numai că acesta nu este funcţionar public şi nici cel mai bun candidat desemnat, în opinia deputatului Ioan Oltean. „Eu rămân neplăcut surprins de alegerea făcută de UDMR. Cred că nu au manifestat exigenţa necesară în ce priveşte omul desemnat. Eu sper să se descurce, dacă nu, cu siguranţă nu voi rămâne un simplu spectator al acestei funcţii. În mod normal, trebuia făcută deja numirea subprefectului de Bistriţa-Năsăud, dar până nu va avea calitatea de funcţionar public nu va putea fi numit pe funcţie. (…). Cu toată lipsa de modestie, eu am performat, am fost unul dintre cei mai buni învăţători ai acestui judeţ, dar domnul respectiv nu a performat nici în învăţământ, nici ca inspector şcolar. Să sperăm că poate aici e locul unde îşi va dovedi capacitatea. Vă asigur că voi fii cu ochii pe el”, a precizat Oltean.

Legea pensiilor şi Bistriţa Metropolitană, pe agenda lui Botiş

Deputatul PD-L Ioan Nelu Botiş s-a dovedit anul trecut a fi un politician harnic şi la locul lui, care îşi face temele bine. Pentru anul în curs, Botiş are ceva emoţii cu privirea la legea pensiilor şi conceptul de Bistriţa Metropolitană, teme la care speră să primească un zece. „În 2010, pentru mine este o provocare foarte mare legată de legea pensiilor în Parlament. Cred că Guvernul Boc va prezenta pe parcursul lunii februarie această lege şi sper să am o implicare în comisii. A doua mare provocare este continuarea promisiunii pe care am făcut –o în campania electorală, ce a dezvoltării conceptului de Bistriţa Metropolitană. Consider că este momentul cel mai bun să încerc să pun această problemă în dezbatere publică şi să susţin ideea dezvoltării unei zone economice extinse pentru Bistriţa”, a spus Botiş.

Andreica rămâne, Tuţă mai aşteaptă, iar Curteanu are loc asigurat

În această perioadă, liderul PD-L, Ioan Oltean luptă cu toate forţele pentru a –şi răsplăti oamenii care s-au dovedit a fi membrii harnici în partid. Potrivit lui Oltean, nu a avut loc nicio discuţie în ceea ce priveşte nominalizările pe funcţiile de secretari de stat sau şefi de agenţii, pentru că nu s-a stabilit situaţia exactă a posturilor vacante, după restructurarea unor ministere şi desfiinţarea mai multor agenţii. Săptămâna aceasta, însă, Oltean va face tot posibilul ca oamenii săi de la Bistriţa să nu rămână pe dinafară. „Noi ne situăm pe o poziţie fruntaşă în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor şi în consecinţă vom avea şi pretenţii pe măsură, pentru că mi se pare absolut corect ca acei care muncesc să mai fie şi răsplătiţi. (…) Gheorghe Tuţă nu a fost numit în nicio funcţie de acest fel, cel puţin până la acest moment. Pentru Eugen Curteanu am un regret şi mă simt obligat faţă de el pentru că este unul dintre membrii vechi ai partidului care a muncit foarte mult şi merită o funcţie. Sunt convins că dacă nu o găsim aici, o găsim la nivel naţional, o funcţie pe măsura posibilităţilor şi a priceperilor. Ioan Andreica rămâne secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, fără nici un fel de problemă . Este unul dintre secretarii extrem de harnici şi de performanţi”, a asigurat liderul PD-L BN.

Senatorul Sbârciu, tot în sfera cromaticii

Senatorul PD-L Ioan Sbârciu, poate cel mai simpatic politician al judeţului, tot picturii şi artei rămâne fidel şi în 2010. Este în politică, o face cum ştie el, dar parcă cromatica îi este tot mai dragă, mai ales când face şi un îndemn jurnaliştilor bistriţeni:
„Vă doresc să fiţi echidistanţi pentru că presa este garantul democraţiei din România, prin critici, prin observaţii. Aşa că există o condiţie: dacă totuşi aveţi simpatie pentru o culoare sau alta, să ţineţi cont că sfera cromatică a vieţii este plină de nuanţe şi nu le daţi o strălucire maximă”, a transmis Sbârciu jurnaliştilor, la început de an.

Iulia STUPINEAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.