Inexistenta unei situatii care sa se circumscrie starii de urgenta care sa fi stat la baza alocarii sumelor din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului constituie premisa unei eventuale deturnarii a scopului pentru care aceste sume au fost alocate, prin posibila directionare a lor spre alte destinatii, explica Curtea Constitutionala in motivarea decizie din 24 mai, prin care a constatat ca „masurile financiare din OUG 15/2012 sunt constitutionale daca se aplica numai sumelor alocate prin HG 255/2012 si neutilizate de catre unitatile administrativ-teritoriale care nu au inregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital si nu au avut in derulare proiecte externe”, scrie Mediafax.
 Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate l-a constituit dispozitiile art. V alin.(1) teza I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.15/2012 privind stabilirea unor masuri financiare in domeniul asigurarilor sociale de sanatate si al finantelor publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.306 din 8 mai 2012.

Ponta ia ce a dat Ungureanu

Textul criticat are urmatorul cuprins: "Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unitatilor administrativ-teritoriale in anul 2012 prin Hotararea Guvernului nr.255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unitati administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente si de capital, precum si pentru cofinantarea unor proiecte cu finantare externa nerambursabila, neutilizate pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se restituie de catre ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, in contul din care acestea au fost incasate".
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Avocatul Poporului a invocat prevederile constitutionale ale art.47 referitor la nivelul de trai si art.120 referitor la principiile de baza ale administratiei publice locale.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata urmatoarele: Veniturile locale ale unitatilor administrativ-teritoriale se constituie, potrivit art.5 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, in principal, din venituri proprii (impozite, taxe, contributii, alte varsaminte, venituri si cote defalcate din impozitul pe venit) si din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, astfel cum acestea au fost prevazute prin legea bugetului anual.
Potrivit art.6 lit.b) si art.33 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, pentru sustinerea si finantarea cheltuielilor publice survenite descentralizarii unor competente, precum si a altor cheltuieli publice noi, pot fi alocate bugetelor locale, tot prin intermediul legilor bugetare anuale, cote si sume defalcate cu destinatie speciala si, respectiv, pentru echilibrarea bugetelor locale alocate unitatilor administrativ-teritoriale”.

Bani numai pentru datorii

Din analiza dispozitiilor referitoare la Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, Curtea constata ca alocarea de sume din acest fond pentru bugetele locale se poate realiza numai pentru acoperirea unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute pe parcursul unui exercitiu bugetar si pentru investitii finantate partial din imprumuturi externe, dupa caz.
Totodata, Curtea retine ca prin art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.8/2012 pentru stabilirea unor masuri financiare se prevede ca, prin derogare de la prevederile art.30 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pot fi alocate sume, prin hotarari ale Guvernului, si pentru plata arieratelor, dar numai pana la sfarsitul anului 2012. Prin urmare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.8/2012 nu modifica prevederile art.30alin.(2) din Legea finantelor publice nr.500/2002, ci, numai deroga de la aceste prevederi, pentru exercitiul bugetar aferent anului 2012.
In continuare, Curtea constata ca prin Hotararea Guvernului 255/2012 au fost suplimentate sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata, pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012 pentru a fi alocate bugetelor locale ale unor unitati administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital, precum si pentru cofinantarea unor proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile.
Avand in vedere obiectivul final prevazut in Hotararea Guvernului 255/2012, acela al platii unor arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital, precum si cofinantarii unor proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile, Curtea retine ca acestea se incadreaza in categoria cheltuielilor pentru care Guvernul poate dispune alocarea de sume din Fondul de rezerva bugetara unor unitati administrativ-teritoriale.

Guvernul e indreptatit sa ia banii inapoi

In continuare, Curtea constata ca potrivit art.82 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale, bugetele locale se majoreaza, respectiv se diminueaza, prin dispozitie a autoritatii executive, potrivit legii, cu sumele alocate prin hotarare a Guvernului, din fondul de rezerva bugetara si fondul de interventia la dispozitia Guvernului, urmand ca, la prima sedinta a autoritatii deliberative in cauza, sa se valideze modificarile respective.
Desi in cuprinsul legii finantelor publice locale nu exista reglementata modalitatea retragerii de catre Guvern a sumelor alocate bugetelor locale din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, din economia dispozitiilor art.30 din Legea nr.500/2002 rezulta ca din acest fond se pot repartiza unor ordonatori principali de credite ai bugetelor locale pentru finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute in timpul exercitiului bugetar (chiar si pentru plata unor arierate potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.8/2012).
In lipsa unor asemenea situatii, chiar daca prin hotarari ale Guvernului sunt alocate astfel de sume unor ordonatori principali de credite ai bugetelor locale, Guvernul in urma unei analize obiective este indreptatit sa retraga sumele alocate initial, altfel ar fi deturnat insusi scopul acordarii acestora.
Astfel, Curtea retine ca, in ceea ce priveste sumele din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, acesta poate interveni prin acte normative atat in sensul majorarii, cat si in sensul diminuarii bugetelor locale fara a exista o conditie referitoare la momentul interventiei acestuia.
Prin urmare, nu se poate retine critica potrivit careia obligatia reglementata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.15/2012 de restituire a unor sume alocate din Fondul de rezerva al Guvernului, chiar daca nu exista o rectificare bugetara facuta de unitatea administrativ teritoriala, ar incalca principiul autonomiei locale. Rectificarea bugetara va fi determinata de aparitia actului normativ referitor la restituirea sumelor si se va realiza prin dispozitie a autoritatii executive (primarul), potrivit legii, urmand ca la prima sedinta a autoritatii deliberative (consiliul local/judetean) sa se valideze modificarile respective.

Restituiti ce nu ati folosit

In ceea ce priveste obligatia restituirii unor sume acordate prin acte normative bugetelor locale, Curtea constata ca prin Decizia 1.401 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului 223/2008 privind unele masuri de reducere a unor cheltuieli bugetare, decizie publicata in MO 74 din 30 ianuarie 2012, a statuat ca intrebuintarea acestor resurse financiare se face cu respectarea dispozitiilor Legii 500/2002 privind finantele publice si ale Legii 273/2006 privind finantele publice locale, care stabilesc regimul juridic al cheltuielilor bugetare, precum si cu respectarea principiilor prevazute pentru executia bugetara. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata [la care face referire Ordonanta de urgenta a Guvernului 223/2008] au fost acordate prin hotarari ale Guvernului, care, de la caz la caz, a constatat necesitatea alocarii unor fonduri suplimentare la dispozitia bugetelor locale, iar necheltuirea acestor fonduri pana la incheierea exercitiului bugetar nu da dreptul autoritatilor locale sa le utilizeze si in exercitiul bugetar viitor; avand in vedere ca pana la sfarsitul exercitiului bugetar aceste fonduri exceptionale nu au putut fi cheltuite ele sunt de drept anulate si se intorc la bugetul din care au provenit.
In cazul de fata, insa, Curtea a avut de analizat daca dispozitiile de lege criticate se refera strict la restituirea sumelor neutilizate de autoritatile administrativ-teritoriale care, la momentul alocarii sumelor prin Hotararea Guvernului nr.255/2012, nu inregistrau arierate sau nu aveau in derulare proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile care sa necesite cofinantare, cum de altfel se precizeaza si in preambulul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.15/2012. Tinand seama, insa, de punctul de vedere al Guvernului, sub semnatura Primului-ministru, precum si de prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.15/2012, Curtea retine ca dispozitiile criticate se refera strict la sumele neutilizate, si pentru alocarea carora unitatile administrativ-teritoriale nu au facut dovada inregistrarii de arierate sau derularii de proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile care sa necesite cofinantare.
Avand in vedere cele expuse, precum si precizarea clara din punctul de vedere al Guvernului precum ca Ordonanta de urgenta a Guvernului 15/2012 nu se refera la sumele cheltuite (recunoscand implicit ca utilizarea acestora s-a facut in mod legal), Curtea retine ca restituirea sumelor neutilizate de catre autoritatile administrativ teritoriale care nu inregistrau arierate sau nu aveau in derulare proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile care sa necesite cofinantare este constitutionala.

Marin Escaladrian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.