20 noiembrie 2018, Cluj-Napoca

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunțăfinalizarea litigiului cu Agenția Națională pentru Administrare Fiscală privind impunerea unei sancțiuni în valoare de aproximativ 15 milioane euro. Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis în favoarea companiei clujene în ceea ce privește obligațiile fiscale, precum accize suplimentare și accesorii.

Prin Decizia nr. 3921/14.11.2018, Înalta Curte a admis în parte acţiunea formulată de societatea FARMEC SA, anulând parţial Deciziile nr. 223/15.07.2015 şi Decizia F-MC1661/15.12.2014,precum și Raportul de inspecție fiscală care le-a precedat. În pronunțarea acestei soluții, Instanța Supremă a analizat conduita fiscală a societății Farmec și a apreciat-o ca fiind în perfectăarmonie cu prevederile legale, sens în care societatea a fost exonerată de plata oricăror obligații accesorii. Acestă analiză a Înaltei Curți a limpezit și clarificat o serie de prevederi ambigue din legislația internă, aspect care va permite pe viitor, atât organelor fiscale abilitate, cât și agenților economici cu probleme similare o conduită clară, coerentă și în acord cu interpretarea pe care instanța a realizat-o prin prezenta decizie.

Farmec continuă să reprezinte simbolul excelenței în materie de produse cosmetice fabricate în România, depunând eforturi consistente de a aduce calitate prin produse eficiente și inovatoare, adaptate la nevoile consumatorilor și trendurile pieței.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În octombrie 2018, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 16 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea.

Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:

Facebook: facebook.com/farmec.romania  

Instagram: www.instagram.com/farmec/

Site şi magazin online: www.farmec.ro

Site campanie Unirea la Feminin: http://www.unirealafeminin.ro/

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Simona Oprea, PR Director Golin – Soprea@golin.com, +40 758 243 642

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.