Fostul episcop al Hușilor, Cornel Onilă, a pierdut procesul în care a cerut să fie sterse imaginile compromițătoare în care este surprins în timp ce sărută cu forța un elev de la seminar.

Pe 29 iunie, judecătorii nu doar că i-au respins pe fond ierarhului retras al Hușilor cererea prin care solicita ca jurnaliștii de la safielumina să șteargă toate articolele și imaginile compromițătoare care îl vizează, ba l-au mai obligat și la plata a 7.422 lei, cheltuieli de judecată. Instanța Tribunalului București a considerat cererea reclamantului Onilă drept „neîntemeiată”.

Este posibil ca hotărârea să-l fi surprins foarte tare pe fostul episcop, care știe sigur că e complet nevinovat, iar tot ceea ce a scăpat în spațiul public din anchetă și a fost publicat apoi de jurnaliști sunt doar niște „trucaje ordinare”. Iată însă că instanța Tribunalului București a cântărit toată situația și a considerat că imaginile respective, grotești, ce-i drept, și de neprivit de niciun om vreodată, trebuie să rămână publice, la fel și articolele scrise de jurnaliști. Lupta fostului ierarh al Hușilor nu este însă finalizată, căci are vreme 30 de zile să declare apel. Dorința rămâne constantă: jurnaliștii în cauză să șteargă pentru totdeauna toate articolele și imaginile care au uluit în 2017 o țară întreagă.

Susținătorii fostului episcop sunt convinși că acesta e nevinovat și va ieși victorios din tot acest episod tumultuos al vieții sale!

De reamintit că, recent, avocata episcopului retras al Hușilor a solicitat în mod oficial ca numele, imaginea și alte date personale ale clientului său să nu mai fie folosite în articolele din mass-media, argumentând că acesta a devenit o „persoană fizică” și are „dreptul de a fi uitat”, așa cum prevede o normă europeană. E important însă de spus că toate aspectele controversate, încă prezente în spațiul public, inclusiv, iată, prin instanțele de judecată, vizează exclusiv fapte petrecute în perioada în care Cornel Onilă deținea o funcție foarte importantă în B.O.R, conducând Episcopia istorică a Hușilor. Dacă nu ar fi fost în această poziție-cheie, cel mai probabil, totul s-ar fi uitat mult mai repede. De accentuat în mod deosebit este faptul că inclusiv în cazul atât de tulburător al fostului ierarh de la Huși trebuie să fie luată în calcul prezumția de nevinovăție. Acuzele grave din rechizitoriul procurorilor, așadar, pot fi sau nu considerate temeinice de către instanța de judecată, la finalul unui proces. Nici prescrierea faptelor nu este o posibilitate de neglijat, spun cunoscătorii. Oricum, susținătorii fostului episcop sunt convinși că acesta va ieși victorios din tot acest episod tumultuos al vieții sale și mare mirare ar fi să nu revină înapoi la Huși, în locul din care s-a retras, în 2017, după o păstorire fructuoasă de 8 ani de zile.

preluare vremeanoua.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here