În vara anului 2011, un clujean a murit electrocutat la o spălătorie auto unde a mers să își spele mașina. Spălătoria auto respectivă nu deținea autorizație de funcționare, ceea ce înseamnă cu funcționa ilegal, însă în august 2019, Curtea de Apel Cluj a achitat-o pe patroana spălătoriei, aceasta fiind considerată nevinovată. Totuși, în primă instanță, femeia a fost condamnată, iar alături de ea și un șef de serviciu din cadrul Companiei de Apă Someș. Pedeapsa acestuia din urmă a fost redusă de magistrați. În motivarea Curții de Apel Cluj se arată că proprietarii spălătoriei nu sunt vinovați de moartea bărbatului, că victima putea fi în acel loc și dacă nu-și spăla mașina, iar despre angajatul Companiei de Apă Someș, magistrații spun că în cei 9 ani de anchetă, acesta a avut un comportament pozitiv, prin urmare merită să-i fie redusă pedeapsa. 

În 14 iulie, Ioan Lăcătuș a mers la o spălătorie auto în satul Aghireșu-Fabrici pentru a-și curăța mașina. În timp ce era la spălătorie, la fața locului a ajuns un echipaj de la Companie de Apă Someș, chemată de proprietarul spălătoriei să desfunde o canalizare.

Muncitorii au intervenit cu un furtun cu presiune, iar pentru că zona în care au intervenit nu era împrejmuită, proprietarul spălătoriei și victima s-au apropiat de gura de canal pentru a asista la operațiunea de desfundare a canalului.

La un moment dat, sub presiunea apei și a manevrelor de scoatere și împingere efectuate de unul dintre muncitori, furtunul a avansat pe canal circa 10 m, timp în care din canal au ieșit reziduri.

La un moment dat, furtunul s-a oprit din înaintarea pe canal, iar sub presiunea apei și-a schimbat direcția de înaintare și a ieșit din canal făcând un zgomot puternic.

Muncitorul a fost lovit și aruncat la pământ, iar furtunul aflat sub presiune și scăpat de sub control a atins firele de curent, lovindu-l totodată pe clientul spălătoriei, care a fost electrocutat, murind pe loc.

Cercetări penale pentru ucidere din culpă

Ulterior tragediei, s-au început cercetările împotriva a trei angajați ai Companiei de Apă Someș, împotriva firmei ce deținea spălătoria auto – SC Alexandru Daniel SRL, dar și împotriva Companiei de Apă Someș, pe motiv că nu a semnalat pericolul din zona respectivă. Cercetări s-au făcut și la Primăria Aghireșu, însă a scăpat de acuzații pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale. 

Doi dintre angajații Companiei de Apă Someș (Vidrean Lăpușan și Prigoană Augustin) au scăpat și ei de acuzații. În schimb, șeful de serviciu  – Dumitru Cohuțiu – a fost găsit vinovat pe motiv că avea datoria de a-i informa pe subalterni de riscurile lucrărilor cu apă în preajma firelor electrice.

 În cazul Oanei Peșteleu, patroana spălătoriei auto, procurorii au arătat că ”se reține săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC Alexandru Daniel SRL, a permis numitului Lăcătuș Ioan să pătrundă în incinta spălătoriei pentru a-și spăla mașina, ulterior producându-se decesul prin electrocutare.

În sarcina SC Alexandru Daniel SRL se reține infracțiunea de ucidere din culpă, constând în aceea că, în exercitarea obiectului de activitate, deși nu deținea autorizație de funcționare pentru a desfășura activități economice de spălătorie autor, la data de 14 iulie 2011 a desfășurat aceste activități”.

În cazul lui Dumitru Cohuțiu, procurorii au arătat în rechizitoriu că ”se reține săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, constând în aceea că, în calitate de șef al Serviciul de Securitate și Sănătate în Muncă, din cadrul Companiei de Apă Someș, nu a comunicat de îndată către șefii de secție și de sector, instrucțiunile de lucru în apropierea liniilor de transport electricitate, fapt ce a dus la necunoașterea acestor norme de către personalul care a intervenit la data de 14 iulie 2011, la spălătoria auto din satul Aghireșu Fabrici, astfel că aceștia nu au îndepărtat de la locul intervenției și nu au avertizat persoanele străine despre pericolul la care se expun, rezultând moartea lui Lăcătuș Ioan”.

Și-au căutat dreptatea în instanță

Abia în anul 2018 au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă Oana Peșteleu (administrator spălătorie), Alexandru Daniel SRL, Dumitru Cohuțiu (șef de serviciu Compania de Apă Someș) și Compania de Apă Someș. 

Dosarul s-a judecat la Judecătoria Huedin, iar în martie 2020, judecătorii au decis să o condamnate pe patroana spălătoriei și pe șeful de serviciu din cadrul Companiei de Apă Someș.

Judecătoria Huedin a decis încetarea procesului penal împotriva Companiei de Apă Someș și împotriva SC Alexandru Daniel SRL pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă ca urmare a prescripției răspunderii penale

Atât Marius Dumitru Cohuțiu, cât și Oana Peșteleu au fost condamnați la câte  2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.

De asemenea, inculpații au fost obligați să achite în solidar familiei Lăcătuș suma de 30.000 euro pentru fiecare parte civilă, reprezentând daune morale.

În cazul patroanei spălătoriei, Judecătoria Huedin a arătat că ”deși aceasta nu se afla la fața locului, în sarcina inculpatei poate fi reținută culpa în producerea evenimentului și exista legătură de cauzalitate întrucât din moment ce spălătoria nu avea autorizația de funcționare, respectiv autorizația de mediu, din punct de vedere legal, nu avea voie să funcționeze, iar victima nu ar fi trebuit să aibă acces în incinta spălătoriei și pe cale de consecință, evenimentul nu s-ar fi produs (…).

În privința șefului de serviciu de la Compania de Apa Someș, s-a reținut că în calitate de șef al Serviciului Securitate și Sănătate în Muncă, înainte de producerea incidentului nu a comunicat de îndată către șefii de secție și de sector, pentru prelucrarea cu lucrătorii din subordine, a instrucțiunilor de lucru sub sau în apropierea de liniile de transport electricitate, fapt ce a dus la necunoașterea acestor norme de către personalul care a intervenit în data de 14.07.2011 la Spălătoria Auto din satul Aghireșu-Fabrici”, arată în motivare Judecătoria Huedin.

Patroana spălătoriei auto a scăpat de condamnare

Împotriva soluției Judecătoriei Huedin, toate părțile au formulat apel, astfel că dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Cluj.

La începutul lunii august 2020, magistrații au decis ca Oana Peșteleu să fie achitată de ucidere din culpă, iar lui Marius Dumitru Cohuțiu i-a fost redusă pedeapsa la un an de închisoare cu suspendare. Decizia este definitivă.

Contrat opiniei Judecătoriei Huedin, magistrații de la Curtea de Apel Cluj spun că ”nu se pune problema existenței unei legături de cauzalitate între lipsa autorizației de funcționare și moartea victimei. (…) Nu are nicio relevanță că la spălătoria auto aveau loc activități economice neautorizate, atât timp cât ele aveau aptitudinea de a atrage, cel mult o răspundere contravențională sau vizând vreo infracțiune de afectare a bugetului de stat”, se arată în motivare.

Judecătorii mai spun că ”prezența victimei la fața locului, chiar atrasă de spălarea mașinii sale, nu se constituie într-o înlănțuire cauzală necesara și esențiala care să justifice responsabilitatea penală a proprietarilor spălătoriei pentru decesul care a survenit la intervenția la canalul de apă. Victima putea fi prezentă acolo pentru orice motiv și chiar fără niciun motiv”.

Cât despre situația Marius Dumitru Cohuțiu, magistrații Curții de Apel Cluj arată că ”după trecerea unei perioade de mai bine de 9 ani de la data evenimentului, timp în care inculpatul a fost supus unui lung proces de investigare penală, s-a aflat într-o stare de incertitudine, și totodată a avut o conduită procesuală și în societate pozitivă, se impune redozarea sancțiunii aplicate de judecătorie”.

1 COMENTARIU

  1. M-as suipa in fata toata viata pentru o asemenea motivare. Cati bani trebuie sa iei pt o „hartie igienica”. 8 ani (OPT ANI) pt. faza de cercetare si urmarire penala… ori idioti ori spagari. Jalnici oricum si unii si altii. SI un cretin isi da seama ca respectiva spalatorie NU AVEA CE CAUTA SUB LINIILE DE INALTA TENSIUNE care, in zona cu pricina, sunt la inaltime mai mica si dn cauza stalpilor si a geometriei solului. Daca nu erai atent si indreptai in sus lancea de presiune a furtunului, atingeai liniile cu jetul de apa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.