Alina Gorghiu, Ministrul Justiției și-a exprimat părerea referitoare la situația egalității de gen. După părerea ei, ar mai dura încă 40 de ani până vom atinge egalitatea deplină între femei și bărbați. Cu toate că generația noastră nu va experimenta „luxul” egalității de gen, nepoatele noastre vor culege roadele luptei pe care o ducem. Abordarea României și prioritățile noastre par să funcționeze.

„40 de ani. Cam atât va dura să vedem egalitatea dintre bărbați și femei. În acest ritm, poate nepoatele noastre vor vedea o lume echitabilă. Noi avem datoria să adoptăm măsuri rapide, concrete de protejare și promovare a femeilor – inclusiv în domeniul securității. Am participat ieri (miercuri – n.r.) la Reuniunea ministerială în domeniul Femeile, Pacea și Securitatea, în marja celei de-a 79-a Adunare Generală a ONU. România a adoptat deja în august al doilea Plan Național de Acțiune și a doua Strategie Națională privind femeile, pacea și securitatea. Abordarea României funcționează: avem un ofițer ca punct focal național. Am nominalizat consilieri de gen în toate instituțiile din sectorul de securitate. Există un grup de lucru național pentru monitorizarea implementării acestuia”, scrie aceasta pe pagina sa de Facebook.

Aceasta amintește de situația războiului din Ucraina:

„Războiul este la granița României. Iar de la începutului lui, peste 10 milioane de refugiați ucraineni au traversat România. Aceasta este populația unor țări precum Grecia sau Suedia. Este mai mult decât populația din Austria sau Norvegia. Marea majoritate sunt femei. Acesta este motivul pentru care în Planul nostru național de acțiune FPS prevenirea și combaterea violenței sexuale și protejarea femeilor din taberele de refugiați sunt priorități de top. În septembrie, am fost la Vilnius, unde toți miniștrii europeni ai justiției au discutat despre crimele oribile comise împotriva femeilor și copiilor, nu uitați despre violul folosit ca armă de război. Nu-mi pot imagina cum am putea face asta fără femei la masă. Acolo, am susținut cea mai rapidă modalitate de a înființa un Tribunal pentru Crima de agresiune împotriva Ucrainei. Trebuie să aducem liderii ruși în fața justiției”, încheie Alina Gorghiu.

Citește și:https://gazetadecluj.ro/un-pas-inainte-pentru-transformrea-deseurilor-in-energie/?doing_wp_cron=1727355054.0481579303741455078125

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.