Liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal ((Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România

Preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik, Vona Gabor, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Tabăra EMI că Ungaria are obligaţia de a susţine în faţa Uniunii Europene şi de a sprijini obţinerea autonomiei, revendicată de maghiarii din Transilvania, apreciind că disputele pe această temă trebuie soluţionate cât mai curând.

MAE a transmis duminică o serie de precizări de presă „ca reacţie la declaraţiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni”.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate şi respinge declaraţiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni, în cursul zilei de sâmbătă, 10 august 2013. Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996”, menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte afirmaţia că pentru soluţionarea aşa-zisei probleme a maghiarilor din România este necesară asumarea unui conflict între Ungaria şi România, MAE apreciază că „este extrem de gravă”. „Ea contravine flagrant spiritului şi realităţilor europene contemporane, principiilor de drept internaţional, Tratatului politic de bază, precum şi Parteneriatului Strategic bilateral. Astfel de poziţionări sunt complet anacronice şi trebuie condamnate cu toată fermitatea de către toţi actorii responsabili din România, Ungaria şi Europa, în general”, se arată în comunicat.

„MAE dezavuează orice manifestări sau declaraţii extremiste care au loc pe teritoriul României”, continuă comunicatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.