Crăciunul este vesel, magic și frumos și la fel sunt și culorile de Crăciun. În mod tradițional, paleta de culori de Crăciun prezintă culorile naturii dominante iarna, adică verde, roșu și alb, afișate în combinații infinite. Totuși, de ce să nu încerci câteva combinații de culori de Crăciun netradiționale anul acesta?
Iată care sunt cele mai populare scheme de culori pentru un decor Crăciun și suntem siguri că le vei iubi pe toate!
Crăciunul alb
Indiferent unde locuiești, poți avea întotdeauna un Crăciun magic cu zăpadă, introducând această culoare în decor.
Poți folosi diverse nuanțe ale acestei culori, de la alb imaculat până la alb perlat și gri porumbel care, în combinație cu doar câteva accente de argintiu și auriu, vor aduce un farmec sofisticat unui decor de Crăciun.
Poți folosi de asemenea tul alb, panglici, fundițe, ornamente de brad texturate sau metalice și coroane de Crăciun în toate nuanțele de alb.
Sfat: în tema complet albă poți încorpora și elemente care nu sunt albe, prin vopsirea ușoară cu spray alb pentru un aspect frumos și înghețat.
Alb + Roșu
Albul și roșul sunt două dintre culorile tradiționale de Crăciun, împreună cu verde. Exclude verdele și vei avea un decor de Crăciun de la eMAG original în roșu vesel și alb fraged.
De la brad artificial alb decorat cu ornamente, panglici și funde în roșu vibrant, până la coroane de Crăciun „înghețate” cu fructe de pădure roșii, alături de hârtie de ambalat pentru cadouri de Crăciun în dungi albe și roșii sau buline, această combinație de alb + roșu va aduce un aspect proaspăt și festiv în casa ta de Crăciun.
Sfat: poți adăuga un pic de verde, introducând câteva ramuri naturale de brad verde. O altă opțiune este înlocuirea verdelui cu bej și maro și adăugarea câtorva decorațiuni metalice de alamă.
Alb + Verde
Aceasta este o altă combinație plăcută de culori pentru decor Crăciun care derivă din combinațiile tradiționale, prin excluderea uneia dintre culorile tradiționale.
De data aceasta, pentru un aspect mai moale și apropiat de natură, poți exclude roșul. În acest fel, poți avea un pom de Crăciun verde luxuriant care va atrage atenția cu frumusețea sa naturală. Și nici măcar nu va avea nevoie de prea multă decorare! Câteva ornamente în alb vor fi suficiente.
Pe de altă parte, masa poate avea o bază albă, cu ornamente din sticlă verde, ramuri verzi naturale etc. elemente decorative în nuanțe de verde.
Sfat: pentru un aspect mai festiv, introduce câteva accente argintii.
Negru + Alb
Această combinație de culori poate părea un pic prea neconvențională pentru Crăciun! Cu toate acestea, negru și alb este întotdeauna o combinație clasică și elegantă, chiar și pentru bradul de Crăciun.
Nu numai că decorul tau de Crăciun va fi unic, dar îl poți face chiar distractiv. Dacă ai un brad artificial alb, îl poți decora cu ornamente netradiționale negre, cum ar fi litere mari din lemn sau chiar din carton, vopsite în negru. Sau înfășoară bradul cu o spirală de câteva ornamente negre și ghirlande negre strălucitoare.
În cele din urmă, adaugă ceva în plusîmpachetând cadourile de Crăciun în hârtie de împachetat în dungi alb-negru sau cu buline.
Alb + maro
Una dintre cele mai importante scheme de culori de Crăciun din acest an este aspectul rustic, cu maro natural și alb. Alege un brad de Crăciun alb, alături de coroane de Crăciun și decorațiuni realizate din ramuri naturale și scoarță de copac, plusând cu ornamente albe realizate din materiale naturale, cum ar fi globuri din fire, bile de hârtie, conuri de pin maro pulverizate cu alb etc.
Împachetează cadourile de Crăciun în pânză sau în hârtie maro și leagă-le cu sfoară. Pentru un spirit mai festiv, stropește generos cu auriu.
Verde + maro
Această combinație de culori este puternic inspirată de natură și aduce o senzație și o ambianță rustică liniștitoare.
Din nou, un pom natural de Crăciun ar trebui să fie punctul central al unui decor Crăciun, în timp ce ornamentele și decorațiunile ar trebui să urmeze tema naturală, atât ca material, cât și ca design.
Sfat: Utilizează hârtie reciclată maro, materiale și obiecte reciclate pentru a crea propriile obiecte decorative de Crăciun. Te vei distra mult dacă implici întreaga familie în îndeplinirea acestei sarcini!