Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,2% din Produsul Intern Brut (7,5 miliarde de lei) după primele patru luni din acest an, după ce, primul trimestru din 2013 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 0,67% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

Sursa citată arată că, în cursul lunii aprilie, ca urmare a plăţii anticipate a drepturilor salariale aferente lunii aprilie s-a înregistrat o creştere a deficitului, influenţa de circa 0,2 pp, având caracter sezonier care se va recupera în luna mai. Astfel, în absenţa acestor plăţi anticipate, deficitul bugetar pe primele patru luni ar fi fost de 1% din PIB, faţă de 0,85% din PIB în perioada similară a anului 2012.

În acest deficit este reflectată însă şi reîntregirea salariilor bugetarilor, indexarea pensiilor, returnarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru pensionari, majorarea salariului minim, precum şi reducerea arieratelor.


Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de aproximativ 65 miliarde lei, reprezentând 10,4% din PIB, au fost cu 4,3% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale au crescut (+11,0%, respectiv +5,9%), datorită creşterii veniturilor salariale, ca urmare a măsurilor de reîntregire a salariilor personalului bugetar şi a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013.

Încasările din TVA au crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, evoluţia favorabilă evidenţiind faptul că acestea nu au fost afectate de măsura plăţii TVA la încasare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.