Demisia într-un interval de o lună a doi miniştri de interne nu este atât o criză a Guvernului, cât a Partidului Social Democrat. Este adevărat că Ministerul Administraţiei şi Internelor este unul nu numai important – de aceea l-a dorit cu ardoare PSD –, ci şi foarte greu.
Demisiile în lanţ (Stolojan, Oprea şi Dragnea) afectează totuşi şi Guvernul, care, în această perspectivă, nu dă un semnal bun organismelor europene, dar repet ce am scris mai înainte: cel mai vulnerabil este, în momentul de faţă, partidul celor trei trandafiri.
Este incontestabil că Guvernul Năstase a fost performant, creşterea economică amorsându-se în această perioadă şi mulţi miniştri au fost de bună calitate. O parte dintre aceştia se regăsesc în cabinetul Boc. Apropo de Ministerul de Interne, ce bun ar fi fost pe acest post Ioan Rus! Mi-am adus aminte că, la inaugurarea Autostrăzii Transilvania, premierul de atunci l-a numit “prietenul meu”. Între timp, au intervenit neînţelegerile cu Grupul de la Cluj, Ioan Rus stă deoparte, Dâncu scrie articole disidente (multe din opiniile enunţate sunt de bun simţ), dar profesorul Puşcaş s-a integrat în structurile guvernamentale. “Grupul de la Cluj”, care deci s-a subţia, nu poate avea un impact prea mare cât timp PSD obţine puţine voturi în acest judeţ.
Revenind la ministrul de interne, se constată cu puterea evidenţei că orgoliul se pedepseşte. În teologie acesta este considerat păcatul cel mai mare. Dragnea a fost instalat de Geoană cu o participare de demnitari disporţionată şi, în plus, s-a constituit o gardă de onoare care nu a fost utilizată corespunzător. La ce a servit aceasta, cât timp Dragnea nu a rămas la post până la rezolvarea dosarelor Braşov şi Ciorogârla, dosare ce au bulversat puternic opinia publică.
Desigur, se va numi un nou ministru de interne, dar pentru PSD vânzoleala aceasta nu arată nimic bun. Năstase mai are un dosar penal, Mazăre a fost trimis în judecată, iar Daniel Morar a fost propus din nou să conducă DNA. PSD se prezintă ca un partid fracţionat, dovadă este şi faptul că liderii vorbesc pe mai multe voci, în special cei care au fost împotriva Parteneriatului pentru România.
În privinţa miniştrilor din ambele partide, nu se poate face o judecată de valoare după mai puţin de 100 de zile de la instalare. Cel mai mult contează eficienţa lor şi nu nişte considerente nesemnificative. Faptul că un ministru a frecventat şi alte partide nu este un păcat de moarte. Aşa cum spunea preşedintele Băsescu, fiecare ministru a fost verificat: nu se află sub cercetarea penală şi nici nu a colaborat cu Securitatea. Referitor la opiniile unei părţi din societatea civilă, în sensul că deputaţii, senatorii, precum şi miniştrii să fie imaculaţi, aceasta îmi aduce aminte de un poem al lui Krâlov, pe care îl găsesc semnificativ. Un personaj bogat a organizat o masă, iar unul din potenţialii oaspeţi era greu de convins să vină la petrecere. Atunci gazda, printre alte argumente, i-a spus că muzicanţii nu pun gura pe alcool. Posibilul oaspete i-a răspuns că nu-l deranjează deloc, dacă aceştia beau rezonabil, important e să cânte bine. Pornind de la Krâlov, eficienţa ar trebui să fie principalul criteriu de evaluare pentru oamenii politici ai momentului.
Deşi nu sunt pesedist, consider că este o condiţie sine qua non ca să avem un partid de stânga bine structurat în România. Un congres extraordinar poate ar mai limpezi lucrurile, deoarece pentru preşedinţia României singurul candidat rezonabil mi se pare Mircea Geoană, deşi, deocamdată, şansele de succes sunt minime. Fără clarificările necesare, PSD va continua să scadă în sondajele de opinie.
Adrian Man
4 februarie 2008
