Primăria Cluj-Napoca a anunţat săptămâna trecută adjudecarea licitaţiei pentru „Modernizarea tramei stradale de acces la zona industrială”. Licitaţia s-a desfăşurat pe două loturi – primul pentru drumuri şi al doilea pentru poduri. Drumarii de la Diferit şi KIAT au reuşit şi de această dată să bată competiţia şi au primit modernizarea drumurilor cuprinse în acest contract. Compania ARL a câştigat contractul pentru modernizarea celor patru poduri cuprinse în proiectul finanţat din bani europeni.

 

Primul lot, cel care cuprinde drumurile care trebuie modernizate în proiectul de refacere a tramei stradale, a fost adjudecat de Asocierea Diferit-KIAT cu o ofertă de 53.092.092,20 fără TVA. La acelaşi concurs au fost înscrise asocierile Construcţii Erbaşu şi Edelweiss Holding, cu o ofertă de   53.515.493,66 lei, Nordconforest SA cu Puentes y Calzadas Infraestructuras SLU, care au oferit 57.951.065,51 lei, dar şi Viarom Construct SA, cu 58.187.793,74 lei. În competiţie au intrat şi câteva firme ale căror oferte financiare au fost respinse. Este vorba despre SCC Napoca cu SC Drumserv şi terţ susţinător Transferoviar Grup şi Swietelsky Baugeselchaft, care au oferit 59.407.446,11 fără TVA, SC A.R.L. SA/terţ susţinător SC Strabag SRL, cu 59.058.064,88 lei fără TVA şi SC Imob Lux Construct SRL cu Impresa Ferrara SNC şi Fincodrum, care au pus pe masă oferta de 53.632.601,78 lei fără TVA.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca, ”aceste oferte au fost respinse din cauză că nu au îndeplinit cerinţele caietului de sarcini (nu au prezentat prin propunerea tehnică fişele tehnice completate – mobilier urban, stâlpi de iluminat stradal etc. şi calcul luminotehnic – cerinţă obligatorie a caietului de sarcini)”. Câştigătoare licitaţiei trebuie să modernizeze în următoarele 18 luni carosabilul şi trotuarele de pe străzile Primăverii, Plopilor, Splaiul Independenţei, Emil Isac, G. Bariţiu, Horea, I. L. Caragiale, Căii Ferate, Decebal, Oaşului, Decebal, Oaşului, Bd. Muncii, Cpt. Grigore Ignat, Regele Ferdinand şi Calea Baciului.

 

Patru poduri, 6,2 milioane lei

Proiectul de modernizare a tramei stradale cuprinde şi patru poduri. Acestea sunt podul de peste Valea Chintăului, cel de la Nadăş, canalul Morii şi Podul Horea, toate puncte de trecere pentru linia de tramvai recent modernizată. Două oferte au fost considerate viabile de către Primărie. Este vorba despre SC ARL SRL, societate care a câştigat cu oferta de 6.270.613,25 lei şi SC Viarom Construct SRL, care a oferit 6.332.172,71 lei.

Şi de această dată au existat mai multe oferte care nici nu au intrat în competiţie, ofertele fiind respinse după faza de evaluare. Este vorba despre ofertele financiare ale firmelor SC Dacia Faber SRL, care a oferit 5.805.893,72 lei fără TVA, SC Proiect Consult SRL/terţ susţinător SC Concefa SA, cu 5.137.604,54, SCC Napoca cu SC Drumserv şi terţ susţinător Transferoviar Grup şi Swietelsky Baugeselchaft, care au oferit 5.493.460,30 lei fără TVA şi Nord Conforest SA – SC Prodial SRL, pentru 5.537.245,73 lei fără TVA. Motivele din cauza cărora au fost respinse aceste oferte au fost lipsa garanţiei de participare în forma solicitată, propuneri tehnice incomplete sau nedepunerea în SEAP a documentelor de calificare conform HG nr. 1660/2006. Cele patru poduri ar trebui să fie modernizate în termen de şase luni.

 

Cine s-a prins în hora Primăriei

Firmele câştigătoare pe partea de modernizare a drumurilor cuprinse în proiectul pentru trama stradală sunt deja bine cunoscute clujenilor. Diferit a câştigat în 2009 un contract substanţial de la administraţia locală pentru asfaltarea şi întreţinerea străzilor din municipiul Cluj-Napoca. De asemenea, Gazeta de Cluj a arătat în repetate rânduri succesul companiei în câştigarea licitaţiilor pentru  deszăpezirea drumurilor naţionale şi a Autostrăzii Transilvania.

Diferit a mai realizat lucrări de reabilitare a drumurilor în Cluj-Napoca, primind 2,8 milioane de lei în 2004 şi 2,7 milioane de lei în 2005, iar cel mai important proiect câştigat la Cluj de SC Diferit a fost modernizarea din zona Pieţei Cipariu din 2007. Firma este patronată de familia Petrini, Daniela şi Nicolae, acesta din urma fost inginer în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj. Diferit, în asociere cu turcii de la KIAT, a semnat cel mai valoros contract al municipalităţii, de 140 de milioane de euro pentru asfaltarea străzilor din oraş până în 2014. KIAT Group SRL a fost înfiinţată în 2006 şi îi are ca patroni pe turcii Atalay Deniz, Ahmet Secuk, Ygit Berek Atlay, Tamer Atalay şi Mustafa Bekar. Tamer Atalay este şi administrator al King Industrial Enterprises firmă care a primit de la municipalitatea clujeană 30 de milioane de lei pentru amenajarea unor locuri de joacă, iar KIAT a primit de la Ministerul Transporturilor 950.000 de euro pentru asfaltarea Bulevardului Dorobanţilor. De asemenea, King Industrial Enterprises a primit mai multe contracte şi de la Primăria sectorului 3, pentru amenajarea unui loc de joacă în Parcul Titan şi „pentru execuţia unor fântâni la Piaţa Unirii“.

 

Duetul medaliat

KIAT şi Diferit le-au suflat contractul de sub nas unor nume mari în industria modernizării de drumuri. Conform Sistemului Electronic de Achiziţii Publice SEAP, doar în perioada februarie 2010 – august 2011, Construcţii Erbaşu SA a primit 13 contracte pe bani publici, în valoare de 39.666.578,41 lei, scrie Financiarul. SC Viarom Construct SA şi-a mai încercat norocul la Cluj, atât în cadrul proiectului de management integrat al deşeurilor, la licitaţia pentru drumurile de acces, cât şi la concursul pentru modernizarea drumurilor judeţene, dar nu a avut prea mult succes.

O parte din firmele care au lucrat la modernizarea liniei de tramvai au vrut, de asemenea, să ducă munca până la capăt, aşa că s-au înscris şi la concursul pentru trama stradală. Transferoviar Grup şi Swietelsky Baugeselchaft au avut o ofertă respinsă de Primărie, aceeaşi instituţie care a semnat în urmă cu câţiva ani contractul pentru modernizarea liniei de tramvai din oraş cu un consorţiu format din firmele Swietelsky Baugesellschaft mbH – Astalrom – Euroconstruct – Transferoviar Grup.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.