Deja-vu pentru inca 30 de zile de arest pentru Apostu si Stoia

Sorin Apostu si Calin Mihai Stoia raman in arest inca 29 de zile conform unei decizii a magistratilor Curtii de Apel Cluj. Aceeasi Curte de Apel Cluj care a acordat in anii 2008,2009 si 2010 toate mandatele de arestare la cererea procurorilor. Sentimentul de deja-vu este din ce in ce mai pregnant datorita lipsei de noutati fata de precedenta cerere a procurorilor. Acuzarea nu prezinta nicio dovada noua, iar apararea prezinta aceleasi argumente.

Motivele pentru care procurorii Directiei Nationale Anticoruptie(DNA) Cluj cer arestul preventiv este de cercetarea informatica a calculatoarelor celor doi inculpati, Apostu si Stoia. In primele 30 de zile de arest preventiv procurorii nu au avut timp sa studieze aceste aspecte, fapte care arata clar rea-vointa procurorilor. Un alt motiv pentru care cer prelungirea mandatului de arestare preventiva este un alt fapt care se putea petrece chiar si in primele 30 de zile de arest, respectiv reaudierea invinuitelor Apostu Monica Udina si Droniuc Aspazia.

Un alt lucru suspect care apare in cererea procurorilor este ca Sorin Apostu ar fi cheltuit 150.000 de lei pentru benzina de la societatea Rosal. Culmea este ca, procurorii nu stiu cu siguranta din partea cui ar fi luat Sorin Apostu “mita” si din acest motiv oscileaza intre Rosal si Bratner. Mai mult, suma pe care ar fi cheltuit-o Apostu de la Rosal de pe cardurile de benzina este de-a dreptul fabuloasa, respectiv de 150.000 de lei.

Rosal micsoreaza de 10 ori

„Suma mentionata, de 150.000 de lei, este nereala, deoarece din momentul emiterii acestor carduri si pana in momentul de fata valoarea totala a tranzactiilor insumeaza valoarea de 18.787 lei”, a declarat directorul general al Rosal Grup, Bogdan Niculescu, intr-un comunicat de presa. El spune ca face cercetari „pentru a stabili momentul in care cele doua carduri au ajuns in Primaria Cluj-Napoca”, pentru a cuantifica procentul din totalul cheltuit folosit pentru alimentarea autovehiculelor din primarie si respectiv pentru autovehiculele companiei de salubritate.

Niculescu a atasat si situatia celor doua carduri de carburant folosite de primarul Sorin Apostu si de sotia acestuia, Monica. Prin unul dintre cele doua carduri, cu numarul 3, nu a fost efectuata nicio plata de carburant din luna iunie si pana in prezent, in vreme ce prin celalalt card, cu numarul 2, a fost achitat lunar combustibil in valoare de cel putin 900 de lei, cu exceptia lunilor septembrie si octombrie 2010 si respectiv august si octombrie 2011. In luna noiembrie, inainte ca Apostu sa fie retinut, cu ajutorul cardului a fost platit combustibil in valoare de 363 lei.

Pregatirea noilor audieri

“In cauza urmeaza a se efectua urmatoarele acte de urmarire penala: – reaudierea invinuitelor Apostu Monica Udina si Droniuc Aspazia pentru aducerea la cunostinta a noilor fapte retinute in sarcina lor urmare a ordonantelor din data de 30.11.2011; solicitarea instantei pentru emiterea autorizatiilor de perchezitie informatica si efectuarea perchezitiilor in sistem informatic in ce priveste calculatoarele ridicate de la invinuita A. M. si de la biroul inculpatului A. S.; instituirea sechestrului asigurator pentru acoperirea intregii sume retinute ca obiect al infractiunii de coruptie, in vederea confiscarii speciale; audierea persoanelor care au participat, au cunoscut, imprejurarile in care au fost incheiate contractele de consultanta ale invinuitei A. M.; finalizarea investigatiilor premergatoare si punerea sub acuzare in ce priveste folosul material necuvenit de care a beneficiat inculpatul A. S. prin sotia sa, invinuita A. M., prin utilizarea, incepand cu luna iunie 2010, a cardurilor de alimentare cu carburanti platiti de R.G.SA Cluj Napoca, folos ce depaseste suma de 150.000 lei si prezentarea materialului de urmarire penala si intocmirea rechizitoriului”, se arata in motivarea instantei Curtii de Apel Cluj in prelungirea mandatului de arestare de 29 de zile.

Elementu pe care procurorii il definesc ca un pericol public rezulta din analiza probelor de la dosar. Starea de pericol pentru ordinea publica in cazul acestor inculpati presupune o rezonanta sociala a unor fapte grave, atat in randul comunitatii locale asupra careia si-au exercitat influenta negativa, dar si la nivelul intregii ordini sociale, intr-un context in care imaginea institutiilor statului este afectata de acuzatiile de coruptie tot mai frecvente, in legatura cu care se asteapta o reactie cat mai prompta si eficienta a organelor judiciare.

Avocatul Sergiu Bogdan declara ca aspectul solicitarii instantei de a emite o perchezitie informatica este absurda. Acesta precizeaza ca ar fi vorba de niste calculatoare ridicate la momentul retinerii ori, dupa 30 de zile DNA spune ca nu a reusit sa faca perchezitia informatica, ori, asta e invocarea propriei culpe”, sustinea

Legea 101 strica procesul

Exista o lege care arata foarte clar ca atriibutiile primarului nu sunt acelea de a acorda contracte prin intermediul licitatiile. Mai precis, legea nr.101/2006 spune ce atributie are fiecare organ al organizatiei locale. Semnarea contractului a fost validat de hotararea Consiliului Local, astfel ca nu se poate spune ca s-a dat mita primarului cand legea spune ce atributii are. Din punct de vedere legal, primarul nu are atributii, ar fi fost abuz in serviciu daca nu semna contractul pentru ca acea licitatie a fost castigata definitiv in momentul in care Consiliul National de Solutionarea Contestatiilor a respins contestatiile partilor.

Avocatul Mateut Gheorghita, aparatorul lui Apostu, arata ca potrivit art.155 alin.1 C.pr.pen., prelungirea masurii arestarii presupune doua conditii cumulative si anume sa subziste temeiurile initiale si acestea sa impuna privarea de libertate in continuare. In speta, lipseste ceea ce este esential si anume faptele materiale. “Este imposibil ca in toata aceasta perioada de timp in care au avut loc interceptarile ca din continutul acestora sa nu rezulte vreun element de fapt care sa faca legatura intre aceste fapte si persoana inculpatului”, sustine Mateut.

Procurorul a dat o noua ordonanta prin care dispune extinderea cercetarilor, inceperea urmariri penale si punerea in miscare a actiunii penale, incalcandu-se flagrant disp.art.228 si pana la 237 C.pr.pen. Parcurgerea procesului penal presupune respectarea etapelor care sunt prevazute de lege. Potrivit art.155 alin.1 C.pr.pen., prelungirea masurii arestarii preventive poate fi dispusa daca au aparut temeiuri noi, ori, nu sunt fapte noi ci aceleasi fapte. Nu exista argument juridic pentru retinerea art.148 lit.b C.pr.pen.
Inalta Curte de Casatie si Justitie va judeca inca odata daca Apostu si Stoia raman in arest pentru urmatoarele 29 de zile, iar soarta celor doi ramane din nou in mana judecatorilor din capitala.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.