O delegaţie a Comisiei de la Veneţia va întreprinde o vizită în România, în perioada 13-14 septembrie, în cadrul pregătirii unei opinii privind recentele schimbări aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, anunţă Consiliul Europei pe pagina electronică.

Opinia privind modificările adoptate de Legislativul de la Bucureşti a fost solicitată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Delegaţia are întrevederi programate cu preşedintele României, ministrul Justiţiei, conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului General, DNA, DIICOT, Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai Parlamentului, asociaţiilor de judecători şi procurori şi unor organizaţii ale societăţii civile.

Avizul Comisiei de la Veneţia a fost solicitat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei printr-o decizie luată pe 28 iunie. Evaluarea urmează să fie prezentată pe 19 octombrie. Alături de recomandările GRECO, acest aviz are rolul de a identifica cea mai bună soluţie posibilă pentru abordarea problemelor generate de proiectele de amendamente, în conformitate cu standardele europene şi cu angajamentele europene ale României, precizează Consiliul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.