Producatorul italian de electrocasnice De’Longhi va cumpara fabrica Nokia de la Cluj, cele doua companii anuntand ieri semnarea unui acord in acest sens. „De’Longhi intentioneaza sa integreze facilitatea de productie, ca parte cheie, in cadrul strategiei sale de dezvoltare, contribuind, astfel, la extinderea internationala a grupului, aflat intr-o perioada de crestere accelerata. De asemenea, producatorul de electrocasnice planifica adaptarea capacitatii sale de manufactura si diversificarea platformei sale de productie, astfel incat sa balanseze structura de productie din Estul Indepartat catre Europa, unde De’Longhi isi desfasoara deja activitatea in cadrul unei fabrici, in Italia”, se arata intr-un comunicat al celor doua companii. Tranzactia va fi supusa aprobarii Consiliului Concurentei. Companiile estimeaza ca tranzactia va fi finalizata in primul trimestru al anului in curs. ”Partile au convenit ca termenii acordului sa ramana confidentiali”, se precizeaza in comunicat.
Nokia a anuntat, in septembrie 2011, ca va opri productia de telefoane mobile la Cluj si ca va vinde halele de productie, in cadrul unui program de eficientizare si reducere a costurilor. Grupul finlandez a inceput productia la Jucu, Cluj, in februarie 2008, investitia in fabrica ridicandu-se la 60 de milioane de euro.
De’Longhi produce si comercializeaza aparate electrocasnice, in special in domeniul automatelor de cafea, aparatelor de bucatarie, ingrijirii locuintei si confortului casnic. Grupul este listat la Bursa din Milano. Principalele marci proprii sunt De’Longhi si Kenwood. In Romania De’Longhi nu detine in prezent facilitati de productie.
Intrebat despre venirea companiei De’Longhi la parcul Tetarom din Jucu, presedintele Consiliului Judetean Alin Tise a declarat ca institutia pe care o conduce este in prezent in discutii cu doua firme, un producator de aparate electrocasnice si unul de componente de masini, pentru a investi in Cluj. Acesta a precizat ca potentialii parteneri sunt cei care au cerut sa nu le fie facut public numele, Consiliul Judetean neavand nimic de ascuns din acest punct de vedere.

Diana GABOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.