Potrivit unor declarații apărute în presă, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat, a anunțat că vrea să utileze SMURD-ul cu motociclete echipate cu defribilator. „În București deja avem șase motociclete cu defibrilator pe ele, ca să ajungă foarte rapid la caz. În Cluj, în următoarea lună sper să aveți și voi două motociclete aici pentru că orașul deja este foarte aglomerat. Urmează să introducem două motociclete la SMURD cu defibrilatoare pe ele. La fel la Constanța. Ca să ajungă repede”, a spus Raed Arafat, citat de agerpres.ro.
Raed Arafat a fost prezent sâmbătă seară la o conferință organizată de studenții mediciniști din Cluj, unde a susținut o prezentare a sistemului de urgență 112 și a vorbit despre măsurile care pot fi luate pentru mai o bună funcționare a acestuia.