Dependenti de puscarie

La necaz, omul se refugiază în alcool, droguri, trândăvie, sau …puşcărie.
De sărăcie, zeci de maramureşeni s-au legat, ca prin blestem de închisoare. Îşi ispăşesc pedeapsa, dar când ajung în libertate îşi dau seama că libertatea înseamnă sărăcie, dormit sub cerul liber, cereri de angajare respinse, singurătate şi eticheta socială de „fost puşcăriaş”. Inadaptaţi social, părăsiţi de familie şi fără niciun leu în buzunar, aproape jumătate dintre deţinuţi ajung să se întoarcă după gratii. Unii de bună-voie, pregătind „minuţios” „evadarea din libertate”.

Mircea are vreo 40 de ani, dar arată de maxim 35. E sărac, dar n-a murit niciodată de foame. Munceşte cu ziua pe la oamenii cu pământ şi, când vine iarna, îşi scoate asul din „mânecă”: puşcăria. Ani la rând, la sfârşitul toamnei, Mircea se întoarce la penitenciar, iar primăvara revine acasă. De fapt, aşa se şi glumeşte prin Ulmeni, că ar avea două domicilii. Unul în Ulmeni, altul la puşcărie, la Penitenciarul Baia Mare.
Acasă e bine, dar numai vara. Deşi şi atunci mănâncă ce poate, nu are televizor şi lucrează cât e ziua de lungă. Pe când, la puşcărie se simte ca-n vacanţă: mâncărică caldă, căldură, baie, televizor.
Uneori, Mircea recunoaşte că fură intenţionat, la sfârşitul toamnei, ca să aibă unde ierna. De atâtea ori a ajuns la penitenciar, încât ştie exact cât şi cum trebuie să fure pentru un „bilet gratuit” în „staţiunea puşcărie”.
Odată chiar nu a fost nevoie să spargă vreun geam sau să forţeze vreo uşă. S-a ascuns sub o masă în bar până au plecat toţi angajaţii, apoi şi-a desfăcut o sticlă de votcă şi o conservă, iar dimineaţă a ajuns la poliţie.
Ca şi el sunt zeci de maramureşeni. Mulţi tineri, mulţi buni de muncă, dar mai toţi amărâţi. Vara o duc cum pot, dar iarna nu mai pot munci cu ziua şi n-au nici bani de lemne ori de mâncare, aşa că se auto-condamnă la puşcărie, iar dacă vreun judecător le dă pedepsa cu suspendare se roagă de el să „aibă milă şi să-i condamne”.
Dar, fiind recidivişti, de cele mai multe ori, chiar şi un furtişag mărunt îi bagă la pârnaie câteva luni, aşa că răsuflă uşuraţi: în perioada aceea au tot ce le trebuie. Pare ciudat, dar pentru ei, puşcăria nu-i o pedepsă, ci un fel de „cadou”.

Oficial, puţini recunosc însă de ce şi cum ajung acolo. Crina Suciu, inspector principal de penitenciare spune că: „În mare parte persoanele care suferă condamnări pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie provin din medii sociale caracterizate de lipsuri materiale. Din experienţa acumulată în decursul anilor şi din convorbirile purtate cu această categorie de persoane încarcerate am observat că unii dintre ei au luat contact pentru prima dată, în penitenciar, cu cele mai elementare reguli de convieţuire socială şi chiar de igienă personală. Este adevărat că libertatea este un bun propriu ce nu poate fi înlocuit de nimic însa există persoane care înainte de a fi arestate pot sa dea doar acest bun. În unele cazuri, perioada petrecuta în spatele gratiilor, poate duce la ruperea relaţiilor cu familia sau cu mediul de suport şi implicit îi pune în situaţia de a nu mai avea unde să se întoarcă după punerea în libertate. În Penitenciarul Baia Mare există câteva cazuri de persoane private de libertate care nu au locuinţe, care nu sunt vizitate, care sunt recidiviste in materie (mai ales la infracţiunea de furt) şi care stau foarte puţin timp în libertate, însă este foarte greu de apreciat câte dintre persoanele condamnate săvârşesc o infracţiune doar pentru a-şi asigura un trai minim necesar sau câte săvârşesc această infracţiune doar pentru a avea asigurate acele condiţii pe care le oferă penitenciarul”.
     Suciu recunoaşte însă că a văzut sau auzit şi de cazuri în care nu mai încăpea nicio îndoială că omul a devenit infractor doar pentru a ajunge după gratii: „Din discuţiile purtate cu colegii din sistemul penitenciar pot să vă dau un exemplu concret despre  un tânăr care săvârşise o faptă de furt calificat şi căruia instanţa i-a aplicat o pedeapsa cu suspendarea executării pedepsei. La aflarea veştii a izbucnit în lacrimi întrebându-se cum o să se descurce pe timpul iernii. În alte cazuri s-au făcut demersuri pentru persoane care erau puse în libertate pentru a fi instituţionalizate în instituţii de asistenţă socială deoarece nu mai posedau nici proprietăţi, nici bunuri. Dar aceste cazuri sunt oarecum izolate şi nu deţin ponderea. În general, majoritatea persoanelor care suferă condamnări privative de libertate sunt vizitate de familie sau de prieteni şi au motive pentru care doresc sa se reîntoarcă în societate”.

Există însă şi persoane, multe, care n-au nici locuinţă şi nici nu sunt vizitaţi de nimeni. Însă reprezentanţii Penitenciarului Baia Mare spun că aceştia n-ar recunoaşte în ruptul capului că vor să stea la puşcărie pentru că n-au unde ierna.
Mulţi dintre deţinuţi s-au acomodat atât de mult cu detenţia, încât nu rezistă în afara gratiilor mai mult de câteva ore. Imediat ce au simţit „aerul de libertate” îşi dau seama că nu ştiu şi nu au ce face cu el şi se întorc în singurul loc în care se simt bine: la puşcărie. Suciu spune că: „Sunt unii care chiar nu au unde sta afară şi stau doar 10 – 12 ore şi se întorc. Sunt care după ce sunt eliberaţi fac o infracţiune şi se întorc. I-am contactat şi pe colegii din ţară dar nu există o evidenţă concretă a celor care vor să-şi petreacă iarna la puşcărie. Pentru că nu recunoaşte nimeni că de aia a furat să meargă înapoi. Dar au fost cazuri care după ce au fost eliberaţi au venit rapid înapoi.
Un singur caz din ţară şi-au amintit colegii mei, că unui tânăr, la Instanţă i s-a dat pedeapsa cu suspendarea executării. Deci nu cu executare. Iar acel tânăr a început să plângă spunând că ce-o să facă el în timpul iernii”.

De când cu aderarea la UE, condiţiile din penitenciarele româneşti s-au îmbunătăţit simţitor. Suciu spune că: “deţinuţii au mâncare, asistenţă medicală, televizor, au acces la informaţii (ziare, presă) iar acum o să deschidem o filială a bibliotecii judeţene. Deci sunt condiţii, atâta doar că sunt privaţi de libertate. Pentru că, dacă tot sunt aici, noi nu vrem să-i dăm înapoi mai răi. Vrem să înveţe ceva. De aceea, încercăm să le oferim condiţii conform legii”. Practic, pentru amărâţi, penitenciarele au devenit un fel de “paradis promis”, în care poţi “câştiga” gratis un sejur, comiţând o infracţiune minoră. Iar pentru alţii, împovăraţi de datorii şi fără locuri de muncă, puşcăria a ajuns, oricât de cinic sună, o soluţie eficientă de ieşire din criză.

    Din “statistici neoficiale”, cei mai mulţi recidivişti se întorc după gratii în sezonul rece şi în preajma marilor sărbători religioase, când toată lumea şi-ar dori o masă îmbelşugată şi un prieten cu care să se înfrupte din bunătăţi. Şi cum acasă n-au ce pune pe masă, aleg puşcăria. Parcă aici, se simte mai tare spiritul sărbătorilor.
Suciu spune că şi în preajma sărbătorilor pascale Penitenciarul Baia Mare a organizat o serie de manifestări: “Am avut o ieşire în comunitate, am avut o expoziţie. S-a pregătit o scenetă iar apoi vor fi slujbele religioase specifice. Avem un deţinut care încondeiază ouă, care a încondeiat şi anii trecuţi. Anul acesta am făcut sculpturi. Picturi de icoane n-am făcut pentru că anul acesta n-am avut talentaţi la pictură. Depinde de ce talente avem. Dacă avem oameni care se pricep la sculptură, de sărbători facem expoziţie de sculptură.
Avem o firmă de catering care ne aduce mâncare dar de Paşti, totdeauna se primeşte meniu îmbunătăţit. Referitor la pachete, ei au dreptul la un pachet pe lună, dar pot de Paşti, Crăciun sau de ziua de naştere pot să mai primească un pachet de la familie. Şi atunci fac cerere şi de Paşti pot să primească un pachet în plus ».

Puşcărie te iubesc
Un caz clasic de dependent de puşcătie este cel al lui Mihai Răileanu, un tnăr din Iaşi, care a evadat de sub nasul poliţiştilor pentru ca, peste ceva vreme să fie găsit stând pe o bancă, în apropierea penitenciarului. Întrebat de ce a fugit, tânărul a răspuns şocant că vroia să fie sigur că se va întoarce după gratii şi că, dacă ar putea, nu ar mai ieşi niciodată din închisoare.
Unu din doi deţinuţi e recidivist
Aproape jumătate din oamenii care sunt închişi după gratii din cauza unor fapte penale sunt recidivişti, potrivit unui raport al Administraţiei Penitenciarelor pe anul 2009. Sursa citată informează că peste 12.000 de deţinuţi din cei aproximativ 26.000 de mii care-şi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele romåneşti nu se află la prima faptă. Cu toate acestea, reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au precizat că faţă de anul trecut cånd procentul privind deţinuţii recidivişti depăşea 50%, anul acesta este în scădere, fiind de 44,9.
Cât ne costă un deţinut?
Costurile zilnice pentru întreţinerea unui deţinut se cifrează la circa 25 de lei, adică 750 de lei lunar, aici fiind incluse toate serviciile, inclusiv cazarea, hrana şi paza celor închişi. Dintr-un calcul simplu matematic rezultă că, lunar, cei aproximativ 26.000 de deţinuţi încarceraţi în închisorile româneşti ne costă 19,5 milioane de RON.
Ioana LUCĂCEL
Mircea CRIŞAN