Deputatul PC Gheorghe Coman este urmărit penal pentru fapte de corupţie, după ce a fost prins când primea 3.140 de lei pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău, parlamentarul fugind cu maşina în urma flagrantului organizat de procurorii DNA.

Deputatul PC Gheorghe Coman, urmărit penal pentru fapte de corupţie, a fost prins, joi după-amiază, în judeţul Prahova, şi va fi dus pentru a fi audiat la DNA Ploieşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, el a fost prins în trafic pe DN1 B, între Buzău şi Ploieşti.

Aceleaşi surse spun că procurorii DNA Ploieşti nu îl vor reţine pe Coman, însă vor declanşa procedura de solicitare către Camera Deputaţilor a încuviinţării arestării preventive.

Conform surselor citate, flagrantul în cazul lui Coman a reuşit în întregime, iar infracţiunea de corupţie de care este acuzat acesta a fost surprinsă integral audio şi video şi în prezenţa unor martori.

În acest context, procesul verbal de prindere în flagrant a fost legal constituit, astfel că DNA poate cere arestarea deputatului.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Ploieşti au început urmărirea penală faţă de Gheorghe Coman, deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid (PC – n.r.), pentru folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se precizează într-un comunicat de joi al DNA.

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie – decembrie 2013, Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul PC, a solicitat denunţătorului din acest caz – persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău -, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă, diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.