Un număr de 29 de deputați PNL au depus o inițiativă legislativă, la Parlament, prin care
propun ca plângerile contravenţionale și solicitările de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale
cu munca în folosul comunităţii să fie soluţionate exclusiv în ședințe de judecată desfășurate în sistem
online.

Inițiatorii proiectului consideră că ședinţele de judecată online vor duce la soluţionarea mult mai rapidă
a acestor tipuri de dosare civile şi la creşterea gradului de acces la justiţie prin scăderea costurilor
legate de cheltuielile de deplasare şi de apărare.

În acest sens, deputații PNL arată- în expunerea de
motive a inițiativei- că “dacă un contravenient locuieşte în Cluj, dar fapta contravențională a fost
săvârşită în Municipiul Constanţa, nu va mai trebui să se deplaseze la sediul instanţei de judecată
pentru a-şi susține plângerea contravențională.

De asemenea, expunerea de motive mai subliniază că “nici martorii, experții și nici avocaţii nu vor mai trebui să străbată întreaga ţară pentru a ajuta la soluționarea unei cauze de complexitate redusă”.

Deputații PNL menţionează că propunerea legislativă vizează o formă de permanentizare şedinţelor de judecată în sistem online pentru anumite cauze şi nu are impact bugetar, pentru că mijloacele de comunicaţie audiovizuală necesare implementării acestor modificări legislative există, fiind deja la dispoziţia instanţelor de judecată care pun în executare prevederile Legii nr.114/2021 (lege care se aplică doar din motive generate de pandemia de COVID-19).    

Propunerea legislativă vine şi în sprijinul continuării digitalizării instanţelor de judecată, acesta fiind un obiectiv asumat de Guvernul României. Mai mult, această soluţie de judecată a dosarelor este deja folosită în aproape toate ţările din Uniunea Europeană, cele mai avansate în aplicarea acestui mijloc fiind Estonia, Germania, Slovacia, Suedia şi Spania. 

Inițiatorii proiectului legislativ sunt: Gabriel Andronache- liderul de grup al deputaților PNL,
Ioan Cupșa- vicepreședinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților și Radu Moisin- membru al
Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Acestora li s-au alăturat încă 26 de deputați liberali care
au semnat inițiativa. Propunerea legislativă și expunerea de motive pot fi consultate aici: http://s.go.ro/afi4two1

Citește și: Lege care nedreptățește copiii pentru faptele părinților

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.