Deputatul clujean de la AUR, Alin Coleșa, a declarat că pensiile speciale sunt forma cea mai evidentă de dezbinare socială, iar guvernele PSD și PNL au condus România după principiul „dezbină și stăpânește”, creând tot mai multe categorii sociale și profesionale cărora le-au acordat privilegii nedrepte.
„De ani și ani de zile ni se tot spune că acestea vor fi eliminate – nimic mai fals. Totul este un teatru prost.
Ultima reprezentație nu a eliminat niciuna dintre nedreptăți:
- Pensionare specială rămâne posibilă cu doar 25 de ani vechie;
- Vârsta de pensionare e de doar 47 de ani – va urca la 60 de ani în nu mai puțin de 40 de ani – la sfântul așteaptă;
- Formula de calcul:
- pensiile speciale nu vor fi mai mici de salariul maxim al specialului;
- orice an lipsă înseamnă o penalizare de doar 1%. Un special poate lucra de la 46 la 47 de ani și să iasă la pensie cu o „penalizare” de 24% la salariul maxim încasat!”, a precizat Alin Coleșa.
De asemenea, deputatul clujean a amintit de faptul că AUR a făcut amendamente prin care toate aceste nedreptăți legate de vechimea necesară, de vârsta de pensionare și de cuantumul pensiei să fie înlăturate, dar au fost respinse.
„Ca atare și noi am votat Contra acestei legi care nu face mai nimic. Doar un nou episod din acest teatru prost. Avem nevoie de o nouă configurație a Parlamentului, de o nouă guvernare – curajoasă și cinstită care să înlăture cu adevărat pensiile nedrepte”, a conchis Alin Coleșa.