Potrivit deputatului Bogdan Ivan, parlamentul a adoptat Legea de aprobare a Ordonanţei 15 prin care toate preţurile la materialele de construcţie din contractele publice – care au explodat în ultima perioadă – vor fi actualizate.

          „Primăriile vor putea să-şi ducă mai departe proiectele începute şi blocate. Peste 80% din lucrările publice din Bistriţa-Năsăud sunt blocate sau întârziate de constructori, pentru că nu au cum să pună în practică aceste lucrări, la preţuri duble ale materialelor de construcţii. Constructorii sunt blocaţi, primăriile blocate. Primăriile se temeau că aceste costuri suplimentare ar putea să fie plătite din bugetul ocale care şi aşa este cel mai mic din ultimii 20 de ani. Aceste costuri nu vor mai fi acoperite din bugetul local. În cazul finanţărilor din fonduri europene, vor fi plătite din economiile făcute, iar acolo unde nu sunt suficiente, de la bugetul de stat. De la proiectele finanţate din bugetul de stat, precum PNDL 1, 2, actualizările şi costurile suplimentare vor fi acoperite din bugetul de stat. Nu va fi o nouă presiune pusă pe primarii din Bistriţa-Năsăud şi pe Consiliul Judeţean”, a explicat deputatul Bogdan Ivan.

          Potrivit acestuia, preşedintele Klaus Iohannis are termen de 20 de zile pentru a promulga legea, dar are posibilitatea să o facă şi în regim de urgenţă.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.