Deputatul clujean USR-PLUS Oana Murariu propune schimbarea o lege prin care sentințele din procesele civile ar putea emise odată cu motivarea hotărârii din dosar.
”Cetăţenii implicaţi în procese civile nu vor mai aştepta luni de zile până să afle motivarea hotărârilor pronunţate, ci vor afla argumentele care au condus la soluţia decisă încă din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti”, a transmis, miercuri, USR PLUS, într-un comunicat de presă.
”Motivarea hotărârilor judecătoreşti înainte de pronunţarea soluţiei în materie civilă este un proiect la care am început să lucrez încă de la începutul mandatului şi care face parte din măsurile de eficientizare a funcţionării justiţiei. USR PLUS şi-a asumat aceste obiective în campania electorală şi acum le implementează. Avantajul adus de acest proiect constă într-o mai mare coerenţă a activităţii actorilor din sistemul judiciar şi în conferirea de previzibilitate pentru justiţiabili. Vă reamintesc că, în primăvară, Parlamentul a reglementat, în urma unei decizii a CCR, motivarea hotărârilor judecătoreşti înainte de pronunţarea soluţiei în materie penală. Aceste măsuri reprezintă paşi importanţi în reformarea justiţiei din România, etape care, din păcate, au fost întârziate ani de zile în ţara noastră”, declară deputata USR PLUS Oana Murariu.
Printre modificările propuse la Codul de procedură civilă se numără aceea potrivit căreia „deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârilor nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”.
O altă prevedere stabileşte că „Hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, după redactarea acesteia, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi dispozitivul, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.
Potrivit iniţiatoarei, adoptarea modificărilor va duce la scurtarea termenului în care cetăţenii află argumentele care au stat la baza hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza lor şi va produce degrevarea treptată a instanţelor de judecată (un dosar este analizat o singură dată în momentul deliberării, redactării şi pronunţării soluţiei).
Per ansamblu, potrivit datelor statistice ale Consiliului Superior al Magistraturii din luna ianuarie 2021 itate în comunicatul USR PLUS, durata medie de motivare a hotărârilor judecătoreşti este de 31,5 zile în cazul judecătoriilor, 43,9 zile în cazul tribunalelor, 40,6 zile în cazul curţilor de apel şi 143,9 zile în cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cazuri punctuale, durata medie este mult mai mare.
”De pildă, din datele statistice ale Judecătoriei Cluj-Napoca, durata medie a motivării hotărârii depăşeşte în multe situaţii 200 de zile (de exemplu, 276 de zile pentru procesele în materia minori şi familie având ca obiect nulitate/anulare act). La Tribunalul Cluj, fie că este vorba de procese pe fondul funciar, fie că e vorba de dizolvări persoane juridice sau litigii privind Curtea de Conturi, durata medie a motivării hotărârii instanţei depăşeşte 100 de zile”, a mai transmis USR PLUS.
Formaţiunea a mai precizat că, de asemenea, Oana Murariu a depus un proiect de lege prin care instanţele să fie obligate să stabilească intervale orare orientative pentru strigarea cauzelor, astfel încât participanţii la procesele civile – avocaţi, martori, experţi sau simpli cetăţeni – să nu mai fie nevoiţi să aştepte cu orele în sălile de judecată aglomerate.
În ceea ce priveşte al doilea proiect de modificare a Codului de procedură civilă, Oana Murariu propune introducerea următoarei prevederi: ”Pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor, fiind obligatorie stabilirea unor intervale orare diferite pe grupe de cauze, respectiv fixarea cauzelor în care se administrează probaţiune extinsă în intervalele finale ale şedinţei de judecată”.
”Şi acest proiect face parte din procesul de reformare a Justiţiei din România, aşa cum ne-am angajat, eu şi colegii mei de la USR PLUS. Obligativitatea fixării proceselor pe ore pentru o mai bună organizare a şedinţelor de judecată şi previzibilitate pentru justiţiabili va duce la: reducerea considerabilă a timpului de aşteptare, evitarea aglomerării în instanţele de judecată, management eficient al timpului pentru judecători şi justiţiabili şi creşterea credibilităţii sistemului judiciar. După ce ani de zile reformele din domeniul Justiţiei au fost întârziate, iar independenţa acesteia a fost pusă în pericol de multe ori, avem nevoie de măsuri conforme unui stat de drept. Lucrurile nu se vor schimba peste noapte, mai ales atunci când chiar o parte a clasei politice se opune (reamintesc cazul desfiinţării SIIJ, concursurile pentru numirea conducerii DNA sau DIICOT), dar USR PLUS nu va renunţa la astfel de proiecte definitorii pentru viitorul României”, a mai declarat Oana Murariu.
O ..bitoaca care „vorbeste gura fara dansa” . Tu, m…zdo, ai idee ce inseamna sa motivezi o sentinta?????? Intr-un stat care nu mai functioneaza, in care puterea judecatoreasca tine loc de administratie? In care judecatorii fac pe primarii, pe militienii, pe taximetristii pe oricene vrei tu? Tu esti ne…rnica sau numa’ proasta? Ai practicat vreodata meseria nobila de jurist „in sala” in ultimii 10 ani? Ca de avocat, nu se pune problema… Macar ai facut un „antrenament”, sa stai de dimineata de la 8.30 intr-o sala la judecatorie, pana se gata cauzele?La 102? sau la 176?.Sa nu faci nimic, numa’ sa ascuti? Ca sa nu mai vorbeasca gura fara tine?