Deputatul liberal clujean Adrian Oros consideră că toate problemele la proiectele de autostrăzi din România provin din timpul fostului ministru al Transporturilor, Traian Băsescu.

Zilele acestea, Valeriu Steriu, președinte executiv al PMP, oripilat peste măsură de “ambuteiajele de pe drumurile spre munte și spre mare”, constată “lipsa infrastructurii de transport” , precum și “problemele grave în viziunea de transport” și rămâne  “uimit să vadă că în ultimii patru ani au fost nouă miniștri ai transporturilor, toți sclavii aceluiași sistem”. De asemenea , dl Steriu ne spunea că PMP va cere desființarea CNADNR, o “instituție nereformată, impotentă și  incompetent, arată parlamentarul.

“Ceea ce uită dl Steriu, este ca cel mai longeviv “stăpân al sistemului” la  ministerul  transporturilor, a fost chiar actualul șef al domniei sale, președintele PMP, dl Traian Băsescu, care în perioadele 1991-1992 și 1996-2000, a ocupat fotoliul de  ministru al transporturilor în cinci guverne. Din această poziție, și cu competențele sale,  avea toate pârghiile să reformeze și să potențeze sistemul.

Și încă ceva ce nu știe, sau se face că nu știe dl Steriu, este declarația rămasă celebră a d-lui Băsescu din poziția de ministru al transporturilor prin care cu “viziune” anunța românii că ” România nu are nevoie de autostrăzi””, spune Adrian Oros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.