Deputatul clujean Viorel Băltărețu susține că în contextul situației actuale, când tot mai mulți refugiați ucraineni își caută adăpost în țara noastră, ar trebui să fie amplasate indicatoare rutiere cu litere chirilice.
În acest sens, deputatul a transmis către Primăria Cluj-Napoca și către Prefectura Cluj propunerea de a amplasa indicatoare în ucraineană pentru refugiații care vin în Cluj sau tranzitează orașul.
„Indicatoare rutiere cu litere chirilice pentru refugiați!
Am transmis către Primăria Cluj-Napoca și celula de criză din cadrul Prefecturii Cluj propunerea de a amplasa indicatoare în ucraineană pentru refugiații care vin în Cluj sau sunt în tranzit prin oraș.
În ultimele zile și nopți, numărul refugiaților ucraineni a crescut în județul Cluj. Dar deplasarea lor e dificilă, necunoscând – mulți dintre ei – alfabetul latin.
Indicatoarele pe care le propunem îi vor ajuta să se orienteze mai ușor către principalele puncte de interes: poliție, gară, aeroport, puncte de informare.
Sper ca ideea să fie implementată rapid și în restul țării. E o nevoie reală la care trebuie să răspundem. Așteptăm reacția autorităților.”, a scris deputatul clujean, Viorel Băltărețu, pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Viceprimarul Dan Tarcea prins de Curtea de Conturi cu mâna pe bani
„In timpul lui Stalin, in Nordul Bucovinei si Tinutul Herței, incluse in URSS, existau 120 de scoli românești. In 2007 (anul intrarii in UE) existau 95. In prezent sunt 8 si vorbitorii de română au fost impartiti in români si moldoveni.”
Conform istoricului Gica Manole.
Bună idee, cu condiția să fie pusă în operă pe banii lui Băltărețu. Așa se împușcă 2 iepuri: află refugiații pe unde s-o ia, și aflăm și noi că deputatul Viorel Băltărețu există… Numai că dl Boc a comis o greșeală de calcul. A înlocuit pe stâlpi steagul României cu cel al Ucrainei. Să vezi ce-o să-i apuce plânsul pe refugiați când o să constate că după atâta fugă au nimerit tot în Ucraina..