Parlamentarii români încasează lunar sume nesimțite la care oamenii de rând nici măcar nu au curajul să viseze. Pe lângă indemnizația de parlamentar care depășește binișor suma de 10.000 de lei pe lună, decontul pentru chirie de aproximativ 5000 de lei, aceștia pot cere suplimentar, în fiecare lună, o sumă forfetară în valoare de maxim 28.080 de lei pentru funcționarea cabinetului parlamentar. O vorbă din popor spune că nu e prost cel care cere, ci numai cel care dă. Zicala îi vine mănușă deputatului AUR de Cluj, Alin Coleșa, care nu se ferește să ceară valoarea maximă a sumei forfetare stabilite, ca să-și umple buzunarele cât mai bine cu bani publici, cât mai apucă, pentru că nu se știe dacă va mai prinde un alt mandat de parlamentar. Cu atât mai mult că deputatul este obligat să justifice cum a cheltuit suma numai în proporție de 50%, restul banilor fiind încasați în baza unei declarații pe proprie răspundere. 

Votăm oameni care ne promit marea cu sarea, oameni în care ne punem mari speranțe, dar care ajung să ne dezamăgească cu prima ocazie. Cei mai mulți, la scurt timp după ce se văd cu „sacii în căruță” și cu banii în buzunar, ajung să sufere de amnezie și uită cu desăvârșire scopul pentru care au ajuns într-o anumită funcție și promisiunile făcute electoratului. Partidul AUR a ieșit din tipare prin prisma declarațiilor catalogate de cei mai mulți ca fiind extremiste și a căpătat adepți ascunzându-se în spatele unei imagini naționaliste pe care tot mai mulți deputați și senatori au avut grijă să o stropească cu noroi. Printre aceștia se numără și deputatul Alin Coleșa, care după ce a prins peștișorul de AUR (sau pe Dumnezeu de-un picior) a avut grijă ca fiecare dorință să fie folosită în favoarea sa. Concret, deputatul Alin Coleșa încasează lunar sume din cufărul statului care adunate ajung la o valoare de aproximativ 10.000 de euro. În declarația sa de avere de anul acesta, Coleșa a declarat un venit în valoare de 133.821 de lei/an, respectiv 11.151 de lei/lună, bani proveniți din indemnizația de deputat. Cu toate acestea, deputatul se folosește și de o altă practică mai puțin ortodoxă prin care „suge” sume uriașe de la stat. Mai exact, deputatul are dreptul să solicite lunar o sumă forfetară în valoare de maxim 28.080 de lei/lună pentru cheltuielile cu cabinetul parlamentar, iar Coleșa profită din plin de acest drept și cere lunar suma maximă, fapt recunoscut chiar de el, cu jumătate de gură. 

„Solicit aproape toți banii, acum depinde de situație. Ce pot să vă spun este că mai mult de jumătate din bani se duc pe salarii, iar restul pe celelalte cheltuieli: chirii, deplasări, materiale publicitare, în principiu pentru toate cheltuielile eligibile.”, a declarat Alin Coleșa pentru Gazeta de Cluj, 

Este greu de stabilit ce este eligibil și ce nu, având în vedere că trebuie să ofere justificări  numai pentru jumătate din cei 28.080 de lei, iar restul de 14.040 de lei  trebuie justificați în baza unei declarații pe proprie răspundere. 

AUR încasează 1 milion de lei/lună, dar îi ține la saltea

Încercând să scoată cămașa pe undeva și să justifice de ce solicită toată suma forfetară pusă la dispoziție, Alin Coleșa a afirmat că banii acoperă și alte cheltuieli ale partidului pentru buna funcționare a acestuia, deoarece de suma lunară alocată partidului nu se atinge nimeni. 

„Sunt două moduri de a finanța activitatea unui partid politic: prin suma care se virează partidului în funcție de reprezentativitatea centrală și locală, care este cea mai mare sumă și cotizații sau donații. Noi având numai o reprezentativitate centrală de 10%, încasăm aproximativ 1 milion de lei/lună, sper să nu greșesc. Pentru că celelalte partide care au un procent mai mare atât central cât și local încasează sume foarte mari, sume care ajung să fie un mod de mituire a presei, unele partide au chiar și un buget de 30 milioane de euro pentru presă anual, noi am încercat să anulăm sau să diminuăm acei bani cat mai mult și să negociem o valoare cat mai apropiată de realitate. În situația în care noi nu ne-am atins deloc de acei bani de la partid, tot efortul financiar al partidului însemnând oameni angajați atât la nivel central, cât și local, oameni de care fiecare dintre noi beneficiază, este suportat de fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi suportă o parte din aceste cheltuieli care sunt în interesul nostru, al fiecăruia și, indirect, în interesul partidului. Ca atare, în această situație, am făcut demersuri să oprim sumele aferente fiecărui parlamentar pentru că altfel am fi ajuns într-o situație în care n-am fi putut să ne desfășurăm activitatea.  Așadar, noi cum nu ne-am atins de banii partidului, s-au strâns deja câteva milioane de euro în contul nostru, ne-am bazat tot efortul pe suma forfetară pe care o primim.”,  afirmat deputatul. 

De asemenea, Alin Coleșa rămâne și cu o sumă destul de frumușică din decontul de chirie în valoare de aproximativ 5000 de lei/lună. Sursele noastre ne-au indicat că deputatul se laudă că și-a închiriat o garsonieră în București pentru care plătește 1100 de lei, iar restul banilor îi ajung direct în buzunar. Întrebat oficial de reporterii Gazeta de Cluj, deputatul AUR a afirmat că plătește pentru chirie puțin peste 500  de euro, iar restul banilor îi rămân pentru vremuri grele. 

„Chiria mea costă puțin peste 500 de euro, plus cheltuielile care sunt aproximativ 100 de euro, dar variază în funcție de sezon. Restul banilor, să fiu sincer, îmi rămân. Aceasta este procedura. La început nici mie nu-mi era clar ce se întâmplă cu restul banilor și chiar am rămas mirat când am aflat că indiferent de cât costă chiria, acești bani sunt considerați ca un fel de diurnă și ne rămân. Și mie mi se pare ciudat că această sumă nu se decontează în baza unui contract, dar asta este.”, a afirmat Alin Coleșa.  

Deputat, student și masterand – toate în același timp

Activitatea parlamentară a deputatului Alin Coleșa nu este una prea stufoasă. În ultima săptămână a avut câteva vizite în teritoriu la Beliș, Dej și Turda, iar cetățenii care vor să stea de vorbă cu deputatul sunt primiți în audiență în funcție de programul acestuia. Cât despre conferințele de presă, acesta a recunoscut că nu a organizat mai mult de două sau trei conferințe de la începutul mandatului său, cel mai probabil pentru că nu a mai avut timp. Cu atât mai mult că acesta este student în anul I la Facultatea de Teologie și s-a înscris și la masterat în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, iar problemele cetățenilor au căzut pe ultimul loc. Încercând să se laude cu modul în care sprijină cetățenii, acesta ne-a enumerat câteva inițiative legislative care nu au fost votate. Majoritatea au legătură cu generarea unui cadru fiscal prietenos pentru familiile numeroase, prin diminuarea taxelor de orice fel, pe măsură ce numărul de copii crește. Cu alte cuvinte, până și inițiativele legislative au legătură cu viața sa personală și nu cu pregătirea sa în domeniul IT, acesta având 5 copii. De asemenea, Alin Coleșa a declarat pentru Gazeta de Cluj că, în prezent, colaborează cu un grup de educatoare pentru a schimba legea educației. Pe lângă proiectele legislative pe care l-a inițiat sau urmează să le inițieze, deputatul AUR de Cluj susține că s-a implicat și în anumite probleme ale societății, precum scandalul de la Primăria Beliș în care este implicată soția sa, medicul Ramona Coleșa, dar și problema legată de podul din Dej. 

„Am încercat să rezolvăm și anumite probleme legislative, într-adevăr am prea avut legi aprobate din cauza atitudinii celorlalte partide, care votează împotriva inițiativelor noastre indiferent de cât sunt ele de bune. În primul an m-am concentrat pe politici fiscale care să încurajeze munca pentru că, în general, politicile fiscale de tip social înseamnă a acorda niște fonduri celor aflați în nevoie, iar acest lucru nu rezolvă problemele sociale, dimpotrivă, le adâncește. În acest sens am avut mai multe inițiative prin care, în esență, am încercat să creez un cadru fiscal prietenos pentru familiile numeroase. Mai exact taxele de orice fel să scadă pe măsură ce numărul de copii crește. Am avut mai multe inițiative legislative în direcția aceasta pentru că Codul Fiscal este extrem de vast, intervenind în cazul impozitului pe salarii, în cazul taxelor pe locuință, în cazul taxelor pe teren, în cazul taxelor pentru autoturisme și voi avea una și pentru contribuțiilor pentru asigurările sociale. Toate merg pe același principiu. De asemenea, am mai avut câteva amendamente aprobate chiar în cazul legilor pentru tehnologia informației. Vorbesc despre legea interoperabilității, o lege care trebuia aprobată de foarte multă vreme. În starea de alertă am avut mai multe amendamente pentru așa-numita Lege a certificatelor verzi care restricționa accesul la muncă și la alte drepturi elementare. În acest caz am avut pagini întregi de amendamente. La acest moment, colaborez cu un grup de educatoare pentru a modifica Legea învățământului pentru aspecte care privesc managementul defectuos. Mai exact specialitatea pe care ar trebui s-o aibă un director de grădiniță, dar și numărul de mandate pe care le pot avea, pentru a rezolva anumite abuzuri la care sunt supuse educatoarele de către anumiți directori de grădinițe din jud. Cluj, care sunt tolerați în mod nepermis de către Inspectoratul Județean. O altă problemă pe care am rezolvat-o este legată de podul de peste Someș de la Dej, unde au  fost identificate destul de multe nereguli. Mai exact, a fost un subcontractor care a lucrat timp de doi ani la acest pod fără să fie plătit. De asemenea, mai este și problema de la Beliș care continuă într-o altă notă. Acestea sunt probleme de durată, vă dați seama.”, a afirmat deputatul AUR de Cluj. 

Coleșa are restanțe și la facultate și în activitatea parlamentară 

Cât despre studiile pe care le urmează și timpul pe care reușește să-l dedice cetățenilor care l-au așezat în scaunul de deputat, Alin Coleșa susține că atât cursurile de licență, cât și cele de mester îl ajută să înțeleagă și mai bine problemele românilor. Este de admirat că își dorește să acumuleze cât mai multe cunoștințe, însă ar fi fost mult mai important să se ocupe cât mai mult cu putință de activitățile și obligațiile pe care i le impune funcția de deputat.

„Am încercat de la început să atragem oameni de valoare, iar unul dintre ei a fost domnul profesor Avram Fițiu. Dumnealui ne-a invitat să ne înscriem la un master ca să vadă dacă suntem serioși și ne dorim să aflăm problemele din agricultură, iar eu fiind singurul parlamentar din Cluj m-am înscris și urmez studiile de master în cadrul USAMV Cluj, mai ales că în perioada pandemiei dar și imediat după o mare parte din cursuri au fost online. Aceste studii mă ajută foarte mult să înțeleg problemele din agricultură, mai ales că am fost și membru al Comisiei pentru agricultură, însă am cedat locul unui coleg care care a fost primar șase mandate la Brașov. M-a ajutat foarte mult să înțeleg politica Planului Național Strategic în Agricultură.”, a spus deputatul. 

Alin Coleșa ne-a mărturisit că îi este destul de greu să promoveze examenele la Facultatea de Teologie, având nenumărate restanțe, însă cursurile îl ajută foarte mult fiind membru al Comisiei pentru culte și minorități.  

„Sunt în anul întâi la Facultatea de Teologie, însă acum este puțin mai greu nu reușesc să aloc timp suficient. Numai în vacanțele parlamentare care se suprapun cât de cât peste sesiune. Acolo am restanțe, dar în sesiunea de restanțe le iau. În general le-am luat pe toate. În politică este foarte multă informație lipsită de substanță, mai ales în viața de zi cu zi, iar asta este o modalitate prin care simt că învăț ceva. În plus și Facultatea de Teologie îmi folosește pentru că sunt încă de la început și am rămas până acum în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități. Din studenție am făcut parte din ASCOR și-am luat parte la tot felul de activități din acest domeniu.”, a explicat Coleșa. 

A înțeles cât de greu este să crești copii în România, așa că și-a dedicat o lege 

Alin Coleșa a ținut să precizeze că în ciuda gurilor rele care (pe bună dreptate) spun că deputatul și-a concentrat activitatea parlamentară asupra problemelor cu care chiar el se confruntă, numai un om rău intenționat ar spune că și-ar fi făcut singur legi, subliniind că „este normal să faci legi pentru cineva atâta timp cât ele sunt morale, corecte și rezolvă niște probleme grave”. 

„Faptul că eu am o pregătire în domeniul tehnic, în tehnologia informației, o pregătire în agricultură sau în teologie mă ajută să înțeleg mai bine lucrurile și să le rezolv. La fel cum m-am confruntat cu niște situații foarte dificile pentru a-mi crește proprii copii, am înțeles o problemă mult mai bine, am înțeles de ce este atât de greu să crești copii în România, și din punct de vedere fiscal, și din punct de vedere moral sau educațional. Un om rău intenționat privește situația dintr-o perspectivă îngustă și spune că mi-am făcut legi pentru mine, dar nu este așa eu am înțeles pe propria piele cât de gravă este problema și am găsit, zic eu, cea mai bună soluție. Este normal să faci legi pentru cineva atâta timp cât ele sunt morale, corecte și rezolvă niște probleme grave.”

După cum bine știm, problemele românilor nu se rezumă numai la domeniile în care Coleșa încearcă să se specializeze, poate deputatul clujean ar trebui să înțeleagă că nu este nevoie de o diplomă pentru a înțelege greutățile cu care se confruntă cetățenii, ci doar de mai multă implicare. 

Coleșa are mașină de vânzare, dar nimeni nu o cumpără, așa că a lăsat-o în drum

Sursele noastre ne-au indicat că deputatul Clujean și-ar fi abandonat mașina pe un câmp din apropierea locuinței sale, acesta a dezmințit zvonul și ne-a comunicat că nu este vorba despre un câmp, ci despre un drum pe care l-a cedat. 

„Mașina nu este abandonată. Am încercat să o vând, însă n-am reușit și urmează s-o casez dar nu am avut timp. În niciun caz nu e abandonată, se află pe zona de drum pe care eu am cedat-o, iar în acte este drumul meu. Reprezintă un drum privat care nu duce nicăieri. În acea direcție este o mlaștină, iar un alt vecin și-a pus gardul în mijlocul drumului.”, susține Alin Coleșa. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.