Senatoarea Diana Șoșoacă a afirmat, ieri, la România TV, că AUR nu este controlat de Claudiu Târziu și George Simion. Șeful partidului în acte ar fi Marius Dorin Lulea, politicianul care ar da tonul demersurilor AUR.

Deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, a declarat reporterului Gazeta de Cluj că, în situația de față, este vorba strict de o chestiune procedurală care s-a întins până spre sfârșitul anului trecut. În aceste condiții, documentele au fost semnate de Marius Dorin Lulea, politicianul fiind președintele AUR în 2019.

„Aici este vorba strict de o problemă procedurală. Partidul AUR a fost înființat de un grup restrâns de oameni în cursul anului 2019, iar domnul Lulea a fost președinte. El se ocupa de acte.

În data de 24 ianuarie, la Iași, s-a întrunit Congresul și au fost votați ca și copreședinți ai partidului George Simion și Claudiu Târziu. Au fost depuse actele la Tribunalul din București, însă pur și simplu motivarea deciziei a durat mai mult timp. A fost vorba de o chestiune procedurală care a durat până spre sfârșitul anului 2020.

Prin urmare, a fost nevoie de semnătura domnului Lulea, care a fost președinte. După Congres, (n.r. au preluat șefia) copreședinții votați”, a explicat Alin Coleșa.

Coleșa o acuză pe senatoarea Șoșoacă de speculații.

„Doamna Șoșoacă s-a legat de chichițe, face niște speculații fiindcă acestea îi sunt intențiile”, în contextul în care a fost exclusă din formațiunea politică AUR, susține deputatul AUR de Cluj.

Citește și EXCLUSIV Alin Coleșa acuză lipsa voinței senatoarei Șoșoacă de a lucra în echipă

Cine este Marius Dorin Lulea

Numele lui Marius Dorin Lulea a devenit cunoscut datorită scandalului care a urmat după ce Diana Șoșoacă a fost exclusă din AUR. Senatoarea a precizat că bărbatul ar fi șeful partidului în acte.

Dorin Lulea a negat aceste afirmații. Bărbatul a distribuit pe Facebook un mesaj în care precizează că în cadrul partidului, toți sunt egali: „AUR este un partid care este susținut de membri și nu le vine să creadă acest lucru. Aici este o echipă de patrioți ce luptă fiecare pentru schimbarea țării. Toți suntem egali, fiecare face ce poate”.

Cu toate acestea, Lulea Marius – Dorin apare ca fiind unul dintre fondatorii Partidului Alianța pentru Unirea Românilor în Registrul Partidelor Politice. Totodată, în organigrama AUR bărbatul apare ca fiind vicepreședinte al formațiunii.

George Simion, angajat al lui Lulea

Ca profesie, Marius-Dorin Lulea este inginer și, din 2006, deține firma SC Ideal Proiect Architecture & Engineering SRL. George Simion a fost unul dintre angajații acestuia. Cei doi au mai lucrat împreună și la Platforma Unionistă Acţiunea 2012, cea care l-a făcut cunoscut pe Simion drept susținător al unirii dintre România și Republica Moldova, potrivit fanatik.ro.

Fondatorul AUR se prezintă drept jurnalist și menționează că scrie regulat pentru blogurile Adevărul, din anul 2013. El deține și un blog personal, unde a menționat că este catolic și are naționalitate română. „Activ implicat în promovarea măsurilor ce vizează o societate românească durabilă şi mai bună, activ în procesul de reunificare al celor două state româneşti: România şi Republica Moldova”, dar și „interesat și cunoscător de istorie și geopolitică”, se descrie acesta pe site-ul respectiv.

Dorin Lulea este autor al unor cărți cu titluri clasice, precum „De ce nu iubim Rusia”,  „Basarabia e România” sau „Controverse – Mareşalul Ion Victor Antonescu”.

Admirația pentru mareșalul Antonescu

„O extraordinară carte în care se analizează fapte imputate mareșalului Ion Victor Antonescu, cel care a condus România în lupta împotriva cotropitorului bolșevic. Cartea este scrisă Marius Dorin LULEA, scriitor român și activist civic puternic implicat în promovarea valorilor naționale și mai ales a Unirii dintre cele două state românești”, este prezentarea cărții scrise de Marius Dorin Lulea pe site-ul Centrului Pentru Cultură, Istorie Și Educație.

Un articol interesant a fost postat și pe blogul Adevărul. Fondatorul AUR subliniază că poate Antonescu fi comparat cu victimele comunismului: „trebuie făcută o distincţie clară între Mişcarea Legionară dinainte de moartea Căpitanului şi cea de după, când la conducerea acesteia a apărut agentul nazist Horia Sima şi care a deturnat mişcarea cu ajutorul Germaniei.

„În fapt după 1940 conducerea mişcării s-a distanţat de valorile promovate până la acel moment şi a încercat să introducă un regim de teroare profitând de drama pierderii unei părţi din Ardeal şi a Basarabiei”, a adăugat.

Dorin Lulea a făcut referire și la Holocaustul din România, termen pe care a evitat, însă, să-l folosească: „în fapt în timpul conducerii lui Antonescu România se ocupa sub ocupaţie militară germană. Orice gest de nesupunere ar fi dus automat la căderea regimului. El a fost nevoit să aibă o strategie prin care totuşi să menţină o relativă putere de decizie în România. În fapt a instituit o legislaţie antisemită, poate cea mai dură din Europa, dar care nu era aplicată”.

Lulea susține că Șoșoacă minte

Diana Șoșoacă a afirmat că șeful din acte al AUR este Marius Dorin Lulea: „domnul Lulea este actual președinte AUR în acte. La acest moment în actele partidului nu apar în conducere nici George Simion, nici Claudiu Târziu, ci domnul Marius Lulea, un domn cu foarte multe afaceri imobiliare”.

Contactat pentru o părere de către presa națională, Lulea a negat spusele senatoarei: „nu controlez eu nimic. Partidul are un BNC (n.r. – Birou Național Central) cu membri și doi co-presedinti. Am fost președinte fondator pentru că am experiență birocratică din activitatea mea curentă”.

„Eu sunt o persoana destul de publică, activitatea mea se poate vedea online, mă știe tot corpul profesional de ingineri și arhitecți. Sunt implicat datorită prieteniei cu George Simion alături de care am luptat pentru unirea cu Basarabia și luptăm și astăzi, dar pe căi politice”, a adăugat acesta.

Lulea a susținut că senatoarea Șoșoacă minte: „doamna minte la fiecare frază pe care o spune, având o agendă proprie ce nu are legătură cu profesionalismul necesar unei funcții de demnitate publică. La AUR nu era implicată în absolut nimic.”

Citește și Tișe îl îndeamnă pe Orban să-și cedeze locul unui UDMRist. Se renunță la Prefectura Cluj doar în schimbul celei de la Bihor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.