Deputatul clujean adrian Dohotaru a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în legătură cu situația dezastroasă a deșeurilor de la Pata Rât.

”În temeiul art. 290 al Codului de Procedură Penală depun prezentul

Denunț

Privind posibila săvârșire de către autori necunoscuți a unor faptelor prevăzute de:
● art. 253 al Codului Penal; în forma prevăzută la alin. (4) Distrugerea,
degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită
prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de
natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
● art. 298 al Codului Penal; în forma prevăzută de teza a doua a articolului,
anume: Încălcarea din culpă de către un funcționat public a unei îndatoriri de
serviciu, prin îndeplinirea ei defectuoasă, urmată de cauzarea unei pagube
unei persoane fizice sau juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă.

Având în vedere următoarele

MOTIVE

Zona Pata Rât din Cluj-Napoca este la ora actuală un spațiu puternic poluat datorită
ineficienței administrative în soluționarea problemei deșeurilor în Cluj-Napoca. La Pata Rât
s-au format munți de deșeuri care ard și un lac de levigat. Crizele de mediu apărute în
această zonă au fost potențate de repetatele incendii care au loc începând cu 2015.
Conform informațiilor publice prezentate de ISU, aceștia au avut 28 de intervenții cumulate
la rampele de gunoi din această zonă doar în ultimul an, iar sâmbătă, 21 octombrie 2017, a
avut loc cea de-a 29-a.
Consider că este evidentă intenția repetată a celor care au săvârșit aceste acțiuni
având în vedere că incendiile se produc într-o zonă nefrecventată de public, unde au acces
doar anumite persoane.
Având în vedere pericolul public asupra sănătății la adresa a zeci de mii de cetățeni
datorat răspândirii fumului de la aceste incendii, precum și de la sporirea volumului de
levigat care se poate scurge în Someș, vă cer să dispuneți măsurile necesare pentru a
identifica și sancționa persoanele responsabile de acest lanț de distrugeri. Totodată, nu este de neglijat nici impactul negativ produs asupra traficului aerian.

Mai mult, nu poate fi o coincidență faptul că de fiecare dată când izbucnește un
asemenea incendiu camerele de supraveghere ale rampelor de la Pata Rât prezintă
defecțiuni care le împiedică funcționarea.
În privința suspiciunilor privind săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu,
menționez că recent au fost publicate expertize tehnice realizate de Universitatea Tehnică,
de SC Expert SRL privind alunecările și de Universitatea Sapientia privind poluarea care
arată deficiențele profunde ale proiectelor de investiții desfășurate în zona Pata Rât. Este
evident că aceste deficiențe au apărut datorită unei planificări superficiale, încă din etapele
incipiente, care ar fi putut fi evitate cu o minimă diligență.
Evoluția actuală a dezastrelor din această zonă ar fi putut fi evitate dacă autoritățile
nu ar fi neglijat, fie din culpă sau poate chiar cu bună știință, caracteristicile solului vechiului depozit în vederea contractului de închidere și ecologizare a sitului. Nu este niciun secret că argila constituie un sol foarte instabil, iar planificarea concentrării volumului imens de deșeuri pe acest sol este o rețetă pentru un dezastru care nu putea fi ignorat decât printr-o neglijență crasă. Mai mult, acest aspect nu putea fi ignorat nici când s-a luat decizia concentrării volumului de deșeuri pe o suprafață redusă de la 22 de hectare la 18.
Ignorarea acestei situații de fapt a dus la costuri suplimentare de milioane de euro,
suportate de bugetul județean, cu scopul de a repara impactul greșelilor din faza de
planificare, arătând că autoritățile nu sunt capabile să gestioneze o asemenea situație. Însă
prejudiciile aduse locuitorilor din zonă ca urmare a poluării sunt inestimabile.
În concluzie, este evident că ne aflăm în prezența infracțiunilor menționate, distrugere și neglijență în serviciu, fiind îndeplinite condițiile privind tipicitatea și antijuridicitatea faptelor, precum și vinovăția factorilor de decizie. Este imperios necesară stabilirea gradului de responsabilitate a funcționarilor din cadrul Consiliului Județean care au avut un rol în gestionarea și implementarea SMID și care, prin neglijarea situației de fapt, au determinat dezastrul ecologic și de sănătate reprezentat de poluarea survenită în urma incendiilor și creșterii nivelului levigatului”, arată denunțul semnat de deputatul clujean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.