Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean a adus în discuție, din nou, reintroducerea vaccinării în școli și grădinițe, în cadrul Congresului Național de Medicină Școlară și Universitară, desfășurat la Cluj-Napoca. Parlamentarul a subliniat că România are „șansa unică de a ajunge la toți copiii într-un cadru organizat și sigur”, considerând că școala reprezintă locul ideal pentru implementarea unui program de prevenție activă.

Cîmpean a argumentat că în mediul școlar pot fi desfășurate campanii de vaccinare coerente și controlate, care să asigure o informare corectă a părinților și copiilor, precum și o supraveghere medicală adecvată. Totodată, deputatul a reamintit despre inițiativa sa legislativă, care vizează vaccinul anti-HPV gratuit pentru tinerii între 11 și 26 de ani, considerând că aceasta ar trebui integrată într-un program național mai amplu de prevenție.

„Reintroducerea programelor de vaccinare în școli și grădinițe este nu doar oportună, ci absolut necesară”, a declarat Cîmpean. Potrivit acestuia, astfel de programe pot asigura un acces real și egal la imunizare, dar și un instrument eficient de combatere a dezinformării: „Putem construi un scut real împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare”.

Citește și: Primăria Cluj-Napoca a pierdut un teren de peste 5.000 de m2 în favoarea unui infractor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.