Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu a declarat, în cadrul matinalului Realitatea FM Cluj de luni, 5 august 2018, că a primit un răspuns în noiembrie 2017, în care se preciza că dosarul este în lucru, însă aceasta a fost singura informaţie pe care a primit-o: „Sunt singurul om din România care a făcut o sesizare la ANI cu privire la averea lui Dragnea, şi asta s-a întâmplat în 2 august 2017. În 24 noiembrie 2017 am primit un răspuns, că dosarul este în lucru. Deci de un an, nu s-a întâmplat nimic. Sunt 2 scenarii: ori Dragnea are o avere atât de mare încât ANI nu a reuşit să îi numere casele, maşinile şi banii din conturi într-un an, ori această instituţie îşi bate joc de noi”, a declarat deputatul.

Ungureanu spune că săptămâna aceasta va face o nouă vizită la ANI: „Mă voi duce săptămâna aceasta la ANI şi voi încerca să vorbesc cu cei care conduc această instituţie şi să întreb de ce acest dosar este îngropat de atât de mult timp”, a conchis parlamentarul USR.

Sesizarea ANI cu privire la declaraţiile de avere ale lui Liviu Dragnea, urmare a investigaţiilor jurnalistice

„Sesizarea a fost depusă ca urmare a investigaţiilor jurnalistice din ultima perioadă care au scos la iveală că Liviu Dragnea, al treilea om în statul român, ar fi posesorul unei averi considerabile care nu se regăseşte în niciuna din declaraţiile sale de avere sau interese depuse de-a lungul anilor în care a ocupat funcţii de înaltă demnitate publică. Simpla suspiciune ce planează asupra unui înalt demnitar al statului român poate provoca daune considerabile asupra instituţiilor pe care acesta le reprezintă”, se arăta într-un comunicat al USR.

În comunicat se arăta că, din investigaţiile jurnalistice, rezultă faptul că una dintre proprietăţile „care nu ar fi procurate din veniturile legale realizate de Liviu Dragnea în calitate de şef al unor instituţii publice se află în municipiul Alexandria.

„Pe terenul de peste 7.000 de metri pătraţi din centrul oraşului este construită o vilă enormă, o piscină de dimensiuni considerabile şi un teren de tenis. Terenul şi facilităţile de pe el nu apar în declaraţiile de avere şi interese ale domnului Liviu Dragnea, motiv pentru care ar trebui să fie clarificată de către Agenţie provenienţa resurselor din care acesta a achiziţionat terenul şi imobilul împreună cu anexele”, se precizează în comunicatul USR.

La rândul său, deputatul USR Emanuel Ungureanu este de părere că veniturile lui Liviu Dragnea „nu îi permit stilul de viaţă pe care îl duce”.

„Înţelegem din presă că domnul Liviu Dragnea este pasionat de vacanţe exotice, mai ales în Brazilia. E limpede că salariile domniei sale obţinute ca angajat al unor instituţii publice nu îi permit stilul de viaţă pe care îl duce şi cred că este de datoria Agenţiei Naţionale de Integritate să clarifice dacă între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă există o diferenţă vădită, care nu poate fi justificată”, a arătat Emanuel Ungureanu, conform comunicatului USR.

Acesta mai aminteşte că tot din investigaţiile presei reiese şi o implicare a lui Liviu Dragnea în societatea comercială TelDrum, „o fostă regie autonomă aflată în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al acestei instituţii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.