Potrivit unei postări de pe Facebook a deputatului clujean Emanuel Ungureanu, fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, vine pe la Cluj Napoca din ce în ce mai des pentru a se întâlni cu Vasile Dâncu.
”Aceasta este ceafa domnului Coldea, fostul șef foarte operativ al SRI. Ceafa lui de la Cluj a fost în ultimii ani un domn pe nume Simion Cecan, acest individ alunecos a fost adus de Coldea de la SRI Târgu-Mureș pentru a ne apăra de ungurii răi care vor să ne fure Transilvania. Nu ne-au furat ungurii Ardealul dar Lucan a jefuit mii de clujeni sub ochii reci și indiferenți ai fostului șef SRI Cluj, Cecan, omul lui Coldea. Pe Coldea și pe Cecan i-au durut fix în ceafă și de infecțiile nosocomiale și de alte probleme grave din spitale care ne bagă în mormânt înainte de vreme. Domnul Coldea își plimbă ceafa prin Cluj foarte des în ultimul timp. Acum, spre exemplu, se află în avion și o să aterizeze pe tărâmul lui Boc, prietenul lui Lucan. Nu vă duceți să îl întâmpinați cu flori pe Florian Coldea, s-ar putea să provocați un moment stînjenitor, se aude că vine însoțit de domnul Vasile Dâncu și nu e frumos să nu aveți un buchet și pentru domnia sa. Patria a Priori!”, scrie pe contul său de Facebook deputatul Emanuel Ungureanu. (În foto, Florian Coldea se află în planul îndepărtat și este îmbrăcat cu cămașă în carouri și poartă o șapcă pe cap)