Deputatul Emanuel Ungureanu s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul DNA, pentru a depune un denunţ pe numele medicului Mihai Lucan. Ungureanu îl acuză pe medic de abuz în serviciu, luare de mită şi delapidare.

„Am depus un denunţ impotriva fostului sef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, mă refer la Mihai Lucan, pentru trei suspiciuni majore: abuz în serviciu, luare de mită şi delapidare. Mă refer de data aceasta la suspiciuni din zona achiziţiilor. După cum ştiţi, acum câteva luni am depus la DIICOT mai multe documente despre legăturile bolnave cu industria farmaceutică a profesorului Lucan în care a atras, sigur şi Institutul de Transplant care îşi revine cu mare greutate după ce a fost jefuit de Lucan şi un grup infracţional organizat”, a spus Emanuel Ungureanu, la sediul DNA – structura centrală.

De asemenea, Emanuel Ungureanu a subliniat că le-a adus procurorilor anticorupţie o serie de documente relevante pentru a-şi susţine acuzaţiile.

„Am depus câteva zeci de pagini cu contracte pe care Lucan le-a încredinţat unor firme de casă. O mână de firme au muls bugetul Institutului de Transplant şi au dus în pragul falimentului prin multiple scheme de tip infracţional foarte clare. Peste cinci milioane de euro au fost acordate acestor firme pentru dotarea cu echipamente de care Institutul nu avea nevoie”, a mai spus Ungureanu.

Mihai Lucan mai este vizat într-un dosar, aflat pe rolul DIICOT.

DIICOT a informat că dosarul care-l vizează pe Mihai Lucan are ca obiect efectuarea de cercetări faţă de membrii unui grup infracţional organizat constituit de către suspecţii Mihai Lucan, Valerian Lucan şi Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, în calitate de angajaţi ai persoanei vătămate Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul Institutului, în favoarea SC LUKMED SRL.

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca ar fi fost prejudiciat cu 5.169.406,91 lei. Ar fi fost folosite resursele financiare, materiale şi umane ale Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca în beneficiul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL. Mai mult, pacienţii operaţi în clinica privată ar fi avut cheltuieli de internare în ICUTR mult reduse faţă de tarifele de spitalizare stabilite anual de Institut.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.