Astăzi, 18 iunie 2018, Serviciul Român de Informații a publicat protocolul de colaborare încheiat în 2009 între SRI, Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție. Documentul este semnat de fostul director al SRI George Maior, Procurorul General al României de la acea vreme, Laura Codruța Kovesi și fostul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul Nicolae Popa care spune că, deşi semnătura sa apare pe protocol, el nu a semnat acest document.

Prevederile din protocol sunt extrem de grave, iar deja au apărut în public primele reacții. Spre exemplu Sorin Roșca Stănescu a anunțat imediat după publicarea protocolului dintre SRI-PÎCCJ-ÎCCJ că va da statul român în judecată și va cere despăgubiri pentru aplicarea acestuia în dosarul său.

protocol

Deși a fost dat publicității astăzi, 18 iunie, procedura de declasificare a protocolului de cooperare între SRI-PÎCCJ-ÎCCJ a fost definitivată la data de 14 iunie 2018, așa cum reiese din document. Culmea sau nu, în data de 14 iunie 2018 în România s-au întâmplat câteva evenimente care merită trecute în revistă și care ridică semne de întrebare despre această așa-numită coincidență:

  • În 14 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a achitat pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova.
  • Tot în 14 iunie a avut loc o mișcare importantă: președintele Klaus Iohannis l-a propus pentru șefia SIE pe deputatul PSD Gabriel Vlase, propunere despre care știm deja că nu este pe placul lui Liviu Dragnea. De fapt, Dragnea nu are încredere în Vlase, considerat un apropiat al fostului premier Mihai Tudose. În plus, Dragnea se aștepta să fie consultat de președintele Iohannis în legătură cu propunerea, ceea ce nu s-a întâmplat. Dacă Vlase ar deveni șeful SIE, Dragnea se teme că numărul social-democraților care susțin această tabără va crește. Toată schema, înainte de noul termen al lui Liviu Dragnea în dosarul de abuz în serviciu ce va avea loc în 21 iunie. Dacă Dragnea ar fi condamnat, planul său de a lăsa partidul pe mâinile premierului Viorica Dăncilă ar fi pus în pericol de prezența lui Vlase în fruntea SIE. 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.