Compania maghiară Wizz Air a fost obligată de Judecătoria Alba Iulia să plătească daune morale în valoare de 40.000 de euro unei familii din Oradea, după ce a anulat zborul cu care aceștia ar fi trebuit să se întoarcă dintr-o vacanță, ajungând acasă cu o întârziere de 5 zile.
Un localnic din Oradea, avocat de profesie, a dus o luptă împotriva companiei ungare Wizz Air și a câștigat. Mircea Ursuţa a obținut pentru el și pentru alți trei membri ai familiei câte 10.000 de euro daune morale pentru aproape o săptămână în care au fost nevoiți să suporte lipsa de respect a companiei, pe care o aleseseră pentru a călători într-o vacanță în capitala Spaniei și pentru a se întoarce apoi în țară. La plecare, orădenii au luat avionul din Sibiu, unde era planificată și aterizarea la întoarcere, dar cursa de retur a fost anulată fără nicio notificare. Au reușit să se întoarcă, cu o întârziere de 5 zile, dintr-un alt oraș spaniol, Barcelona, și nu în România, ci în Ungaria. În tot acest timp, nu au primit nicio explicație și niciun fel de asistență din partea Wizz Air. „A fost o batjocură”, a declarat localnicul, care intenționează să continue procesul pentru a dubla suma obținută.
Mircea Ursuța și-a planificat cu timp înainte vacanța în Spania, începând din decembrie 2020. Din luna septembrie, el a achiziționat prin intermediul unei agenții de turism din Brașov, Maraton Travel, un pachet care includea 4 bilete dus-întors cu Wizz Air de la Sibiu la Madrid, plus cazare pentru el, soția sa, soacra în vârstă de 71 de ani și băiețelul lor în vârstă de 2 ani și 10 luni.
„Am zburat de la Sibiu la Madrid pe 28 decembrie 2020, iar pe 8 ianuarie 2021 trebuia să ne întoarcem tot la Sibiu, unde am și lăsat mașina”, a relatat localnicul pentru ebihoreanul.ro. Însă, la întoarcere, a avut parte de cea mai neplăcută experiență. „În aeroportul din Madrid am efectuat formalitățile de îmbarcare și am așteptat zborul Wizz către Sibiu, dar la două ore după ora programată pentru aterizare am fost informat de angajații aeroportului că acesta se închide din cauza condițiilor meteorologice și că zborul este anulat. Am întrebat ce ar trebui să facem și ni s-a spus că nu există un reprezentant al Wizz în aeroport, ceea ce este absurd: Madridul este o capitală importantă și orice companie ar trebui să aibă reprezentanți care să ghideze pasagerii”, a declarat localnicul.
Cu speranța că vor putea lua un alt zbor, spre București, în acea noapte sau dimineața următoare, familia Ursuța a decis să rămână în aeroport. „Am dormit acolo, pe jos. Dimineața, am încercat să achiziționăm bilete pentru București, singurul zbor disponibil către România, dar și acesta a fost anulat. Nu am fost contactați de niciun reprezentant Wizz, nici măcar prin intermediul agenției de turism. Având un copil mic și o soacră în vârstă, nu am mai rămas în aeroport, așa că am căutat un hotel în apropiere”, a spus localnicul. El nu a fost contactat de niciun reprezentant al Wizz Air și nu a reușit să contacteze compania timp de trei zile, fiind nevoit să prelungească de trei ori, cu câte o noapte de fiecare dată, șederea la hotelul din Madrid.
Prin urmare, instanța a considerat „întemeiată cererea formulată de reclamanți”, dar a menționat că „suma acordată ca daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără motiv întemeiat”. Astfel, în septembrie 2023, Judecătoria a obligat Sucursala Wizz din România și compania mamă din Ungaria să plătească daune materiale în valoare de 1.185 de euro și 376 de lei, compensații de 1.600 de euro, daune morale de 40.000 de euro (în loc de 80.000 de euro, cât a fost solicitat initial de familia Ursuța), precum și cheltuieli de judecată în valoare de 4.760 de lei.
Cu toate acestea, sentința nu a fost contestată până în prezent nici de Sucursala din România, nici de Wizz Hungary Ltd, ci doar de… avocatul localnicului, care a făcut apel la Tribunalul Alba. „Am suferit, totuși, prejudicii morale care ne justifică suma solicitată inițial”, a declarat Mircea Ursuța, convins că va câștiga definitiv procesul împotriva Wizz Air în etapa finală a procesului.
Oare cum de mai nimeni nu știe că este o lege la nivel de UE care zice clar că trebuie, pe lîngă dus la destinație, cazare și masă dacă e cazul, despăgubiri de mii de euro. Pildă:
„Întârziere
Dacă zborul pleacă cu întârziere, aveți dreptul la asistență, la rambursare și la un zbor de întoarcere, în funcție de durata întârzierii și de distanța zborului.
Dacă ați ajuns la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore, aveți dreptul la despăgubiri, cu excepția cazului în care întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare. Compania aeriană trebuie să dovedească acest lucru furnizând, de exemplu, extrase din jurnalele de bord sau rapoarte referitoare la incidente. Compania trebuie să ofere aceste dovezi organismului național competent, precum și pasagerilor vizați, în conformitate cu dispozițiile naționale privind accesul la documente.”
Știu pe cineva care a ajuns după o zi cu Lufthansa la destinație. Știa de lege, a scris și-a telefonat la Lufthansa fără să primească nici nu răspuns, fără ca cineva să-i răspundă la telefon. Nu știu dacă i-a dat în judecată.