Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere proiectul de Lege privind abrogarea Titlului XV referitor la Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice al Legii nr. 95/2006. Noul proiect de lege îşi propune să facă accesibil oricui accesul asistat la sesizarea şi soluţionarea cazurilor de malpraxis medical. Vor exista limite maxime ale daunelor morale, stabilite de către Ministerul Sănătăţii şi cel al Justiţiei, printr-un Ordin comun.
Ce scârţâie în legea actuală
Dezbaterea este motivată de numeroasele disfuncţiuni apărute şi amplificate în sistemul sanitar şi juridic românesc în cazul acordărilor de despăgubiri pacienţilor victime ale unor situaţii de malpraxis medical. Textul actual lasă loc de interpretare pentru definirea situaţiilor de malpraxis. Procedura este greoaie, încărcată de subiectivism şi uneori de rea credinţă şi, de cele mai multe ori, cei păgubiţi, dacă au iniţiat demersul, se lasă păgubaşi pe parcurs sau preferă sesizarea penală, prin care soluţionare cazurilor poate dura ani de zile. Reglementările actuale nu prevăd în mod clar obligativitatea unităţii sanitare de a pune la dispoziţia pacientului propriile documente medicale, ceea ce determină pacientul să demareze proceduri judiciare pentru a intra în posesia acestora.
Textul legii în vigoare precizează obligativitatea personalului medical de a de a încheia o asigurare de răspundere civilă profesională în domeniu medical, fără a face distincţia între asigurarea pentru daune materiale şi daune morale. Drept urmare, asiguratorii au oferit contracte de asigurări care, în majoritatea lor, nu acopereau daunele morale, expunând personalul medical la plata unor sume de bani, ca despăgubire, mult peste posibilităţile acestuia. Având în vedere că spitalul răspunde în solidar cu angajaţii săi, acoperirea prejudiciilor revine spitalului în care se produce evenimentul. Spitalul nu are prevăzute în buget sume pentru acoperirea acestor prejudicii, ceea ce duce la situaţia blocării conturilor spitalului.
De asemenea, nu este reglementat cuantumul daunelor în caz de malpraxis, pacienţi diferiţi fiind despăgubiţi cu sume extrem de diferite pentru acelaşi situaţii. În acelaşi timp, lipsa de predictibilitate a sumelor acordate ca daune morale este un factor important în excludere lor din contractele de asigurări, ceea ce dezavantajează medicii în încheierea asigurărilor de malpraxis.
La vremuri noi, legi noi
Noul proiect de lege încearcă să surprindă toate aspectele pe care legea actuală nu le acoperă, definind clar situaţia de malpraxis. Prevede obligativitatea asigurării asistenţei medicale atât pentru daune fizice, cât şi pentru daune morale. Defineşte clar răspunderea personalului medical şi precizează faptul că acesta este degrevat de vină atunci când actul medical suferă “din cauza condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament sau viciilor ascunse ale materialelor sanitare din dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite”. În unele din aceste situaţii răspunderea revine unităţilor sanitare publice sau private, conform art.653 din noul proiect de lege. Pentru prejudiciile produse, unităţile sanitare răspund în solidar cu personalul medical angajat. Un punct important este faptul că limitele maxime ale daunelor morale, conform noului proiect, vor fi stabilite de către Ministerul Sănătăţii şi cel al Justiţiei, printr-un Ordin comun.
Spitalul de Pneumoftiziologie are asigurare de malpraxis
Dr. Vasile Mureşan, directorul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” din Cluj-Napoca precizează că unul dintre punctele tari ale noului proiect este obligativitatea asigurării medicului şi a spitalului pentru daune morale. “Spitalul nostru are deja o astfel de asigurare, iar eu mi-am sfătuit colegii să se asigure în acest sens. În cazul unei situaţii de malpraxis, despăgubirile pentru daune morale erau mult mai mari decât cele pentru daunele fizice. Un medic chirurg primar, cu un salariu de aproximativ 400 de euro pe lună nu le putea plăti. E foarte bine că acum e obligatorie asigurarea pentru daune morale şi că va exista o limită maximă pentru ea. Lega malpraxis-ului medical trebuie să protejeze atât pacientul, care astăzi vine la spital informat, are anumite pretenţii de la noi, dar şi medicul, care trebuie să lucreze în condiţii precare, e suprasolicitat şi are la dispoziţie un buget mai mult decât limitat. În acelaşi timp, trebuie să existe un echilibru între salariul medicului şi prima de asigurare.”
Ghid practic în caz de malpraxis medical
Procedura de soluţionare amiabilă propusă de noul proiect este deschisă de către pacient, care adresează o cerere de despăgubire unităţii sanitare unde a avut loc actul medical pe care acesta îl consideră o situaţie de malpraxis. În termen de 15 zile, unitatea sanitară face un dosar medical al cazului şi trimite acest dosar societăţii cu care are contract de asigurare de malpraxis.
Pentru a stabili dacă situaţia reclamată este un caz de malpraxis societatea de asigurări, împreună cu pacientul şi cu cadrul medical reclamat, desemnează un expert. Expertul redactează în termen de 30 de zile un raport asupra cazului. În termen de 15 zile se comunică tuturor părţilor interesate raportul de expertiză precum şi decizia de acoperire a prejudiciului în situaţia în care experţii au constatat existenţa unei situaţii de malpraxis, se face o contraofertă sau se respinge motivat cererea de acoperire a prejudiciului. Perioada de negociere este limitată la 30 de zile. După comunicarea deciziei de acoperire a prejudiciului solicitat şi acceptarea acesteia de către solicitant, litigiul între unitatea medicală, personalul medical implicat şi pacient se consideră stins, iar societatea de asigurări este obligată să plătească valoarea prejudiciului în maximum 30 de zile de la data încheierii tranzacţiei între părţi.
Radu Lupu
