Pentru că energia verde este de viitor și pentru că reclama inteligentă merită investigată, Gazeta de Cluj a decis să realizeze un scurt reportaj ce are în prim-plan firma Instal Expert, prima firmă din Cluj-Napoca care și-a montat în fața clădirii un gard fotovoltaic complet funcționabil.

Am stat de vorbă cu managerul firmei Instal Expert, Tibi Antal, pentru a afla de unde a venit această idee dar și care e situația energiei verzi în țară. Dacă o astfel de investiție e rentabilă și cum îi convingi pe oameni să renunțe la confortul energiei convenționale aflați în continuare.   

“Am început să ne ocupăm de montarea panourilor fotovoltaice de aproximativ 3 ani de zile. Ne-am apucat la o scară mai mică în zone de munte unde nu este deloc curent electric. Am început să montăm pe la mai multe cabane iar acum beneficiarii au parte toate facilitățile unei locuințe normale: televizor frigider internet etc. Totul funcționează pe baza panourilor solare.

Și la noi sediul firmei este dotat cu panouri solare. Montate pe acoperiș, panourile ne asigură independența energetică. În timpul zilei avem suficient curent pentru a ne asigura funcționarea eficientă a aparaturii din birou ( laptopuri, aer condiționat).

Lucrăm și pentru persoane fizice, persoane care vor să-și monteze panouri solare în locuințele proprii. Avem dosare în aprobare și pentru programul Casa Verde. În acest moment figurăm fără probleme pe lista firmelor autorizate care se pot ocupa cu montarea și branșarea panourilor solare prin acest program.  

În timp ne-am extins la scară națională, contactând mai multe firme pe care am început să le dotăm cu aceste panouri solare. Magazine mari, stații de carburant și alte întreprinderi de genul. Benzinăriilor, spre exemplu au început să afișeze în dreptul produselor păstrate la rece, cu ajutorul frigiderelor sau vitrinelor frigorifice, diferite stickere pe care au pus mesajul <<produsele pe care le consumați sunt răcite cu surse de energie verde. >>”, ne-a declarat Tibi Antal.

Tibi spune că ideea gardului a venit mai mult dintr-o glumă. De fapt, firma unde lucrează acesta a vrut să își expună mai mult produsele, dar și să dea un exemplu pozitiv pentru comunitate.

”Am făcut această mișcare deoarece eram foarte des întrebați de ce nu folosim noi panouri solare. Din cauza acoperisului plan, acestea nu sunt vizibile din stradă, așa că am vrut să ne facem produsul vizibil. Așa am ajuns, dintr-o glumă să montăm 11 panouri solare pe care să le legăm la cele de pe acoperiș și în rețeaua electrică. Pe deasupra,acum acționăm și ca prosumatori, distribuind surplusul de energie în rețeaua locală de electricitate.

Ideea a mers și pentru că poziționarea soarelui în jumătatea rece a anotimpului favorizează încărcarea de lungă durată a panourilor solare montate la gard. În plus, panourile montate afară în poziția respectivă nu vor fi niciodată acoperite de zăpadă. Așa că nu trebuie întreținute la fel de des ca cele montate pe acoperiș.

De reținut că montarea panourilor pe gard nu reprezintă varianta optimă de implementare a acestor panouri. Acestea au nevoie de o anumită înclinare pentru a capta corect razele soarelui. Inițiativa noastră de a face acest proiectul în acest fel a venit și din motive de promovare evidente.”, a mai precizat Tibi.

Gardul din Panouri Voltaice montat la sediul firmei

La capitolul energie verde, reprezentantul Instal Expert spune că România abia facem primii pași în această direcție, dar că beneficiile unei astfel de investiții sunt evidente și au fost demonstrate și în alte țări până acum.

“Montajul panourilor solare și producția energiei verzi este încă la început în România. Nu foarte multă lume știe cu ce se mănâncă și în general clienții noi sunt sceptici și greu de convins. Eu împreună cu agenții firmei noastre ducem deseori muncă de lămurire chiar și câteva zeci de minute pentru a le explica că într-adevăr panourile solare te pot ajuta să-ți produci necesarul de curent pentru a-ți desfășura toate activitățile din casă zilnic. Termenul de amortizare este relativ scurt, chiar dacă pare un risc destul de mare. În 5-6 ani, un investitor va ieși pe plus, dar o scădere la factura de curent se observă încă din prima lună. În plus, nu mai ai stresul consumului atât de mare, vara poți lăsa aerul condiționat cât vrei tu pornit. Nu mai este așa o problemă deoarece tu folosești energia solară pentru a putea beneficia de aerul condiționat.

Pe deasupra, de regulă momentele când ai nevoie de aer condiționat sunt zilele toride vară când e un soare foarte puternic, iar nu iarna când nu e soare decât câteva ore pe zi.

L-am întrebat pe domnul Antal cum i-a afectat perioada pandemiei afacerea și dacă a primit suficient ajutor din partea statului.

“Anul acesta a fost sub semnul întrebării mai mult. Multe proiecte au fost anulate, cât și cele importante ale firmei. În momentul unei astfel de calamități nu multă lume mai ia în considerare o de investiție de mare anvergură. Am avut lucrări pentru a ne putea descurca, însă nu a fost vorba de prea multă prosperitate. Din cauză că urmează perioada de iarnă, nu ne așteptăm la prea multe având în vedere că randamentul panourilor nu este cel mai mare” a declarat reprezentantul Instal Expert.

“Noi ca firmă nu am reușit să concretizăm până la momentul actual nicio colaborare cu autoritățile locale. Încercăm în continuare și sperăm să realizăm un astfel de parteneriat. Am încercat ceva odată dar nu a fost cu succes. Noi am observat totuși că Primăria a făcut multiple investiții în domeniul  energiei regenerabile și sperăm să putem contribui și noi. Nu știu să se ocupe Primăria cu așa ceva oricum (n.r. montarea panourilor solare). Cred, în schimb, că lucrurile se mișcă spre mai bine în acest domeniu, și că, chiar dacă suntem încă la început, am arătat că se poate”, a mai adăugat acesta.

În final, am vrut să aflăm cât de greu e de convins un consumator obișnuit de energie electrică să treacă la următorul nivel. În replică, Antal ne explică că pentru convingerea unui potențial client trebuie adus în discuție și argumentul binelui făcut planetei.

“Factorul de mediu reprezintă un beneficiu, și în general încerc să explic oamenilor asta atunci când vorbesc cu ei. E până la urmă o bucurie care nu se poate monetiza. Oamenii care au ales să facă această investiție contribuie la curățarea planetei. Producția de curent prin panouri solare este cât se poate de nepoluantă. Tot în această idee, e un altfel de sentiment când iți dai seama că toate aparatele consumatoare de energie din casa ta funcționează de la soare. Trendul astă de planetă verde, de energie verde, a început să prindă foarte mult și în România. Lumea e mult mai preocupată de sursele de la care provin lucrurile de care ei se bucură în fiecare zi.”  a răspuns Tibi Antal

“Nu vorbim aici totuși de o investiție mică. Poate și din cauza asta e greu de popularizat ideea. Având în vedere că o sursă de curent electric obișnuită nu te costă pe lună mai mult de 300 de lei nu multă lume ia în considerare o investiție precum aceasta, care ar costa undeva la 5.000 de euro în total, și pe care îi pot recupera în 5-6 ani. Mă bucur că se încurajează de la stat astfel de programe de popularizare a energiei verzi, chiar dacă în mică măsură. Nu cred că, odată ce iei o decizie în sensul tranzitării la energie verde, fie că ești persoană fizică sau firmă, vei regreta alegerea făcută. E clar că energia verde, cum este cea solară, este de viitor, deoarece aceasta rămâne una din cele mai puțin poluante surse de energie și este inepuizabilă”, a încheiat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.