Oficialii Ministerului Culturii şi Cultelor se pregătesc să „acopere” suspiciunile rămase în urma contractului dintre Alsecon SRL din Alba-Iulia şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei(MNIT). Gazeta de Cluj v-a prezentat în numerele precedente cum această companie a câştigat pe banii statului aproximativ 6 miliarde de lei vechi fără să aducă îmbunătăţiri unui dintre cele mai importante „lăcaşuri” ale patrimoniului. Cei de la Alsecon au primit un contract pentru scăderea umidităţii din spaţiile de depozitare a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvania, însă chiar cel mai important lucru stipulat în contract nu a fost dus la bun sfârşit: asanarea spaţiilor. Alsecon sunt cu adevărat „abonaţi” la banii publici, aceştia primind numeroase contracte de la statul român ce totalizează zeci de miliarde de lei vechi.

Doi ani de zile au lucrat cei de la Alsecon SRL din Alba-Iulia la asanarea spaţiilor din Muzeul Naţional de Istorie din Cluj. Au încasat 6 miliarde de lei vechi, respectiv 574.000 de lei, pentru o lucrare a cărei recepţie finală nu a fost făcută încă.
După 2 ani în care au primit banii publici stipulaţi în contract, însăşi scopul lucrării nu a fost dus al bun sfârşit: asanarea depozitelor MNIT. Oficialii Ministerului Culturii şi Cultelor au făcut o anchetă la muzeu, însă rezultatele întârzie să apară. Chiar dacă la momentul respectiv, chiar şeful corpului de anchetă declara că vom avea rezultate în două săptămâni, a trecut o lună şi tot niciun rezultat.

Ministerul dă vina pe muzeu

Surse din interiorul ministerului au declarat că în acest moment urmează ca ministrul Kelemen Hunor să semneze raportul asupra stadiului lucrărilor firmei Alsacon. Dar cum aceştia sunt “apropriaţi” ai ministerului nu au cum să dea vreun verdict nefavorabil lor. În momentul de faţă se pregăteşte scoaterea Muzeului drept “ţap ispăşitor” deoarece nu ar fi aerisit corect spaţiile. Bănuim că nu trebuie să fii expert în scăderea cantităţii de umiditate dintr-o cameră ca să ştii că aceasta nu se rezolvă doar cu aerisirea spaţiilor. Chiar dacă contractul iniţial era făcut pe o perioada de doi ani, celor de la Alsacon li s-a acordat o perioadă de încă 3 ani în care să finalizeze lucrările. Oricum, banii pentru întreaga lucrare i-au primit integral. Chiar dacă acest lucru este legal, moralitatea faptei este clar una îndoielnică, deoarece nicio firmă care are contract cu statul nu primeşte banii pe un anumit contract înainte de recepţia finală. Mai mult chiar, multe firme au fost obligate să îşi declare insolvenţa sau suspendarea activităţilor din cauza întârzierilor de către stat a anumitor plăţi a unor lucrări care erau chiar finalizate.

Lipsa spaţiilor de depozitare, o problemă acută

Cea mai mare problemă, care reiese din urma creşterii cantităţilor de umiditate în schimbul unor scăderi cum era prevăzută în contract, este chiar lipsa unei locaţii pentru depozitarea celor mai valoroase obiecte de patrimoniu. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei are cele mai valoroase obiecte de patrimoniu din afara Bucureştiului, iar spaţiul de pe strada Daicoviciu  este unul limitat. Dacă umiditatea ajungea înainte de lucrări până la 60%, după lucrări a ajuns la 90 de procente, iar în momentul de faţă umiditatea a ajuns la 97 de procente. Strigător la cer sau nu, cei de la Alsecon nu vor să vină să clarifice situaţia. Chiar dacă au fost chemaţi de trei ori de către oficialii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, reprezentanţii firmei din Alba-Iulia renegă această lucrare de izbelişte pe care au făcut-o.
“Încercăm să salvăm ţesături, piele, hârtie, ce putem şi noi salva. Bineînţeles că nimeni nu îşi asumă nicio răspundere, iar firma a fost convocată pentru a treia oară şi nu se prezintă. Umiditatea a ajuns acum la 97%”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Ioan Piso, directorul MNIT.

Noul sediu al MNIT: Melody, Continental sau Primăria

Directorul MNIT a sugerat mai multe locaţii pentru ca muzeul să fie european: clădirea Melody, fostul hotel Continental sau chiar vechea clădire a Primăriei. Piso susţine că aceste clădiri ar fi propice pentru un muzeu european într-o capitală culturală europeană şi că în acest context obiectele de patrimoniu ar putea să fie ţinute toate în sediul de pe Daicoviciu.

“Apropriaţii” ministerului

Oficialii Alsecon au fost întotdeauna “apropriaţi” ai Ministerului Culturii, în special în perioada în care la cârma era Adrian Iorgulescu. Compania a primit în 2007 premiul “Ştefan Balş” pentru proiectul “Restaurare şi lucrări ample de eradicare a umidităţii la clădirea Muzeului de Istorie din Sibiu”, parte a Muzeului Naţional Brukenthal. Premiul le-a fost înmânat de însuşi ministrul de la acea vreme, Adrian Iorgulescu. La lucrările de restaurare a Muzeului Brukenthal au reuşit să primească mulţumiri din parte tuturor, însă în cadrul aceloraşi tipuri de lucrări la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei au stârnit numeroase nemulţumiri. Pentru acest contract, alba-iulienii au primit o sumă “grosolană” din parte “camarazilor” de la Ministerul Culturii: 850 de milioane de lei.

Alsecon, “abonaţi” la bani publici

Alsecon SRL din Alba-Iulia câştigă licitaţii cu statul pe bandă rulantă. La cum le merg afacerile în acest moment, s-ar părea că nimeni nu i-ar putea opri, decât organele  specializate de anchetă. Unul dintre aceste contracte se referă la “Amenajare/reabilitare centru social multifuncţional pentru persoane cu dizabilităţi Cugir”. Valoarea este de 54.155 de lei, iar Alsecon a fost singura firmă care a participat la licitaţie. Pentru un alt contract de “amenajare/reabilitare centru social multifuncţional pentru persoane cu dizabilităţi Zlatna”, cei de la Alsecon vor primi 27.249 de lei. Singura ofertă şi în cadrul acestei licitaţii a fost a companiei din Alba-Iulia. Un contract mai “gras” pentru cei de la Alsacon a fost atribuit de cine altcineva decât mai vechii lor “prieteni”, Ministerul Culturii şi Cultelor. Pentru o sumă de aproape 2 miliarde de lei vechi, ei vor restaura sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional(DJCCPCN) din Sălaj. Valoarea totală a contractului este de 176.694, iar desigur că o singură firmă a participat la licitaţie. În perioada în care Muzeul Naţional de Istorie a Transilvanie “stă să cadă”, iar cele mai importante obiecte de patrimoniu din ţară care sunt găzduite aici sunt ţinute într-o stare deplorabilă, Ministerul Culturii oferă bani pentru restaurarea unei direcţii pentru cultură din sălaj. Suntem curioşi cine a pus acest obiectiv pe lista prioritară a ministerului, având în vedere mai ales firma care a câştigat licitaţia.

Lista contractelor “colosale” continuă

Alsecon s-ar părea sunt favoriţii Ministerului Culturii şi în ceea ce priveşte lucrările la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Dacă în 2007 firma din Alba-Iulia a restaurat şi a efectuat lucrări de eradicare a umidităţii la clădirea Muzeului de Istorie din Sibiu din cadrul Muzeului Brukenthal, în 2008 a primit un contract de 850.000 de euro pentru restaurarea Casei Albastre din cadrul Muzeului Brukenthal. Singura ofertă a fost depusă din nou de către Alsecon Alba-Iulia, care a câştigat potul cel mare. Un al contract imens revendicat de firma din Alba-Iulia a fost tot de contract de lucrari la sediul DJCCPCN Sălaj. Pentru acest obiectiv a încasat peste 20 de miliarde de lei vechi, respectiv 2.020.317 lei.

Rezultatele controlului, de la două săptămâni la o lună

„Noi făceam oricum acest controlul, a fost un control administrativ legat de activitatea întregii instituţii în perioada ultimului an şi jumătate. S-a constatat că în spaţiile respective nu este o aerisire constantă, motivaţia este destul de plauzibilă că a fost umiditate şi că nu mai permtie să intre şi umiditatea din afară, acum se poate aerisi. Trebuie folosite dezumuficatoarele pentru că sunt obligatorii în astfel de situaţii şi uitându-ne pe caietele pe care le au cei de la conservare începând cu 1994 am constatat că era o umiditate de 92-93-94 de procente. S-a făcut RTL, recepţie de terminarea lucrării, şi nu este recepţia finală. Ceea ce se vede acolo sunt lucruri mai vechi, nu sunt lucruri cauzate de ultima reparaţie. În momentul în care îmi vin toate materialele voi da un răspuns. Solicit anexe la fiecare ca să aiba susţinere, să aiba o baza ceea ce scrie. În maxim două săptămâni va fi gata raportul”, a declarat la momentul contrololui Mihai Gorgoi, şeful corpului de control al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Tiberiu Hrihorciuc

5 COMENTARII

  1. Ia verificati firma care a facut mansarda la muzeu dupa care i-a facut pensiune la Piso in localitatea Sibiel. Exista si in raportul corpului de control al ministrului. Sau de la aia ati luat bani?

  2. Pana cand vor trambita Vuvuzelele lui Piso aceasta melodie rasuflata? Penibil acest personaj ! Dar ce sa- i faci? Atata poate Piso ca director sa faca valuri in presa, iar la muzeu sa doarma in fotoliu pe un salar barosan cumulat . Din cand in cand se trezeste din amorteala si face pe autoritarul si justitiarul in presa.

  3. Am inteles ca mai nou umbla cu santaje la angajatii care au semnat protestul impotriva lui. Cred ca nu-l mai sprijina decit t.al.salajea da si la pupincuristul astuia ii i rusine de ce face

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.