Au mai rămas câteva zile până la începerea noului an şcolar iar scandalul manualelor cu erori grave se extinde. După ce au fost descoperite numeroase greşeli în manualele de Istorie si de Geografie de clasa a VI-a, iată că şi cel de Biologie are probleme grave. Înainte de a ajunge pe băncile elevilor, s-a descoperit că şi acesta este plin de gafe. Astfel, inima şi ficatul sunt poziționate greşit, într-o fotografie care le prezintă elevilor de-a VI-a sistemul de organe al omului, iar greşelile de gramatică sunt nenumărate. În acest context, Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a hotărât ca directorul Editurii Pedagogice, Maria Mihaela Nistor, să fie invitată la audieri în cadrul Comisiei.
Citiți mai multe detalii despre acest subiect în ediția tipărită a ziarului Gazeta de Cluj.