Potrivit informațiilor furnizate de Profit.ro, Hidroelectrica, compania de stat care este cel mai mare producător de energie electrică din România, nu a reușit încă să încheie un contract cu o firmă IT pentru a extinde serviciile digitale oferite prin portalul său dedicat activității de furnizare.

Până nu demult, Hidroelectrica oferea cea mai avantajoasă ofertă de furnizare a energiei electrice către gospodăriile populației, reprezentând peste 25% din vânzările totale de energie cu amănuntul către clienții finali. Cu toate acestea, compania a întâmpinat dificultăți în emiterea facturilor pentru consumul lunar din luna noiembrie 2022.

Licitaţia organizată în acest scop în martie, cu argumentul că angajările suplimentare de personal din ultima perioadă nu făceau faţă valului de noi clienţi finali, precum şi complicaţiilor aduse de schimbările dese de legislaţie, a fost anulată. Singura ofertă depusă a venit din partea firmei de dezvoltare de software, integrare de sisteme şi consultanţă tehnică R Systems Computaris Europe SRL, controlată de compania britanică R Systems Computaris International Limited, conform Profit.ro.

Procedura de achiziţie a fost reluată de curând, valoarea contractului ce se vrea a fi atribuit, cu durata de 12 luni, fiind estimată la aproape 400.000 euro plus TVA. Aceasta are ca obiect ″Suport tehnic, mentenanţă corectivă şi evolutivă, administrarea, operarea aplicaţiei de management al contractelor de furnizare şi facturare clienţi casnici si noncasnici, mentenanţă evolutivă a portalului de servicii digitale Hidroelectrica şi dezvoltări de automatizări robotice″.

Citește și: Masacru în Panticeu: Un câine a fost împușcat mortal cu o armă de vânătoare

4 COMENTARII

  1. Povești! Oricine cu cunoștințe minime de Excell poate să le facă niște tabele ce se actualizează automat.
    Tot mă-ntreb cum reușeau să socotească facturi pînă la digitalizare.

    • Problema este ca trebuie un soft care sa permitata suprataxarea clientilor fara sa se prinda fraierii. Nu stiu de ce nu apeleaza la colegii de la Electrica Furnizare care sunt experti.

      • Incearca sa transcrii un contract de pe un abonat pe altul prin „aplicatia” lor on-line… sau sa-ti faci un contract nou on-line la „colegii de la Electrica Furnizare”. Canci!

    • Mai,mai, mai Tudorica draga, tu nu stii „citi corect”? Baietii vor sa spuna ca „nu au gasit” o firma suficient de mare si cu multi bani care sa „dea parandaratul cerut de ei”. In avans, ca deh… si sa stii ceva, cu cat este mai mare „contractul” cu atat e mai greu sa „speli banii” de parandarat! Concluzie: TEBUIE FIRMA MARE! Ca altfel vine un parlit de IT-ist care nu stie „mersul trenurilor” si le face intr-o noapte de „navigat” pe darkweb, un soft de se mira si ORACLE ce bine merje si cati utilizatori simultani are.
      P.S. cel mai greu va fi la varianta „gratis” a softului care „bate” Oracle, traducerea…din punjabi in romana

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.