Dezbaterea unei succesiuni se poate face, teoretic, în două moduri: fie în faţa unui notar public, fie prin intermediul instanţei judecătoreşti. În realitate, moştenitorii nu pot alege, după cum preferă, una din aceste modalităţi.
În principiu, la notariat se pot dezbate numai acele succesiuni în care toţi moştenitorii sunt prezenţi şi sunt de acord cu modalitatea împărţirii bunurilor, în cazul în care se doreşte şi realizarea partajului succesoral.