Cu puțin timp înainte de izbucnirea tragediei de la Caracal, Virgil Măgureanu, alias ”Șarpele cu ochelari”, și Virgil Ardelean, zis ”Vulpea”, au acordat un interviu unui cotidian central, în care a fost abordată pe larg istoria jocului piramidal ”Caritas”, o escrocherie la nivel național care a afectat milioane de români. Din nefericire, referirile acestora la fenomenul care a cuprins atunci întreaga Românie, a fost acoperit de evenimentele tragice de la Caracal.

De la cap la coadă, ieșirea publică a celor doi foști șefi de servicii secrete a fost o lecție de manipulare și dezinformare și o nouă încercare de a-și adăuga încă o cărămidă la piedestalul fals pe care și l-au clădit cei doi de-a lungul timpului.Nu numai că nu au făcut nimic pentru a stopa ”afacerea”, dar mai mult, prin interpuși, au fost niște profitori ordinari ai escrocheriei care în cele din urmă s-a prăbușit de la sine, datorită neputinței de a genera câștigurile promise.

Amândoi, ca mimozele

Amândoi vorbesc de parcă nici usturoi nu au mâncat și nici gura nu le miroase, deși din funcțiile în care erau la momentul respectiv -Virgil Măgureanu, șeful SRI, iar Virgil Ardelean, șeful Poliției municipiului Cluj, trebuiau să știe ce se întâmplă și să ia măsurile care se impuneau pentru a preveni dezastrul financiar în care au ajuns mulți români.Dacă nu au știut ce se petrece, înseamnă că în două funcții importante ale statului român, șeful celui mai important serviciu de siguranță internă a țării și șeful Poliției Cluj, au ajuns două persoane scoase la lumină de lovitura de stat din Decembrie 1989, cu apucături și filozofie de interlopi. O vorbă din popor spune că atunci când vine valea mare și apele ies din matcă, ies la iveală în primul rând gunoaiele, mizeriile, iar până ce apele se retrag și se face curățenie trece o perioadă de timp. Lovitura de stat din Decembrie 1989 a scos la iveală tot felul de specimene, gen Măgureanu și Ardelean, cu apucături de mafioți, care nu au avut alt scop în viață încât să parvină și să adune averi nemeritate.Întreaga lor viață publică a fost una construită pe minciună, manipulare și dezinformare, funcțiile și demnitățile deținute nu au avut alt scop decât construirea unui sistem relațional de tip mafiot cu un singur scop, profitul personal. Nu au dispărut încă din amintirea oamenilor informațiile privind traficul cu documente secrete cu care ”Vulpea” încerca să-l combine pe Băsescu, un bandit mai mare ca el, după scandalul cu răpirea ziariștilor și fuga lui Haysam. Marinarul l-a mirosit și i-a dat un șut în dos, deși sistemul s-a opintit să-l mai păstreze, plasându-l pe funcții de doi bani în cadrul MAI.

În mod normal, într-o societate sănătoasă la cap, cei doi nu aveau cum accede în funcțiile pe care le-au ocupat. Nu erau recomandați de nimic, amândoi foști activiști PCR, Măgureanu la Ștefan Gheorghiu, iar Ardelean, secretarul organizației UTC la Miliția Cluj, dar cu un cerc relațional clădit pe interese personale și de grup extrem de extins.

În situația că totuși au avut habar de ce se întâmplă, faptul este și mai grav,pentru că nu au făcut nimic pentru a preveni extinderea jocului care a sărăcit milioane de români și a îmbogățit personaje gen Măgureanu și Ardelean, dar și procurori și judecători, polițiști și ofițeri de informații cu funcții înalte și nu în ultimul rând, politicieni și interlopi.

Unii mai cu moț au sărit peste rând

La începutul jocului, teoretic, toți participanții erau egali, cu aceleași drepturi și îndatoriri. Dar mai apoi, unii au devenit mai “egali” ca alții, sărind peste regula de bază jocului, retragerea câștigurilor la trei luni. Din această categorie a făcut parte crema Clujului din epoca respectivă: politicieni, procurori și judecători, polițiști și ofițeri de informații cu grade și funcții înalte, chiar persoane din elita intelectuală a urbei și capi ai lumii interlope.

Istoria jocului este cunoscută, aproape nu a fost familie în România care să nu fi fost atrasă de mirajul acestuia și al visului îmbogățirii peste noapte. Și în final au gustat amarnica deziluzie prin care au pierdut totul: unii economiile de-o viață, alții casele sau diferite proprietăți cu care au girat la bănci împrumuturi pe care nu le-au mai putut returna. Majoritatea păgubiților au rămas cu cearșafuri de chitanțe, care în cele din urmă nu le-au fost de nici un folos, fiindcă nimeni nu le-a mai dat banii înapoi.

Fost contabil la o întreprindere socialistă din Brașov, cu ceva știință de carte în domeniul economiei și a cifrelor, Ioan Stoica, stabilit în Cluj, a demarat în primăvara anului 1992 jocul piramidal ”Caritas”. Aparent totul era în ordine, firmă înregistrată legal, cusediu, puncte de lucru, aprobare din partea autorităților.

Jocul a cuprins întâi municipiul Cluj-Napoca, apoi treptat județul Cluj, urmând județele învecinate, inclusiv Bistrița-Năsăud. Ulterior, febra jocului și dorința de îmbogățire a cuprins rapid întreaga țara. La început, totul a fost în regulă,fix la trei luni depunătorii încasau de 8 ori suma depusă. Baza jocului s-a extins, câștigurile au început să curgă, iar lumea dădea năvală într-un șuvoi nesfârșit. Inițial, jocul a demarat în clădirea Prefecturii Cluj, iar ziarul instituției, ”Mesagerul”, a devenit porta-vocea schemei de îmbogățire peste noapte. Ulterior jocul s-a extins, fiind deschise puncte de lucru atât în orașele din județ, dar și în alte localități din țară.

Ideea jocului piramidal nu a fost o invenție românească, ci a fost preluat și adaptat la condițiile din România, după niște jocuri piramidale asemănătoare care imediat după al Doilea Război Mondial au cuprins Germania și Austria. Și acestea au avut aceeași soartă: după o perioadă de succes, în final s-au prăbușit nemaiputând să facă față plăților, generând găuri importante în buzunarele nemților și austriecilor.

Frenezia i-a cuprins inclusiv pe parlamentari, dar și pe cei care trebuiau să păzească țara

În România, jocul a atins apogeul în primăvara – vara anului 1993, când prin intermediul acestuia s-a rulat o treime din cash-ul României, circa cinci miliarde de dolari, fiind angrenată aproape jumătate din populația țării.Frenezia ”Caritas” a cuprins inclusiv instituțiile de forță ale statului, cele care ar fi trebuit să vegheze la siguranța cetățeanului, inclusiv din punct de vedere financiar. S-a ajuns până acolo, încât banii jucătorilor din sistemul de justiție, procuratură și instanțele de judecată, a celor de la SRI, Armată, STS, Poliție, Jandarmerie, ISU, penitenciare dar și din primării, consilii județene, prefecturi și finanțe din județele Bistrița-Năsăud și Cluj, dar și din alte județe, să capete o formă organizată. Pentru a stopa deplasarea atâtor persoane la ghișeele ”Caritas” din Cluj, s-au întocmit tabele cu numele jucătorilor și a sumelor de bani și a fost însărcinată o persoană de încredere din fiecare structură care să se deplaseze acolo pentru a depune banii. Inclusiv la nivelul localităților mici, comune și sate, oamenii au alcătuit tabele funcție de străzi sau după alte criterii, au adunat bani și au trimis un reprezentant la Cluj să-i depună. Inclusiv, la nivelul Parlamentului României – Camera Deputaților și a Senatului – fără a ține cont de coloratura politică, se întocmeau tabele, se adunau banii, iar un reprezentant al parlamentarilor se deplasa cu avionul la Cluj și-i depunea în casieriile Caritas-ului.

În fiecare zi cei care și-au depus banii la Caritas formau cozi imense la chioșcurile de ziare din localitățile unde acestea existau, pentru a achiziționa ziarul care publica anunțurile cu câștigătorii de la jocul piramidal. Falimentul și căderea jocului a avut loc în 1994, iar anumite estimări făcute indicau o pagubă de circa 500 milioane de dolari în buzunarele jucătorilor de bună credință.Era până la urmă o chestiune de logică elementară că jocul va cădea.Nici cele mai profitabile afaceri nu puteau genera un câștig de opt ori mai mare după trei luni de la depunerea unei sume de bani. Problema pentru cei mai lucizi dintre români la momentul respectiv, nu era dacă jocul va cădea, ci când.

Jocul a avut protecție

Interviul acordat de Virgil Ardelean și Virgil Măgureanu, de la cap la coadă este o încercare jenantă de manipulare și dezinformare, prin care încearcă să pozeze în oamenii buni, clarvăzători și vizionari, care de la început, în funcțiile pe care le-au deținut, au intuit pericolul, devenind inamicii nr.1,din umbră, ai jocului Caritas. Mai mult,cei doi pentru a justifica inactivitatea criminală pe care au avut-o, nefăcând nimic pentru a stopa jocul, încearcă să inducă ideea că au fost singuri în acest război, fără nici o susținere, și că jocul a avut o anumită protecție politică.

Fals și pentru unul și pentru altul, deoarece inclusiv subordonații lor din structurile SRI din toată țara șidinPoliția mun. Cluj depuneau banii într-o veselie și au devenit mai cu moțdecât ceilalți jucători, sărind fără nici o strângere de inimă peste regula încasării câștigurilor la trei luni.

Citește și: Dezinformare și manipulare! (II) Șarpele cu ochelarii” și ”Vulpea”, despre escrocheria ”Caritas”

Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here