Oana Zamfir și Adrian Ursu au prezentat, vineri, la „Exces de putere”, noi dezvăluiri despre trecutul tulbure al fostului președinte al României Traian Băsescu.
Nu doar tânărul student la marină Traian Băsescu era turnătorul „Petrov”, ci și asumatul Traian Băsescu, care turna și cu numele „Traian”, la mult timp după ce și-a încheiat studiile.
„Este vorba despre un dosar care a fost făcut pentru Gheorghe Pădure. Acesta era în vizorul Securității la vremea respectivă de mai mult timp și cumva tot din cauza lui Traian Băsescu, pentru că nu este singura informare pe care a făcut-o despre Gheorghe Pădure, ci mai vorbise și înainte de această notă cu superiorii săi.
Această notă informativă este din 1989 și Traian Băsescu, semnat cu numele „Traian”, vorbea despre ce făcea Pădure la Anvers, că avea magazine, că încerca să recruteze ospătarii de pe navele noastre și să-i facă să rămână în străinătate”, a dezvăluit Berta Popescu.
Omul de afaceri George Pădure a aflat în direct la Antena 3 că a fost turnat de Traian Băsescu.
„Nu știam și să știți că nu mă miră ce a făcut Traian Băsescu, pentru că nu ar fi prima minciună și nici prima turnătorie, aș crede. Pentru că probabil pentru a-și păstra postul acolo în Anvers, făcea parte din fișa postului să devină util și în alte domenii, cu alte cuvinte de a informa ce se întâmplă.
Într-adevăr, eu am lucrat în portul Anvers și livram prin magazinul pe care îl aveam către tot ce înseamnă marinar care intra în portul Anvers, inclusiv românilor. Românii de altfel nu erau printre cei mai buni clienți pentru că nu aveau prea multe posibilități.
Cu toate acestea ei strângeau și cumpărau de la mine, dar niciodată, prin faptul că eu devenisem belgian la acel moment, evitam orice fel de discuții de genul celor care le prezintă Traian Băsescu „, a declarat George Pădure, în exclusivitate pentru „Exces de putere”.
Sursa: antena3.ro