Jurnaliștii de la Telegraph au făcut o dezvăluire șocantă ieri. Citând surse din cadrul Ministerului Sănătății de la Londra, aceștia informează populația că mărirea numărului de teste privind coronavirus a întâmpinat o problemă odată cu primirea unui mail din Luxembourg.

Conform informațiilor transmise prin mail, laboratoarele de testare din toată țara au fost avertizate luni să fie pregătite pentru o întârziere cu privire la livrarea noilor teste pentru coronavirus întrucât au fost detectate urme de virus în anumite componente aduse din import.

Anunțul este făcut după ce guvernul a însărcinat mai multe firme private să importe cât mai multe teste pentru noul COVID-19, sperând ca testarea populației să fie cât mai eficientă.

Mailul a fost trimis de către unul dintre furnizorii de teste, și anume firma luxemburgheză Eurofins, care a avertizat că livrarea componentelor cheie numite „sonde și primer” va avea o întârziere fiindcă a fost contaminată cu coronavirus.

Conform presei, firma a recunoscut că „a existat o problemă” și a transmis că și alți furnizori privați au avut de-a face cu aceeași situație.

Surse guvernamentale au transmis ulterior că problema cu care se confruntă laboratoarele în prezent nu va afecta foarte mult testarea populației. Jurnaliștii britanici nu au reușit să afle care este modul în care a fost produsă contaminarea.

3 COMENTARII

  1. Jurnaliștii de la Telegraph ??? Au depestat ca betisorul de plastic cu vata care-l scoate dintrun pachetel steril este infectat ??? Cum au depestat daca ei nu au teste ?????? Au testat testul ? Cam cum se inchipue lumea ????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.