Ordonanța procurorilor care demonstrează modul în care anchetatorul Florentina Mirică a “fabricat” dosarul “DIPI” a fost prezentată în exclusivitate, luni, seara, în emisiunea “Sinteza Zilei” realizată de Mihai Gâdea la Antena 3. 

Dosarul în care mai mulți foști șefi ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) al Ministerului Afacerilor Interne, dar și foștii miniștri de intrene Petre Tobă și Gabriel Oprea au fost acuzați de presupusa cheltuire a unor sume de bani din fondurile operative, respectiv, de favorizarea infractorului este demontat, filă cu filă și acuzație cu acuzație, după mai bine de doi ani: “nu există nicio probă”, “faptele nu există”, “dispun infirmarea în totalitate a dispoziției de trimitere în judecată a inculpaților”, “dispun infirmarea urmăririi penale și clasarea cauzei”.

Cu toate acestea, Florentina Mirică a scăpat de acțiunea disciplinară declanșată împotriva sa de Inspecția Judiciară, iar luni, CSM a aprobat plecarea sa din DNA.

“Am stat mult și m-am gândit cum să fac să vă prezint un război al serviciilor secrete într-o manieră care să fie cât se poate de clară și de ușor de înțeles pentru toată lumea. Războaiele de felul acesta nu se duc nici cu săbii, nu se duc nici cu praștia, nu se duc nici cu tunurile. Războaiele de felul acesta se poartă într-un mod extrem-extrem de complicat, de sofisticat, dar nu am niciun fel de îndoială că veți înțelege, pentru că lucrurile sunt clare, iar acesta este genul acela de scandal care va cutremura România”, a spus Mihai Gâdea.

“Era un scandal în România de nu se mai putea respira. Serviciul secret al Ministerului de interne era în întregime, practic, acuzat de o serie întreagă de fapte de corupție: ministrul de interne Gabriel Oprea, ministrul de Interne Petre Tobă, toții șefii de la ”Doi și-un sfert”, de la DGPI puși sub acuzare cu acuzații extrem de grave. (…) În momentul în care Laura Codruța Kovesi trebuia să plece de la DNA, pe scara instituției era așezată protipendada sistemului care executa oameni și ordine.

Florentina Mirică este însă unul dintre personajele care trebuie să fie lăsat de sistem în locului lui Kovesi, cea care se ocupase de decaparea, de distrugerea serviciului secret al Ministerului de Interne.

Serviciul secret al Ministerului de Interne avea o bază de informații extrem de solidă și nu voia să o dea în altă parte. Pentru asta s-a pus în mișcare o acțiune de mare amploare care trebuie orchestrată de la cel mai înalt nivel: așa-zisa reformare a lui ”Doi și-un sfert” pe care urma să o facă ministrul de interne din Cabinetul Cioloș, Dragoș Tudorache.”, a mai explicat Mihai Gâdea.

“Au vrut să pună mâna de DIPI. Cine răspunde pentru niște fapte atât de grave, cine răspunde pentru că toți oamenii ăștia au fost gășiți nevinovați?”, este întrebarea lansată de Mihai Gâdea.

Potrivit documentelor prezentate la “Sinteza Zilei”, “nu există nicio probă că inculpații acuzați de infracțiunea de delapidare și-au însușit bani sau bunuri, ci dimpotrivă“, “(…)cu privire la infracțiunea de favorizare a infractorului reținută în sarcina lui Tobă Petre, apreciem că fapta nu există, fapt pentru care se va dispune infirmarea urmăririi penale și clasarea cauzei.

Mai multe detalii AICI

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.