Liderii republicani din Comisia de Supraveghere și Comisia Juridică din Camera Reprezentanților au prezentat, marți, extrase din e-mailuri care ar dovedi că directorul Institutului Național pentru Alergie și Boli Infecțioase (NIAID), Anthony Fauci, știa de la început că Covid-19 ar fi putut fi modificat intenționat de om și s-a scurs de la Institutul de Virusologie din Wuhan.

Doi dintre cei mai influenți congresmeni americani, republicanii James Comer și Jim Jordan, președintele Comisiei de supraveghere – una dintre cele mai puternice din legislativul american – respectiv al Comisiei Juridice, cer secretarului Sănătății, Xavier Becerra, să clarifice urgent o chestiune care îl implică pe Anthony Fauci, șeful Institutului Național pentru Alergie și Boli Infecțioase (NIAID). Solicitarea vine pe fondul unor informații care acreditează ideea că Fauci a știut încă din debutul pandemiei că virusul e scurs din Wuhan și că e produsul unei intervenții umane.

Potrivit postului Fox News, cei doi lideri republicani au prezentat fragmente din niște e-mailuri din care reiese că Fauci știa despre COVID-19 că ar putea fi un virus modificat intenționat de om și că s-a scurs de la Institutul de Virusologie din Wuhan. Într-o scrisoare adresată ministrului american al Sănătății, Comer și Jordan vorbesc despre o teleconferință din 1 februarie 2020, care i-a inclus pe Fauci și pe fostul șef al Institutului Național pentru Sănătate, Francis Collins și în care s-a discutat despre originile virusului.

„La această teleconferință, doctorii Fauci și Collins au fost avertizați pentru prima dată că virusul s-ar fi putut scurge din Wuhan și, în plus, că e posibil să fi fost manipulat genetic în mod intenționat, în scopul creării unui virus”care ar fi fost pregătit pentru transmiterea rapidă între oameni” se arată în scrisoarea republicanilor.

Congresmenii mai spun că „nu este clar dacă dr. Fauci sau dr. Collins au transmis vreodată mai departe aceste avertismente altor oficiali guvernamentali sau dacă pur și simplu le-au ignorat”.

Scrisoarea mai menționează că la teleconferință au participat și alți oameni de știință, dintre care patru au scris ulterior un material despre originea probabilă a virusului, pe care l-au trimis lui Fauci și Collins la trei zile după discuție și au publicat-o mai apoi în ”Nature Medicine”. În lucrare nu se mai pomenea, însă, despre posibila origine artificială a virusului, dezbătută în teleconferință, iar congresmenii se întreabă acum dacă teoria scurgerilor din laborator a fost eliminată din cauza influenței lui Fauci și/sau Collins.

Nu este clar dacă după acea teleconferință au apărut – în doar trei zile – dovezi noi privind originea virsului, dar sigur e că ”după ce au vorbit cu doctorii Fauci și Collins, autorii și-au abandonat teoria că COVID-19 a fost rezultatul unei scurgeri din laborator”, au spus Comer și Jordan, adăugând că nu au cunoștință dacă Fauci sau Collins au intervenit pe lucrare înainte de a fi publicată în ”Nature Medicine”.

Una peste alta, acuzațiile sunt extrem de grave, iar teza celor doi influenți congresmeni e că Fauci și Collins se plasează sub suspiciunea că nu au avertizat Casa Albă cu privire la indiciile scurgerii din laborator și ale creației artificiale, și cer ministrului Sănătății să confirme ori infirme acest lucru, să confirme dacă între 1 și 4 februarie 2020 au apărut informații care să dea peste cap ipoteza originii artificiale a virusului, precum și dacă Fauci și Collins au modificat articolul apărut în ”Nature Medicine”, mai relatează Fox News.

Sursa: Inpolitics

Citește și: Sabin Sărmaș are șanse mari să preia Ministerul Digitalizării: „Sunt pregătit să accept această provocare”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.