La ședința Consiliului Județean de joi, 30 septembrie 2021, proiectul de hotărâre privind reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Cluj a fost aprobat cu 21 de voturi. Un subiect sensibil care a stârnit controverse și discuții aprinse între consilierii locali.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat, în urmă cu două luni, că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj va fi reorganizată din temelii, motivând că există prea multe funcții de conducere.
Liderul forului administrativ județean spunea că va reduce posturile de conducere din cadrul DGASPC Cluj cu un procent de 70%, posturile de director cu 60%, numărul de șefi de serviciu cu 80% și numărul de structuri existente în prezent în cadrul DGASPC Cluj cu 63,34%, însă va crește numărul de posturi de execuție „realmente necesare” cu 13,28%.
„În prezent, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj are un număr de 1329 posturi, din care 166 în aparatul propriu (152 funcţii publice din care 19 de conducere şi 133 de execuţie, 14 funcţii contractuale din care 1 de conducere și 13 de execuţie) 1017 funcții contractuale în centrele aflate în subordine (30 șef centru, 3 coordonator personal de specialitate și 984 personal de execuție) și 146 asistenți maternali profesioniști. (…) Structura organizatorică a DGASPC Cluj propusă cuprinde 1317 posturi, din care 167 în aparatul propriu (136 funcții publice, 9 de conducere și 127 de execuție și 31 funcții contractuale de execuție), 1004 funcții contractuale în centrele aflate în subordine (1 șef serviciu, 11 șef centru, 1 coordonator personal de specialitate și 991 personal de execuție) și 146 asistenți maternali profesioniști”, se arată în proiectul de hotărâre supus votului consilierilor județeni.
Astfel, modificările propuse vizează: desființarea sau înființarea a unor structuri noi prin separarea unor activități, redimensionarea unor structuri existente, reorganizarea a 27 din cele 30 de centre existente în 9 complexe de servicii sociale și transformări de posturi ca urmare a promovării angajaților.
„Șefii vor rămâne șefi, dar vor fi mai puțini”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a ținut să precizeze că scopul reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Cluj nu este acela de a „da oamenii afara”, ci de a „reașeza lucrurile între personalul de conducere și angajați.
„Nu urmărim să dăm oameni afară, ci să reașezăm lucrurile între personalul de conducere și angajați. Șefii vor rămâne șefi, dar vor fi mai puțini. Deranjul este la unii care nu mai muncesc pe funcții de conducere și vor lucra pe funcții de execuție. Aici erau, la fiecare centru: director de centru, administrator de centru, coordonator de centru, ajutor de administrator, doar să dăm salarii de funcții de conducere. Legea ne obligă de altfel să le oferim tot poziții de șef”, a menționat Alin Tișe.
„Nu vreau să credeți că suntem niște iresponsabili”
Cu toate acestea, discuțiile aprinse nu au lipsit de la ședință și mai mulți consilieri județeni din USR PLUS și PSD au cerut ca proiectul să fie amânat pe motiv că nu au reușit să consulte în detaliu raportul de audit extern cerut de forul județean, iar o decizie așa importantă cu un impact major asupra angajaților, cât și a beneficiarilor DGASPC Cluj, necesită un timp mai mare de dezbateri, amendamentul de amânare nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Consilierii județeni ai USR PLUS și PSD au ținut să precizeze că nu sunt împotriva proiectului, însă au nevoie de mai mult timp pentru a analiza situația pentru a înțelege mai clar ce implică reorganizarea din temelii a DGASPC Cluj, adăugând că nu este un moment oportun pentru a lua decizii de o importanță majoră, mai ales că ne aflăm în plină ascensiune a celui de-al patrulea val pandemic și atât beneficiarii cât și angajații ar putea fi afectați.
„Nu suntem împotriva acestui proiect. Dar vrem să sprijinim acest proiect în cunoștință de cauză”, a susținut și consilierul județean Horia Chirteș. De asemenea, consilierul județean, Laura Chiorean, a cerut, pe lângă amânarea proiectului, punerea la dispoziție a raportului de audit extern și a menționat că reorganizarea DGASPC Cluj fără o analiză amănunțită înainte ar putea avea un efect negativ.
„Se impune reorganizarea DGASPC, dar nu de pe azi pe mâine”, a precizat Laura Chiorean.
Alin Tișe a răspuns tranșant celor care au cerut amânarea proiectului, motivând că tratează cu maximă prudență subiectul și a asigurat că are toate aspectele în vedere astfel încât să nu genereze probleme pentru angajații sau beneficiarii DGASPC Cluj.
„Aceeași grijă pe care o manifestați, o manifest și eu. Nu vreau să credeți că suntem niște iresponsabili. Vă asigur că nu e cazul să vă faceți griji cum că noi am fi niște iresponsabili. Mi-am dat seama, după atâția ani, ce funcționează și ce nu funcționează acolo. Nu vrem să creăm probleme oamenilor de acolo. Vă asigur că vom avea grijă de toți angajații, dar și de toți beneficiarii. Toate le avem în vedere”, a ținut să precizeze Alin Tișe.
„Se spune că ar fi vorba de o epurare politică făcută de Consiliul Județean”
Un alt subiect controversat a fost cel legat de eliminarea concursului pe funcții și introducerea examenelor pentru o viitoare restructurare. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a explicat că din punct de vedere legal, se impune obligativitatea organizării unui examen, nu a unui concurs, însă consilierul PSD, Vasile Sălătioan l-a întrebat pe Tișe care este diferența dintre un concurs intern și un examen, răspunsul liderului forului administrativ județean a fost unul pe măsură, îndemându-l pe Sălătioan să citească legislația. Discuția în contradictoriu a fost alimentată de Sălătioan care a cerut raportul de auditor extern de la DGASPC Cluj, însă Tișe i-a răspuns tranșant că: „O să vedeți că cei de acolo ne propun să dăm afară jumătate din personal, nu vă avântați. Ceea ce facem noi aici e mai puțin drastic decât ceea ce propun ei în raport.” Vasile Sălătioan a afirmat că există suspiciunea unei epurări politice: „Se spune că ar fi vorba de o epurare politică făcută de Consiliul Județean”, iar Alin Tișe l-a acuzat pe Sălătioan că are în vedere numai funcțiile de conducere, nu cele din execuție, adăugând că s-a format o coaliție între USR PLUS și PSD, la fel ca la București.
„Sunteți interesați doar de posturile de șefi. Pentru că nu ați invocat situația bucătarului ori a oamenilor care muncesc acolo, ci doar pe cea a șefilor și a funcțiilor de conducere. Nu pot să nu constat că s-a format o coaliție PSD – USR PLUS, la fel ca la București”, a declarat Alin Tișe, la finalul dezbaterii.
În proiectul de hotărâre se arată că reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj va duce la creșterea eficienței și eficacității angajării resurselor financiare, materiale și umane și la o mai bună organizare și funcționare a activității la nivelul direcției în vederea creşterii calităţii serviciilor sociale oferite. În ciuda împotrivirii consilierilor județeni USR PLUS și PSD, proiectul a fost aprobat cu 21 de voturi de majoritatea PNL.
evident epurare politica si au si inceput presiunile si intimidarile la adresa angajatilor specifice oamenilor politici cu amenintari ,injuraturi denigrari,respectiv hartuire psihica in toate subunitatile asupra salariatilor care nu sant PNL-isti