DGIPI, o afacere clujeană

DGIPI, “criminalul” miniştrilor. DGIPI, “cheia” jocurilor de culise. DGIPI, între secret şi Top Secret   

Una dintre “cheile” oricărui guvern de după anii ’90 este actuala Direcţie Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), o direcţie în care s-au cristalizat fostele cadre securiste. Cunoscută în trecut drept UM 0215 sau, mai popular, „Doi şi-un sfert”, acest cuib din care se trag toate iţele ce dirijează politicul şi mediul de afaceri a fost miza lui Iliescu şi Băsescu, precum şi ceea ce l-a îndemnat pe Emil Constantinescu să declare că a fost învins de securişti. Senatorul Răzvan Ionescu apreciază că, după 1990, nucleul tare al fostei Securităţi a luat o nouă formă datorită lui Gelu Voican Voiculescu,  la acea dată el fiind împuternicit de Guvernul Provizoriu ca responsabil al întregii problematici de securitate a României. DGIPI sau, mai ales, dorinţa de acaparare a acestui serviciu, a făcut două “victime” în ultima lună. Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, ambii foşti miniştri de Interne, au fost nevoiţi să renunţe la această calitate din cauza DGIPI. În momentul de faţă, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă este singurul serviciu secret a cărui activitate nu poate fi controlată de nimeni.

Ţigareta şi Hayssam

Voiculescu a gândit actuala structură DGIPI, care să funcţioneze paralel cu SRI şi SIE, iar în spatele acestui instrument să se traseze jocurile politice care au urmat. La început, unitatea era compusă din ofiţeri ai fostei Securităţi a Municipiului Bucureşti, Direcţiei a VI-a (cercetări penale), Direcţiei I (contrainformaţii interne). Structura a fost implicată şi în Mineriade, sub oblăduirea lui Iliescu. După 1998, structura a fost reînfiinţată, primind atribuţii sporite pe timpul guvernării Năstase, sub denumirea UM 0962, între altele şi datorită condiţionării puse de Ioan Rus înaintea acceptării funcţiei de ministru de interne, când i-a cerut noului premier ca la conducerea unităţii respective să fie numit “prietenul” său de la Cluj, Virgil Ardelean, spre a-l ajuta “să facă ordine” în ministerul ce i-a fost dat în răspundere. Până acum, şefii care s-au perindat la conducerea acestui departament au fost Viorel Tache, Florin Calapod, Rusu Stoian, Dan Gheorghe, Marian Ureche şi Virgil Ardelean, care a  rezistat la conducerea structurii departamentale sub cinci miniştri de interne. Pentru a se ocupa doar de jocurile politice, DGIPI a primit, de-a lungul timpului, noi atribuţii, dar s-a debarasat de sarcina principală, cea de prevenire şi contracarare a corupţiei în MIRA, prin crearea unei Direcţii separate, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Cazurile de corupţie instrumentate de DGIPI şi care s-au soldat cu bombe de presă sunt Ţigareta II, fuga lui Omar Hayssam, în condiţiile în care Poliţia de Frontieră pare a fi fost nu doar responsabilă, precum şi cazurile grele ale chestorului Toma Zaharia, care au rămas nerezolvate.

Scuzele Vulpii

Ultimul care “şi-a băgat coada” în jocurile DGIPI este Virgil Ardelean, acesta însă nu a putut rezista prea mult în post din cauza noului guvern. După ce şi-a dat demisia, iniţial, Ardelean a refuzat să dea vreo explicaţie, însă după aceea a oferit o serie de explicaţii referitoare la cele mai importante cazuri în care a fost implicată această direcţie. Într-un comunicat de presă, Ardelean dezvăluie anumite aspecte legate de cazul Caritas, Mineriada din 1999 sau cazul Hayssam. În privinţa Caritas, Ardelean spune că “Subalternii mei au ridicat conform regulilor procedurale, pe bază de proces-verbal, documentele şi dischetele de la firmă şi, în baza lor, au constituit dosarul penal. Toate acestea sunt la dosarul cauzei. Nu a existat o dischetă aparte, cu nume importante, cum se vehiculează”, spune Ardelean. Informaţii despre Mineriada din ianuarie 1999, din timpul lui Dejeu, se află la arhive. “Eram la două luni de la învestirea ca şef al componentei de protecţie a cadrelor, rezultat din desfiinţarea fostei 0215 şi nu cea responsabilă de monitorizarea minerilor, cealaltă componentă care era în subordinea IGPR. Toate informaţiile sunt în arhiva unităţii”, susţine Ardelean. În legătură cu cazul Hayssam, Ardelean spune că şi-a dat demisia după şeful SRI şi SIE, deşi DGIPI a transmis semnalarea despre intenţia plecării din ţară la toate autorităţile competente. “Demisia mea a fost afirmată în faţa Preşedintelui ţării, în aceeaşi zi a fost prezentată ministrului de Interne care, la rândul său, a înaintat-o primului ministru. Orice asociere referitoare la posibile conexiuni ascunse ale mele, în afara celor derivate din atribuţiile legale de serviciu, în legătură cu cazul Haysam sunt neadevăruri”, spune Ardelean. În momentul de faţă, PSD se luptă pentru a deţine controlul acestei unităţi prin intermediul lui Ionel Georgescu, noul şef al DGPI.

Războiul generalilor

Procurorii din conducerile DGIPI şi DGA, din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, sunt numiţi în funcţii de către ministru. DGIPI şi DGA îndeplinesc atribuţii care, înainte, aparţineau fostei “Doi ş'un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne desfiinţat după scandalul "Ţigareta". Nu există nici un dubiu asupra faptului că DGIPI este un serviciu de informaţii, acesta fiind definit prin lege ca atare. DGA, pe lângă componenţa de prevenire a actelor de corupţie în rândul funcţionarilor din unităţile Ministerului Internelor, care se ocupă cu întocmirea actelor premergătoare în dosarele penale de corupţie (Direcţia Anchete şi Prevenire), mai are şi o componenţă a cărei activitate are regim secret (Direcţia de Investigaţii). Sub aceasta se ascunde, de fapt, un serviciu de informaţii în toată regulă, cu ramuri în fiecare judeţ al ţării. Presa a scris, în repetate rânduri, despre faptul că DGIPI şi DGA sunt două servicii secrete între care există un aşa-numit “război al generalilor” din Interne. În interiorul Ministerului de Interne şi al Reformei Administrative (MIRA) e bine ştiut că DGA e cel ce-al doilea serviciu secret al Internelor. Chiar dacă DGA – instituţie înfiinţată cu susţinerea Ambasadei Olandei – şi-ar propune să nege acest lucru, ea s-a dat singură de gol în explicaţiile de pe propriul site, unde, la rubrica atribuţiile Serviciului Anchete, enunţă că această direcţie “valorifică, în condiţiile legii, informaţiile obţinute de celelalte servicii ale DGA”. “Ce caută nişte procurori în serviciile secrete?” este o întrebare pe care şi-o pun multe persoane din sistemul judiciar. Cu atât mai mult cu cât Legea 303/2004, privind statutul magistraţilor, prevede că procurorii şi judecătorii “nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”. Încălcarea acestor dispoziţii “conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror”. Aceste prevederi au fost introduse în Legea 303/2004, la iniţiativa ex-ministrului Justiţiei, Monica Macovei, care a încercat, până la un anumit moment, să-i demaşte pe magistraţii care lucrau acoperit pentru serviciile secrete.
 
În prezent, există cinci procurori numiţi în funcţii de conducere la DGIPI şi DGA.
 – Marcel Sâmpetru, procuror la Parchetul Înaltei Curţi (fost prim-adjunct al Procurorului General al României), este director adjunct la DGIPI, după ce a fost delegat de CSM la MIRA, pe o perioadă de trei ani, cu începere de la 8 octombrie 2007 (Hotărârea Secţiei de procurori a CSM nr. 253/2007).
 – Irinel Păun, fostul şef al Secţiei I a DNA, este director general al DGA, după ce a fost delegat de CSM la MIRA, pe o perioadă de trei ani, cu începere de la 15 martie 2007 (Hotărârea Secţiei de procurori a CSM nr.33/2007).
 – Lucian Doxan, procuror la Parchetul Înaltei Curţi, este şef de direcţie la DGA, după ce a fost delegat de CSM la MIRA, pe o perioadă de trei ani, cu începere de la 1 septembrie 2007 (Hotărârea Secţiei de procurori a CSM nr. 227/2007).
 – Mircea Petrescu, procuror la DNA, este şef de direcţie la DGA, după ce a fost delegat de CSM la MIRA, pe o durată de trei ani, cu începere de la 1 septembrie 2007 (Hotărârea Secţiei de procurori a CSM nr. 227/2007).
 – Ionel Marian Gherman, procuror la Parchetul Capitalei, este şeful structurii DGA Bucureşti, după ce CSM i-a prelungit delegarea la MIRA, pe o perioadă de încă trei ani, cu începere de la 1 ianuarie 2008 (Hotărârea Secţiei de procurori a CSM nr. 7/2008);

În momentul de faţă, DGIPI este singurul serviciu de informaţii care nu poate fi controlat de nicio instituţie sau organism de control. Dacă, în Parlament există comisii formate din senatori şi deputaţi care monitorizează activitatea celorlalte servici de informaţii, până în momentul de faţă DGIPI nu este urmărit de nimeni. Mai mult decât atât, DGIPI este principalul serviciu care adună informaţii despre demnitari, politicieni sau ziarişti, gurile rele afirmând că acest serviciu secret deţine aparatură de ascultare mult mai performantă chiar decât ce a SRI. Mai mult, metodele folosite de DGIPI nu sunt tot timpul în limitele legii, acest serviciu fiind acuzat de mai multe ori că ascultă telefoanele unor persoane publice fără a avea un ordin judecătoresc în acest sens. Miza acaparării serviciului este una imensă, mai ales că grupul de interese care va reuşi să-şi propulseze un om fidel în fruntea acestui serviciu va avea acces la imensa bază de date a DGIPI, plus o serie de informaţii despre adversarii politici, atât de utile în negocierile pentru diverse „afaceri”.

Ştefan Trandafir