Surse au declarat că Diana Șoșoacă, George Simion și Claudiu Târziu vor primi fiecare câte o amendă de 15.000 lei după protestul organizat luni la București. Pe lângă ei, alte cinci persoane implicate în organizarea evenimentului vor fi amendate tot cu 15.000 lei.

Luni, potrivit ministrului de Interne, au ieșit în stradă în jur de 31.000 de persoane care au manifestat în mai multe orașe din țară împotriva restricțiilor. Numărul manifestanților a început însă să scadă marți. Ministrul de Interne mai preciza că au fost aplicate în jur de 2.500 de sancțiuni, amenzile fiind de peste 670.000 de lei.

Liderul AUR George Simion a anunțat protestele pe pagina sa de Facebook, mai mulți parlamentari ai partidului participând la manifestații.

Luni, mai mulți manifestanți care au participat la protestele din Capitală au devenit violenți, au aruncat cu pietre spre forțele de ordine și au distrus mai multe stații STB. De asemenea, protestatarii au spart două automate de mâncare amplasate în zona Pieței Unirii și au distrus mai multe coșuri de gunoi.

Miercuri, pentru a patra seară la rând, doar sute de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii din București, după care au mărşăluit pe traseul Universitate – Calea Moşilor – bulevardul Ştefan cel Mare – Piaţa Victoriei, unde s-au întâlnit cu un grup mai mic de protestatari, în faţa sediului Guvernului, conform Hotnews.

Citește și: Vlad Voiculescu bagă moartea în spitale prin ordinul 434/2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.