Diferit, una dintre societăţile care odinioară era pe lista ”abonatelor” la contractele publice, a ajuns să fie pe lista ”abonatelor” la contestaţiile licitaţiilor. Pe lista ”fierbinte” societatea apare cu opt contestaţii dintre care doar două au fost câştigate de firmă. Mai precis, contestaţia pentru refacerea drumurilor din Cluj-Napoca a fost câştigată de firma clujeană Diferit. Firma este reprezentată de avocatul Horia Bora. În schimb, în instanţă au pierdut, iar drumurile au fost sparte în continuare de cei de la Viarom. Ne întrebăm care este motivul pentru care cei de la Diferit au ajuns din favoriţii câştigării licitaţiilor publice la favoriţii de pe ordinea de zi a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor(CNSC).

 

Admite contestaţia, situaţia e aceeaşi

Cu toate că Diferit a câştigat contestaţia pentru refacerea infrastructurii din oraşul comoară, Primăria Cluj-Napoca nu a câştigat contestatorul. Nu este la prima situaţie când se ajunge la instanţă în cazuri

”Admite, contestaţia formulată de formulată de S.C. DIFERIT S.R.L., cu sediul în municipiul Cluj – Napoca, B-dul Muncii nr. 18, judeţul Cluj şi dispune anularea parţială a raportului procedurii nr. 194334/03.06.2014, respectiv cea privind declararea ofertei S.C. VIAROM CONSTRUCT S.A. ca fiind conformă şi câştigătoare şi actele subsecvente acestuia, urmând ca raportul procedurii să fie refăcut, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, după reevaluarea ofertei depusă de S.C. VIAROM CONSTRUCT S.A. conform celor reţinute în motivare deciziei, după care va continua procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică”, se arată în decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor(CNSC).

 

Cum a pierdut Diferit în instanţă

Diferit a pierdut în instanţă lupta cu Primăria Cluj-Napoca şi constructorul Viarom, care vara aceasta a ”spart” principalele artere din Cluj-Napoca.

”Respinge excepţia tardivităţii plângerii formulare de SC A.R.L. C. SA, invocată de intimatul-petent Municipiul Cluj-Napoca prin întâmpinare. Respinge excepţia de inadmisibilitate pentru neconstituirea garanţiei de bună conduită de către ARL C.SA, excepţie invocată de intimatul- petentM.C.N. Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC A.R.L. C. SA împotriva deciziei nr.2190/C5/2376/2388 din 18.07. 2014 pronunţată de C.N.S.C. Admite plângerea formulată de petentul M.C.N. şi în consecinţă modifică decizia nr. 2190/C5/2376/2388 din 18.07. 2014 pronunţată de C.N.S.C. în sensul că respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC Diferit .SRL. Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate. Obligă petenta SC A.R.L. C.SA să plătească intimatei SC V.C.SA suma de 2.889,32 lei cheltuieli de judecată. Respinge restul pretenţiilor privitoare la cheltuielile ale intimatei SC V.C.SA faţă de intimata SC Diferit SRL în calitate de lider al A. Formate din SC D.SRL- SC K.G.C. SRL. Definitivă”, se arată în sentinţa CA Cluj.

 

Oraşul comoară reabilitat pe fonduri europene

„Cluj-Napoca – Oraşul Comoară” este un proiect cu finanţare europeană prin care Strada Memorandumului, Calea Moţilor, str. Avram Iancu şi str. I.C. Brătianu vor fi complet modernizate cu bani europeni, 98% din valoarea de 32 de milioane de lei (TVA inclus) a contractului fiind asigurata din fonduri europene obţinute de Primăria Cluj-Napoca.

 

Favoriţi pentru milioane de euro

Diferit a mai realizat lucrări de reabilitare a drumurilor în Cluj-Napoca, primind 2,8 milioane de lei în 2004 şi 2,7 milioane de lei în 2005, iar cel mai important proiect câştigat la Cluj de SC Diferit a fost modernizarea din zona Pieţei Cipariu din 2007. Diferit, în asociere cu turcii de la KIAT, a semnat cel mai valoros contract al municipalităţii, de 140 de milioane de euro pentru asfaltarea străzilor din oraş până în 2014. Societatea a lucrat şi la centura de “diamant” Vâlcele Apahida. Societatea a mai câştigat un contract de întreţinere a celor câţiva kilometri din Autostrada Transilvania. Firma este patronată de familia Petrini (Daniela şi Nicolae). Nicolae Petrini a fost inginer în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj.

 

Contestaţii de la CNADNR şi până la Oradea

Cei de la Diferit contestă multe dintre procedurile la care participă şi nu câştigă. Fie că este vorba de drumurile din Baia Mare, de cele din Bistriţa sau chiar din Oradea şi Cluj-Napoca, numele firmei apare pe lista CNSC. Cu toate acestea, unele proceduri le câştigă, altele le pierd în instanţă. Majoritatea contestaţiilor celor de la Diferit au fost însă pierdute. Iar procedurile de licitaţie au continuat mai greu datorită acestor contestaţii.

 

Lista licitaţiilor contestate de DIFERIT

  • „Întreţinere curentă pe timp de vară a drumurilor naţionale 2015- 2016 pentru DRDP Cluj – SDN Bistriţa” – pierdută
  •  „Întreţinere curentă pe timp de vară 2015-2016 la DRDP Cluj pentru SDN Cluj” – pierdută
  • „Întreţinere curentă pe timp de vară a drumurilor naţionale 2015-2016 pentru D.R.D.P. Cluj – SDN Baia – Mare” – pierdută
  • „Refacerea infrastructurii oraşului Comoară, modernizare căi de acces spre centrul istoric”  – pierdută în instanţă
  • ”Lucrări de întreţinere, reparaţii, amenajări la străzi, poduri şi trafic rutier în municipiul Oradea” – câştigată
  • ”Acces din strada Oaşului la cartierul Lomb din Cluj-Napoca” -pierdută
  • „Lucrări de întreţinere pe timp de vară şi servicii de deszăpezire a drumurilor judeţene din judeţul Cluj, 3 Loturi” – câştigată
  •  „întreţinere curentă pe timp de vară 2015 – 2016, DRDP Cluj, SDN Oradea” – pierdută

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.